„Să dansezi e gay”

Sunt multe materii pe care le-aș scoate din programa școlară și multe altele pe care aș vrea să le pun în loc. Avem muzică și desen în program. De ce nu și dans?

Nu-s director de școală, dar cât de greu e să găsești niște profesori de dans care să-ți organizeze câteva cursuri săptămânale pentru elevii care nu vor să… meargă la religie, de exemplu. Nu vrei cu doamne-doamne? Atunci hai să-nveți să dai din țurloaie. Te poți întoarce oricând în biserică, dar niciodată pe ringul de dans dacă nu știi nimic.

De ce dansul?

Suntem o țară destul de lipsită de grație. Nici n-am avut când să ne dezvoltăm latura asta. Când fugeam de otomanii o făceam cu disperare și teamă, nu stătea nimeni să gândească o coregrafie: cha-cha-1-2-3/ cha-cha-să-fugim-de-ei. Există valsul vienez, tangoul Argentinian, maneaua turcească, sârba sârbească (n-o vedeai p-asta venind, nu?), dar nimic românesc. O să-mi spui că avem și noi „hora și dansul popular”. Nu vreau să ne certăm, dar dănțuiala românească e de fapt o învârtită interminabilă. Iar dansurile tradiționale în cuplu implică un bărbat și o femeie, amândoi într-o poziție țapănă și o mișcare rigidă stânga 1 – dreapta 2. Ăsta nu-i dans. Ăsta-i un mod mai inventiv de a stoarce struguri cu picioarele goale. Varianta în cuplu. Dans e ăla în care pui puțină pasiune, dai din mâini, șolduri, te bucuri. Dacă vă uitați pe Etno/Taraf/posturile cu muzică populară n-o să vedeți prea mulți dansatori zâmbind. Sunt prea crispați și serioși în a bate pământul cu tălpile.

Dar e o problemă cu masculinitatea și dansul. Nu prea-i combinație să dansezi ca bărbat. Un bărbat adevărat nu dansează.

Acum 15.000 de ani s-au adunat într-o peșteră toți bărbații care nu știau să danseze/ nu aveau ritm/ erau stânjeniți de fizicul lor, și au hotărât că toți masculii dansatori sunt gay. În sensul peiorativ, nu descriptiv. Și de atunci, oricât de tare ar trage femeia s-o învârți romantic pe bossa nova, tu știi la nivel genetic faptul că nu trebuie să-ți miști trunchiul mai grațios decât un copac bătut de briză.

Când m-am apucat eu de dans aveam vreo 6-7 ani. Eram mic, gras și cu plete. Practic un fel de mini-student la Politehnică. Îmi aduc aminte că eram 3 băieți și vreo 15 fete. Cum să fie asta ceva rău? Raportul ăsta se păstrează (din păcate) și astăzi. Mergeți la orice curs de dans și-o să dansați cu mai multe femei într-o oră decât ați dansat în club în vreo seară. Și dansat tată!

Evident că există plusuri și minusuri când mergi la cursuri de dans:

+ înveți să te miști;

– uiți cum e să stai degeaba;

+ întâlnești oameni interesanți;

– „e gay să dansezi”;

+ poți să agăți. Dacă asta vrei și nu ai venit pentru a învăța arta dansului. Pentru că ești „d-ăla!”;

– nu stai să bei bere;

+ asculți muzică bună;

– „e gay”;

În concluzie vă pot recomanda două cursuri pe care le-am încercat de curând și de unde sigur plecați dansați și relaxați:

Știu că îți vine greu să dansezi, dar încearcă pentru ea. Cu toate că tu ești minunat când stai pe canapea în club, ori te miști legănat stânga-dreapta cu o sticlă de bere în mână.

P.S. – n-am vorbit despre raportul femeie-dans pentru că voi doamnelor știți că-i important să faceți asta. D-aia pentru voi s-a inventat „cubul”, aceea formă geometrică rezistentă pe care să vă urcați și să dansați singure. Și de ce nu, să plecați cu el acasă. Pentru că el, cubul, e singurul capabil să vă danseze. Și vă scoate și în oraș. Eu propun să prezentați cubul părinților. Pe cine altcineva?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Texte pe mail: