Și-am mai ars un păcătos pe eșafodul Facebook

Update: Aici aveți interviul cu Geo Scripcaru, răspunsul lui la acest scandal.

…

La sute de ani distanță de perioada Inchiziției ne uităm puțin în spate și trăim cu un sentiment de rușine genetică. Adică, mna, n-am ars noi femei și păgâni, poate nici strămoșii noștri, dar undeva în codul nostru genetic colcăie puțin delir istoric.

Stau și mă gândesc dacă peste ani, 100-200-300, nepoții noștri se vor uita în hologramele de istorie (nema cărți p-atunci) și vor vedea cu fascinație cum astăzi sunt incinerați internautic tot felul de oameni pentru același motiv de acum 300 de ani: pâra.

Toată teoria de mai sus a pornit de la întâmplarea viralizată zilele astea pe Facebook.

O știți, cu mămica-n tren jignită de un bărbat.

Mai jos aveți povestea.

Eu nu știu cine-i Roxana Voloseniuc. Nici nu-mi pasă.

Nu știam nici cine-i domnul din imagine. Am aflat după 10 minute, că au apărut datele lui de contact pe tot internetul. Ziarist la Dilema Veche. Ciudat, citesc publicația, dar am o memorie a numelor absolut limitată.

Ce se-ntâmplă: să te ferească Ăl de Sus de share-uri la o postare negativă despre tine.

Mai ales de share-ul vreunui influențator. Ești mâncat! Dacă ai ajuns pe Facebook-ul a 100 de oameni te vei propaga precum lepra și-o să afle toată țara că ești un nemernic.

Facebook-ul este o armă. Puternică. Poate distruge vieți, cariere, familii.

Domnul din postare, pârâtul, este de câteva zile linșat internautic și mediatic. Geo Scripcariu, pe numele lui, n-a dat vreun răspuns la toate aceste acuze până acum. Lucru care-l plasează automat în boxa vinovaților. În societatea asta pe repede-nainte tăcerea e egală cu acceptarea vinovăției.

Panica, anxietatea, rușinea, surprinderea… nimeni nu știe d-astea. Omul trebuie să răspundă imediat la un afront, altfel se face vinovat de cele imputate.

Acum, să nu care cumva să credeți că-l apăr pe Scripcariu. Poate că omul chiar e un arhaic redus, misogin și nesimțit. Dar poate că nu e. Dacă am învățat ceva în anii ăștia de viață e că prezumția de nevinovăție se aplică oricui, oriunde. S-au descoperit și cazuri de „babe violate” care, de fapt, chemau puștani pe acasă și dacă nu le vizitau mai des se dădeau violate.

Trăim într-o lume nebună.

Cred că Geo Scripcariu a fost prea lent. Poate dacă posta el pe Facebook o fotografie cu Roxana Voloseniuc și scria despre o „mămică isterică, o nebună care-și plimbă copilul cu căruțul prin trenul aglomerat, care deranjează pe toată lumea și se simte ca la ea în sufragerie”, altfel stătea povestea. Habar n-am. Nu știu ce a fost în trenul ăla. Nici tu nu știi. Știe doar doamna Voloseniuc și cu Scripcariu. Aparent n-au mai fost martori.

Până primim un răspuns de la jurnalistul acuzat – și îi recomand să răspundă dacă mai vrea să mai primească „bună ziua” pe Facebook – știm că o femeie a fost atât de afectată de comportamentul lui încât n-a chemat poliția, n-a chemat nașul, n-a cerut ajutorul vreunui alt călător împotriva abuzului la care a fost supusă.

A postat pe Facebook și a așteptat să i se facă dreptate.

Societatea se simte mai bine, e participativă, simte că s-a făcut dreptate.

Personal trăiesc cu frica faptului că, într-o zi, o femeie o să mă pozeze, o să-mi pună fața pe Facebook alături de un text în care o să spună că am sărit peste ea în autobuz cu intenția de a o viola. Când colo e vorba doar despre o cădere determinată de o frână violentă a autobuzului. Îmi pierdusem echilibrul încercând să-i fur portofelul.

…

Update: poziția celor de la Dilema Veche