Dacă rubrica asta nu se numea așa cum scrie mai sus articolul ăsta avea alt titlu. Un derivat din „boss, te-am ajutat, nu?”.
De când fac stand up (6 ani) am avut tot felul de oameni în public. N-am dus lipsă de heckleri, așa cum se spune.
Ce-i un heckler? O persoană care se bagă constant peste comediant cu întrebări, remarci ș.a.m.d.. Vrea din tot sufletul lui să se facă remarcat, să strice reprezentația și să-l scoată pe omul de pe scenă din stare. Pe scurt: vrea să f*tă show-ul.
Care-i faza cu oamenii ăștia? Explicații psihologice ar exista: nebăgați în seamă, tați absenți, gigolo neîmpliniți, bufonii anturajului. Foarte puțini dintre ei sunt realmente amuzanți. Și personal știu un singur caz de heckler care a ajuns apoi comediant (Nae).
Da, acum vreo 6 ani Nae bântuia câteva cluburi de comedie din București și încerca să enerveze comedianți, să iasă-n evidență ori să stârnească râsete. Acum face asta de pe scenă. Bine, Nae e un caz fericit de ambiție.
Dar sunt mulți alții, preponderent în orașele mici, care-și arogă acest rol de bufoni ai serii. În mintea lor există un parteneriat între ei și comediant (colaborare despre care doar ei știu), astfel încât în momentul show-ului își intră-n rolul de heckleri.
Ce fac ei mai exact?
Nu te aștepta să-ți dea vreo replică inteligență la o glumă, ori să-ți completeze o poantă cu una și mai bună. Astea-s rara avis. De obicei sunt doar fraze total aiuritoare, fără sens, fără scop. Imaginează-ți că tu vorbești despre automobile și hecklerul îți urlă din sală că are un văr la Brăila care cântă la vioară.
Publicul e distras, tu ți-ai pierdut șirul poveștii, tâmpitul e fericit că toată atenția e pe el și tu vrei să-i spui ceva ca să-i închizi gura, dar nu vrei să te rezumi la portofoliul de sudălmi din vocabular. Cu toate că-n 99% din cazuri publicul adoră să-ți bați organul (metaforic) de prostul sălii.
Hecklării sunt persoane ambițioase. Nu tac decât în situații speciale. Dacă sunt și cu prieteni care râd la neroziile lor ai pierdut bătălia cu el. Poți câștiga simpatia sălii, dar ăsta o să-ți obosească mintea pe tot parcursul show-ului.
La finalul spectacolului, după ce ai coborât de pe scenă transpirat și muncit, o să te abordeze prietenul tău. O să-ți întindă mâna jovial, cu un zâmbet la fel de prost precum cele urlate din sală, și-o să-ți spună un sincer: „Boss, sper că nu te-ai supărat, eu am vrut să te ajut. Ai văzut ce bine a prins? Eu așa fac. Merg la show-uri și mai zic una alta să mai destresez oamenii, să fie caterincă, alea alea, mă-nțelegi?”.
Mai poți spune ceva?
Pentru mai multe povești din viața de comediant poți să citești aici, ori să te uiți aici.
Un răspuns