Pițipoanca bătrână, o femeie aparte

Ieri citeam un text despre criza unor femei de 40+, cum ajung unele să se tragă-n plastic, să-și găsească vreun toyboy, ori s-o flendure prin cluburi în căutarea tinereții pierdute agățând puberi. Acum, înainte să mă acuze vreuna că-s misogin și vreau ca femeile de 40+ să stea la cratiță și mileuri, să știți că n-am o problemă cu doamnele care vor să se distreze, alea care vor să experimenteze pokemoni tineri, ori cele care se simt tinere-n spirit și smintiri. Bravo lor! Să le prindă 100 de ani la festivaluri, în noroi, pogo și ce mai vor ele.

Dar sunt unele care nu-și dau seama că oricât fond de ten ar pune, oricât roz ar purta, oricât de înalt e tocul, tot 45/50/60 de ani au. Și pur și simplu nu dă bine să arăți ca o păpușă Barbie tencuită, fistichie, reșapată.

„Și ce vrei Bonea? Să le condamnăm la maro și capod pe toate?”. Păcatele mele, nici pomeneală. Ba chiar apreciez o doamnă care se îmbracă în culori. E o prezență proaspătă. O jignire adusă buletinului. Dar să nu punem egal între curajul vestimentar, atitudinea tinerească și disperarea vârstei, fusta scurtă și roz care dezgolește craci zbârciți (că asta-i viața) și decolteuri care se termină la glezne.

Pentru că o pițipoancă bătrână se chinuie de n ori mai mult să fie sexy în comparație cu aia tânără. Piți-Puștoaica e avantajată de vârstă și de faptul că toate stau locului: sânii nu-i pică-n papuci, pielea nu arată ca o prelată și îi ajung doar 5 straturi de fard, nu 50.

Acum ceva timp aveam drum dimineața pe la rondul de la Alba Iulia. Și acolo e o bancă. În fiecare dimineață la 8:30, în fața băncii, ieșeau angajatele la o țigară. Una singură se remarca. Zilnic. O doamnă trecută prin viață și războaiele dacice, dar îmbrăcată ca-n basme. Ziceai că-i o Elsa din Frozen, dar varianta porno, bătrână, decoltată, încorsetată, boită, pe tocuri înalte. Într-o dimineață am mijit și un ciorap plasă pe picioarele ei. Ce să mai, era ceea ce mi-au zis mie niște prieteni că au văzut pe niște site-uri de care n-am auzit, în niște filme de care nu știu, o GILFă.

Și prin locurile pe unde am mai lucrat am mai dat de astfel de domnișoare.

De fapt, când mă gândesc la pițipoance bătrâne-mi vine-n minte una singură, o veșnică adolescentă „naivă și gingașă” care și-a pierdut inocența în aceeași perioadă în care și-a pierdut și Mihai Viteazul capul. Cu toate astea, ea nu renunță nici azi la rozul excesiv, atitudinea de prințesică și disperarea după atenție precum o fătucă de 15 ani care simte că nu mai e Cea Mai Cool Boboacă.