În ultima perioadă s-au întâmplat destule cât să trag linie peste o serie de observații și să le pot formula în cele ce urmează.
- E ok să ne placă arta oricui?
Artiștii au tendința să dezamăgească. Unii mai mult, alții mai puțin. De cele mai multe ori dezamăgesc prin două moduri:
- Evoluează artistic într-o altă direcție față de așteptările și preferințele publicului – au cântat o viață întreabă zdranga-zdranga și brusc descoperă că le place țurca-țurca.
Își invită fanii la un moment de țurca-țurca și aceștia sunt șocați și oripilați pentru că ei vor arta pe care și-au pierdut virginitatea, aia care îi face să se simtă ca-n tinerețe ș.a.m.d.. Nu-i încălzește cu nimic revelația artistică, n-au citit aceleași cărți ca artiștii, nu s-au drogat la fel.
Motiv pentru care mi se pare oribil să ajungi artistul-sclav al maselor/fanilor, prizonierul preferințelor lor betonate și al industriei care vrea să scoată bani pe seama ta, marketizând orice și oricât din tine. D-aia pentru mine trupe precum Coldplay/Imagine Dragons ș.a. nu mai sunt trupe muzicale, ci produse muzicale (vezi conceptul de Slop Economics). Dacă vă întărâtă cele spuse acum putem detalia cu altă ocazie, să nu ne oprim abia aici, ok?
- Declarații belicoase – și artiștii sunt oameni, și ei au preferințe socio-politice.
Și artiștii au păreri despre avort, LGBTQ, etnii, asistați social, privatizarea sistemului medical, Palestina, viteza pe drumurile publice. Cei mai mulți le păstrează pentru ei, amenințați de departamentul de marketing că dacă deschid gura și au opinii riscă să piardă fani=bani. Unii mi se par absurd de absenți din viața cetății, cel mai clar caz – pentru mine – fiind Smiley care (de când știu eu de cariera lui) n-a avut niciodată o opinie despre nimic (dacă a avut și mi-a scăpat îmi cer scuze). Dar din ce știu, pentru el pur și simplu nu se întâmplă nimic niciodată, totul e el și muzica lui, totul prezentat într-un mod generalist și evaziv. Smiley chiar e inimaginabilul din marketing: pentru toată lumea. Motiv pentru care pare că-i merge foarte bine și probabil o să trăiască 150 de ani, liniștit și fără riduri.
Dar sunt artiști care nu pot pune capul pe pernă fără să spună că sunt anti-avort, pro-familia tradițională, ori că-l susțin pe Călin Georgescu (precum trupa FiRMA, care de la ieșirea publică au pierdut mai multe concerte și fani).
Unii scapă mai ușor când au păreri, alții nu.
Când cu referendumul pentru „familia tradițională” societatea n-a fost atât de înfierbântată împotriva celor pro-referendum pentru că, în esență, nici pentru cei toleranți cu comunitatea LGBTQ nu era așa mare brânză că artiștii preferați urăsc comunitatea cărora ei se jurau că-i vor binele. D-aia din 2018 încoace au mai fost situații publice (a.k.a. chermeze VIP) la care și-au zâmbit votanți pro cu votanți contra. Toleranța LGBTQ este atât de non-militantă încât sunt sigur că de la referendum până azi, de exemplu, Liana Stanciu și-a aruncat niște saluturi (îngrețoșată?) cu personalități gay care au călcat prin trustul unde lucrează. Dacă „propaganda LGBTQ” era atât de feroce precum acuză conservatorii, Liana Stanciu nu mai era Doamna Radioul lui Moș Crăciun, dar gradul de tolerare a intoleranților după referendum arată că, în esență, homofobia e încă tolerată.
Călin Georgescu (și ce reprezintă el) întărâtă mai rău pentru că ceea ce simbolizează el implică mai multe categorii sociale care au de suferit. Dacă CG se limita la a înfiera categorii concrete (gay, romi, evrei, musulmani), pe rând, lucrurile se desfășurau altfel. Dar CG s-a apucat să pescuiască cu dinamită în lacul colectiv și a prins pe atât de mulți pești pe cât a speriat. Lecție de politică: nu îi da poporului mai multe motive de ură decât poate duce. Trebuie să-i hrănești ură cu lingurița până i se face rău și nu se mai poate opune.
Revenind.
E ok să ne placă artiștii cu păreri? Depinde de păreri și de implicarea acestora.
Dacă artistului preferat îi plac cartierele de tipul Militari Residence e ciudat, e un semn cu privire la ce înțelege el din aspecte complexe precum Locuirea, dar nu e un capăt de țară decât dacă prin arta lui susține construirea de cartiere urâte și fără spațiu verde. Altfel, piese de dragoste despre cum doi vecini își dau zahărul pe geam și cum copiii stau în casă că n-au spații de joacă… ok, fie.
Când eram copil și ascultam 24/7 The Ramones am aflat că Johnny Ramone (chitaristul) era conservator (votant Reagan și Bush). Ciudat pentru un punkist. Citisem undeva că solistul (Joey) îi dedicase și o piesă („The KKK took my baby away”, după ce iubita lui Joey l-a părăsit pentru Johnny), dar Johnny Ramone n-a postat niciodată pe Facebook-ul lui – ori al trupei – că-l susține pe Ronald „Georgescu” Reagan, ori George „Simion” Bush. Ceea ce nu știu dacă a fost bine pentru el, dacă a somatizat în vreun fel emoția nespusă public, dar nici n-a produs dureri fanilor puși în fața faptului de a nu merge la un concert pentru că membrul trupei e la celălalt capăt al extremei.
Pe persoană fizică, sunt artiști la care trag linie și la care renunț dacă valorile sunt diferite. N-o fac pentru că vreau să-i taxez, ci pentru că îmi dau seama că nu ne mai leagă pe atât de multe, iar produsul cultural poate să fie viciat de ceea ce ne desparte.
O fac după calcule complexe: cât % din banii mei investiți în artist îl ajută să-și promoveze delirurile? Prezența mea în public girează în vreun fel prostiile lui? Cu banii și validarea mea socială dăunează cuiva la care țin, ori pentru o cauză în care cred? Și nu-s limitat doar la subiecte hardcore (precum cele din speța FiRMA).
Poftim, Deliric nu mai consum (muzical, cafea, fashion – n-am purtat oricum niciodată Porc) pentru că nu cred că omul care se poate plânge cu atâta talent de nasoalele din lume e tru știind că în același timp e și manechin în reclame la fumat electronic. Am râs cu zgomot când l-am văzut într-o postare plantând câte un copac pentru fiecare Glo reciclat. Are și disonanța cognitivă limita ei. Nu poți planta oxigen cu o mână și cu cealaltă să numeri banii de la compania care cu drag și spor își crește următoarea generație de canceroși. Mi se pare de porc.
Acum ceva timp menționasem pe Facebook că mi-am făcut listă pe Google Maps cu localurile (cafenele, baruri, restaurante, hoteluri) deținute de oameni ale căror buzunare nu vreau să le umplu nici măcar cu 10 bani.
Pornise de la faptul că mi s-a întâmplat să mănânc pizza de la Zest și când am aflat că l-am îmbogățit pe Mugur Mihăescu mi-a picat foarte greu. Și mi-am zis că nu se poate așa ceva, nu pot să condamn derapajele Leanei lui Pârțag, dar pe cealaltă parte să-i dau bani că-mi place pizza. E ca și cum aș spune „nu-s de acord cu X pentru că spune că mi-ar gaza prietenii romi, dar uite ce tricouri frumoase vinde”.
Cei care spun că e stupid să nu-ți mai placă un act artistic pentru că nu ești de acord cu artistul pe o problemă care are (mai mult sau mai puțin) treabă cu arta sunt într-o gravă și copilăroasă eroare. Artistul se va utiliza de resursele provenite de la tine (financiare, de imagine) ca să-și continue misiunea și să-și promoveze valorile. Validat și împuternicit de banii și prezența ta va crede că poate, e îndreptățit, și va avea dreptate să spună orice. Inclusiv „susținem fascismul”. Și este un produs artistic mai important în fața unei idei care poate face rău? Are FiRMA vrea piesă atât de bună încât să le scuzi doctrina? E Voltaj de neînlocuit după câte concerte PSD au bifat? Subcarpații sunt atât de mișto încât să le tolerezi suveranismul de catifea?
Ca societate ne e foarte greu să acceptăm o astfel de responsabilitate (a publicului) pentru că suntem obișnuiți să fim dezamăgiți de artiști și să avem o relație foarte buticărească cu arta. Artiștii preferați ne-au cântat la chermeze politice (PSD, PNL, cancere private – sponsori de casă ai industriei muzicale), așa că ne-am atrofiat mușchiul critic vizavi de ce trebuie și nu trebuie să facă un artist. Artistul trebuie să vândă în raport cu valoarea lui, nu în șustă cu pomenile politice/private, șantajând emoțional un public dornic să-i vadă, dar scârbiți(?) că o fac sub patronajul a ceea ce urăsc. Mi-am amintit de ridicolul situației când cei de la Dubioza Kolektiv au cântat la o pomană politică din București (mandatul Gabrielei Firea) și de pe scenă încurajau spectatorii să „fuck politics”, ca niște true punks.
Pentru că trebuie s-o închei undeva cu acest punct, concluzia aici e simplă: face fiecare un calcul personal cu privire la costul susținerii unui artist cu valori opuse și în funcție de rezultat se poate manifesta ca atare. În general manifestarea vine de la sine, sila morală provocând și o reacție fizică, sinestezică.
Eu, când aud piesele lui Deliric, simt miros de IQOS.
2. Artiștii care nu mai vor cu alți artiști
Recentul scandal Connect-R vs. Kiss Fm a mai avut un aspect interesant. Connect-R spunea în podcastul lui Gojira că Tudor Chirilă a cerut excluderea lui dintr-un concert pentru că e suveranist/conspiraționist. Acum, că Tudor Chirilă are opinii politice solide mi se pare la fel de comic precum copacii Glo ai lui Deliric, în contextul în care Chirilă a făcut poverty-nostalgia-hit cu Puya, omul care ar putea să-i dea lecții de delir politic lui Connect-R la orice oră (cu tot respectul pentru capacitatea lui Connect-R de a delira pe subiect, cred că Puya e cu 10 Sișu peste).
Dar mi s-a părut interesant că s-a întâmplat precedentul.
Dacă apare (în sfârșit) un val de artiști care nu mai acceptă să apară în contexte cu alți artiști pentru că diferențe de opinie pe subiecte importante înseamnă că ne îndreptăm spre ceva foarte bine. Firește, drumul o să fie anevoios, cu gropi și perioade tensionate (și paradoxale, vezi exemplele de mai sus), dar înseamnă că în creierele unora s-a produs un declick și oglinda s-a uitat cu silă la ei.
Înseamnă că în 5-10-20 de ani vor exista artiști care, nu doar că vor trage linie la aspecte politice, dar o să li se strepezească splina să urce pe aceeași scenă cu Dorian Popa la Zilele Comunei Lungulețu. Pentru că e cringe, e motiv să-ți bei mințile, și (cine știe?) își dau seama că oferă nimic pe banii primăriei/alegătorilor, în cadrul unei pomeni electorale.
E un început.
3. Prieteni care urăsc
Acum ceva timp, la o sesiune de cunoaștere între colegi de muncă, am fost întrebat cu ce nu pot lucra. Leneși? Da. Oameni care nu sunt punctuali? Da. Începători? Da. Eu nu pot lucra cu homofobi, rasiști, sexiști și multe altele din zona asta. Pot încerca, pot face abstracție o perioadă, dar nu e ce trebuie. Pentru că-s valori care transpiră alte slăbiciuni.
Și nu-s fiert să aflu orientările de ură ale colegilor și partenerilor de muncă, dar mi s-a demonstrat că-n 100% din cazurile în care am avut în echipă oameni cu ostilități puternice și vocale față de categorii clar delimitate am avut o colaborare anevoioasă. Mai ales când vine vorba de arii creative (publicitate, de exemplu). Oamenii care urăsc targetat sunt rigizi și au mereu un corset care le spune că „femeile sunt proaste”, „romii sunt hoți”, „evreii conduc lumea”, „musulmanii fac atentate” și lista poate continua. Și nu că am face publicitate pentru gay, romi, femei, dar astfel de oameni au bias-uri puternice (și atât de bine bazate pe „știu eu”) încât nu poți face mare brânză. Ura omoară creativitatea.
E absurd să existe astfel de oameni oriunde, dar când îi întâlnesc în publicitate, ONG-uri, presă… chiar te întrebi „cum?”
Prieteni cu viziuni fasciste n-am. Știu oameni cu astfel de perspective, dar nu-s prieteni, sunt cunoscuți. Ne întâlnim din întâmplare, vorbim nimicuri fără substanță pentru că ajungem să ne certăm și aia e.
„De ce nu putem să trăim și să ne acceptăm chiar dacă avem păreri diferite?”. Pentru că nu avem păreri diferite despre tipurile de ciorbă, haine sau unde să ne petrecem vacanțele. Avem păreri diferite despre aspecte care țin de viața și de moarte. Și atâta timp cât tu tolerezi ura cuiva către o categorie/individ care, nu doar că nu ți-a făcut nimic, dar nu ai nici cele mai elementare cunoștințe despre situație, nu avem cum să trăim în liniște și pace. Și probabil nici nu o să ne întâlnim la aceleași concerte.
Din păcate mulți n-au învățat nimic din extremele trecutului și avem destulă literatură. Cine a tolerat ura către un grup s-a trezit inevitabil că e ținta următorului val de ură. Pentru că nimeni nu e îndeajuns de curat pentru planul purificării din mintea extremiștilor. Non-evreii germani care au tolerat antisemitismul naziștilor n-au trăit mai bine.
Acestea fiind zise, nu e nimic de tolerat la intoleranți.
Fascismul este o iluzie micropeniană, un calcul prost din start: e mai ușor și simplu să tolerezi decât să epurezi. Dar plictisiții/frustrații de propria viață vor o misiune care să îi scoată din letargie și au fost învățați (deci e cultural) că prea frumos e „prea feminin” (adică slab). Ăștia-s ăia care glorifică moartea timpurie în vicii decât o viață lungă în „plictiseala” sănătății.
…
O să discutăm cândva și despre legătura dintre cultură, inceli, fanii lui Tate&Putin, identitatea de gen bărbățoi și pofta/nevoia de conflict (eventual purificator) ca simbol al masculinității.
7 răspunsuri
Ai fi putut rezuma tot delirul asta pe care tu il numesti „gandire sanatoasa” prin: „Sunt un comunist si sunt suparat pe cei care nu sunt ca mine”. Suferi de nostalgie comunista internalizata, ca sa folosesc terminologia de rigoare.
Ce mental gymnastics ai făcut ca să ajungi la concluzia asta?
Fiind ironic cu omul, nu il ajuta nici pe el, nici pe noi ceilalti care ne dorim o comunitate sanatoasa pe acest blog.
Te ajuta doar pe tine sa te simti destept cu tine insuti.
Omul pare bătut în cap, sau bate câmpii. De ce să îl ajute? nu e tac-so. Autorul postării numai comunist nu e (nu îl cunosc, vorbesc despre acest text, care e bun după părerea mea). Putea să lipsescă copita către Chirilă, totuși.
Și eu practic distanțarea față de cei (evit să spun artiștii) care calcă în străchini morale. Dau cîteva exemple (pe cele din articol nu le prea știu): Mihalkov, Tudor Gheorghe, Covaci, Bittman,… sigur Mugur Mihăescu dar el e exclus să fie artist sau să aibă o legătură, oricat de mică cu domeniul.
Interesant articol, trebuie sa fac cateva observatii.
– Toleranta vs. Acceptare
Trebuie as fim atenti la termenii pe care ii folosim, sa ii intelegem corect. Toleranta inseamna a suporta, deci pleaca de la premisa ca nu iti place. In general, depinzand de ce nivel vorbim, toleranta trebuie impusa in societate prin legi. Nu e ok daca ai un magazin si nu lasi oamenii sa intre pe baza de rasa sau sexualitate sau faci angajarile pe aceste criterii. Nu e ok sa te porti urat cu colegii de munca, vecinii si ii ameninti, hartuiesti ca nu iti place rasa sau sexualitatea lor. Dar daca tu nu vrei dupa lucru sa mergi in oras la un bar cu colegul tau gay pentru ca nu iti place sa fii in preajma lor. AI TOT DREPTUL SA FACI ASTA. Dragoste cu forta nu se poate, la fel nici acceptare/prietenie cu forta nu se poate. Acuma sigur daca tu consideri ca nu e ok ca un individ sa isi aleaga prietenii pe astfel de criterii, poti explica/sugera pe un ton civilizat de ce nu e ok. Dar daca omul nu e de acord cu tine, nu vrea sa se schimbe, nu e ok sa il presezi, ca doar il vei face mai rau, mai rasist/homofob decat e. Pentru ca oamenii au dreptul sa isi aleaga prietenii pe ce criterii vor ei oricat de absurde ar fii in opinia altora(si pana la urma toate criteriile ar putea fii considerate arbitrare…adica cum definim conceptele de „bine” si „rau” in mod obiectiv?)
– Sclavia artistilor
Interesant ca Bonea critica sclavia artistilor dar ce vrea el e tot o forma de „sclavie”. Deci daca nu spun nimic politic precum Smiley, nu e ok. Daca spun lucruri politice dar care nu ii plac lui Bonea nu e ok. Care e solutia? Sa fie activi politic dar cu mesaj progresist/feminist/woke… mda …asta nu e un fel de „sclavie”? Si pana la urma nu ajuta la nimic, ca lumea se prinde ca chestiile astea sunt fake si nu le mai iau in serios mesajele. Asta se intampla in SUA. Toate celebritatile de la Taylor Swift la Eminem au sustinut-o pe Kamala Harris si pana la urma o pierdut si votul popular in fata lui Trump. Ca iti dai seama ca artistii sunt falsi si sclavi ai discursului progresist, ca pare ca repeta o propaganda fiindca toti sunt niste progresisti perfecti. Ei sunt de acord cu toate ideile progresiste posibile. Ceea ce e foarte putin probabil, pentru ca majoritatea oamenilor au idei din toate ideologiile. Un om poate fii pro-gay marriage si anti-avort. Nu mai spun de minoritati rasiale sau sexuale, progresistii ii pun pe toti in aceeasi barca dar foarte multi din ei nu vor si exista mult discriminare intre ei, nu doar „the heterosexual white man” ii „discrimineaza/opreseaza”. Artistii americani sunt cei mai progresisti si empatici oameni in declaratii…si deodata afli ca mergeau la petreceri ale lui P. Diddy cu prostituate minore. De asemenea cand se mai intampla ca un artist sa spuna ceva usoooor neprogresist imediat sar progresistii de internet pe ei si ii prerseaza sa isi retaga cuvintele si sa vorbeasca cum trebuie. Un exemplu e cand acuma cativa ani Macy Gray spunea in eminsiunea lui Piers Morgan ca ea nu crede ca transexualii sunt femei dar le foloseste pronumele pe care acestia le vor si ii toleranta cu ei. Dupa ce o fost presata online de progresisti, o revenit cu o declaratie in care spunea ca si-o schimbat opinia…dar oare chiar si-o schimbat opinia sau mai degraba spune „ce trebuie”? Sau cand Kaley Cuoco o spus ca nu e feminista dupa care o trebuit sa isi ceara scuze, asta nu e un fel de „sclavie” a artistilor?
– Ipocrizia artistilor
Daca au idei puternice, fie ca sunt politice sau de alta natura si fac fapte care le contrazic ideile pe care le promoveaza, mai ales pentru bani, atunci da e aiurea. Ar fii aiurea ca Parazitii sa cante muzica pop dupa ce toata cariera au criticat acest gen de muzica. La fel de aiurea ar fii daca Parazitii ar canta intr-o campanie electorala a unui politician cand ei toata cariera au criticat toata clasa politica romaneasca. Acuma, mai depinde si ce intelege fiecare ce e ipocrizia. Eu zic ca daca Deliric se plange de coruptie in muzica lui si face reclama la IQOS nu e un act de ipocrizie. Daca s-ar plange de fumat si ar face reclama la IQOS, atunci ar fii ipocrit.
– Cand alegi sa cumperi ceva o faci de obicei in raportul calitate/pret… si pentru multi e destul de greu in aceste conditii sa cumpere ce le place, daca mai adaugi si ideologia politica a patronului la asta, o sa iti fie si mai greu sa gasesti ce vrei. Si nu toti au timp/chef sa faca asta, unii(destul de multi) au probleme multe si mai mari cu care sa isi bata capul. Nici conservatorii nu fac asta. Delia tot promoveaza feminisme dar tot are fani care voteaza cu AUR, Sosoaca sau Calin Georgescu.
– La sfarsit, Bonea spune:”Ăștia-s ăia care glorifică moartea timpurie în vicii decât o viață lungă în „plictiseala” sănătății.”… mda… fiecare are stilul lui de viata, nu poti sa incerci sa iti impui stilul tau de viata altora. Poti sa sugerezi politicos, sa dai sfaturi dar nu poti impune. Progrestilor nu le place cand parintii lor conservatori le spun ca ei trebuie sa ingenuncheze si sa se roage la Dumnezeu si sunt foarte de acord ca asta e foarte urat si enervant. Dar tot ei considera ca daca cineva nu ingenuncheaza pentru Black Lives Matter ala e ultimul om si trebuie atacat.
Inainte credeam ca acesti oamenii enervanti care incearca sa puna presiune pe altii sa fie ca ei or sa dispara cu timpul, caci ma gandeam ca doar conservatorii sunt asa si ei sunt mai batrani…dar uite ca acuma or aparut progresistii care is la fel de enervanti.
La toleranță ai dreptate, dar nici Bonea nu prea a spus altceva. A zis că el nu se mai duce. Că nu îndeamnă pe alții, e doar implicit.
La ”sclavie” te înșeli, cred. Perspectiva mea e că vorbește despre el, nu despre Smiley și ceilalți. El nu se mai duce. ”
Iar ai dreptate cu Deliric. Trebuia o precizie mai mare în exprimare. Condamnarea clasei politice și fumatul nu sunt antagoniste. Dar nu ai dreptate dpdv logic cu Kamala (nu sunt fan). Faptul că a pierdut la vot, nu înseamnă deloc că „celebritățile” nu au avut dreptate, ci doar că proștii lor au fost mai puțini decât proștii celorlați.
Ar mai fi. Deranjant ardelenismul repetat plasat intenționat „o pierdut”, „or apărut”…
Mie nu mi se pare ca vorbea doar despre faptul ca el nu mai merge la concertele unora. Daca recitești articolul, o sa vezi ca vorbește și la plural. Din felul în care o scris mie nu mi se pare ca vorbește doar de el.
Despre sclavia artiștilor:
La inceput spune:”Mi se pare oribil să ajungi artistul-sclav al maselor/fanilor, prizonierul preferințelor lor betonate și al industriei care vrea să scoată bani pe seama ta, marketizând orice și oricât din tine.”
Dupa aceea spune:”Și artiștii au păreri despre avort, LGBTQ, etnii, asistați social, privatizarea sistemului medical, Palestina, viteza pe drumurile publice. Cei mai mulți le păstrează pentru ei, amenințați de departamentul de marketing că dacă deschid gura și au opinii riscă să piardă fani=bani.”
După asta îl critica pe Smiley:” Unii mi se par absurd de absenți din viața cetății, cel mai clar caz – pentru mine – fiind Smiley care (de când știu eu de cariera lui) n-a avut niciodată o opinie despre nimic”
Imediat dupa asta ii critica pe aia care sunt conservatori:”Dar sunt artiști care nu pot pune capul pe pernă fără să spună că sunt anti-avort, pro-familia tradițională, ori că-l susțin pe Călin Georgescu”
Din toate astea eu înțeleg ca un artist ar trebui sa promoveze ce vrea el, chiar daca nu e interesat de politica, dar daca e ar trebui sa promoveze doar idei progresiste, ca astea ii plac lui. Fiindca nu spune nimic de cei care „nu pun capul pe perna fără sa spună ca sunt pro-avort, pro-LGBT, ori ca o susțin pe Elena Lasconi”
La faza cu celebritățile care o susțin pe Kamala nu e vorba despre cine are dreptate și cine nu. Dacă citești tot ce am scris eu vroiam sa subliniez faptul ca mulți dintre ei, din declarații sunt progresistii perfecți. Și foarte putini oameni sunt asa în realitate. Era vorba de ipocrizie si de un fel de „sclavie”/presiune pe care o au artistii de acolo de a promova idei progresiste. Sunt sigur ca dintre toți cei care au susținut-o public pe Kamala, o parte importanta or votat cu Trump sau nu au votat deloc. Dar au sustinut-o din obligatia(sclavia?) față de presiunea progresistilor care i-ar fii atacat în mediul online dacă nu spun „ce trebuie”. Am dat și exemple despre asta… te invit sa recitesti ce am scris…Ideea e ca dacă Taylor Swift ar considera ca e un păcat sa faci avort nu ar îndrăzni niciodată sa spună asta, ar spune doar ca e super pro-avort. Tot ce spune ea și cele mai mari vedete din US politic e întotdeauna în PERFECTA conformitate cu progresismul. Și oamenii deja or început sa își dea seama ca ăștia nu îs chiar asa, ca spun chestiile astea pentru ca „asa trebuie”. Deci din nou îți spun, in ceea ce am scris eu nu era vorba despre cine are sau nu dreptate.