Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Trauma numită Militari Residence

De mai mult timp îmi spun că trebuie să-mi fac timp să explorez la pas ceea ce la modul general se numește „Militari Residence”. Ca să fiu și mai precis, zona din imaginea de mai jos:

Am auzit tot felul de povești, am citit articole, am văzut poze, dar nu am apucat niciodată să văd cu ochii mei. Dar recent s-a întâmplat minunea și dacă ceva din experiența mea poate să devină învățătură pentru alții n-aș vrea ca gândurile mele să rămână doar cu mine.

Dar s-o luăm cu începutul.

Ce este un Residence?

Când au apărut ele pe pământ românesc, așa cum le știm și vedem astăzi, se doreau un vis umed de rupere din urbanul tradițional românesc. Era visul unei bule. Mașina de +100.000 de euro prindea rugină spirituală în parcarea blocului comunist, lângă cazanele amărăștenilor. Amărășteni definiți mai simplu cu „n-ai cu cine…”. Copilul dus cu mașina la școală gentrificată nu se putea dezvolta în cutiile lui Ceaușescu.

La început o pătură cu ceva mai mulți bani decât Ion cel Obișnuit (a.k.a. Average Joe) și-a spus că trebuie să plece din orașul gri, îmbâcsit și periculos, să se retragă într-un cartier care miroase a nou, departe de haos, cu vecini unu-și-unu, unde nu e nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. 

Promisiunile residence-urile au fost relative asemănătoare. Un petec de iarbă dacă stai la casă, un petec de iarbă comună dacă stai la bloc, siguranță (eventual o poartă cu barieră și paznic), liniște pentru copii (cine să-i rănească într-o pușcărie civilă?), dar întotdeauna o proverbială proximitate de un metrou care e la doar „5 minute”. De parcă a folosit cineva metroul ăla…

Ca în orice alt aspect al vieții, după bula bogată a plecat bula de mijloc (aspirațională) – cu programul Prima Casă și alte exerciții de gimanstică financiară, ca mai apoi să tânjească la Residence și bula cu venituri mai mici (nu neapărat săracă, dar cel puțin cu o oarecare sărăcie socială/culturală care provoacă o stare de vomiță primelor două categorii – sunt deja Residence-uri în care s-au mutat oameni care fac grătar în fața blocului, sparg semințe la intrarea în bloc, elemente de dezgust și siluță). Un aspect interesant descoperit de soție în cercetarea ei de dizertație este că unii dintre cei mutați la Residence cu banii jos se uită de sus la cei mutați la Residence cu credit. „Suntem vecini, dar nu prea”. Sunt residence-uri compuse din blocuri în care stau ăia cu bani și blocuri în care stau ăia cu credit.

Cu nume belicoase și de o creativitate diabetică, Residence-urile s-au extins pe oriunde au prins loc liber (întotdeauna la 5 minute de metrou). Ori la margine de București, ori în județul fantomă Ilfov. S-a ajuns la cartiere residențiale de o intimidate absurdă în care vecinii își pot sparge coșurile de pe ceafă, direct de pe geam. Nu se cunosc, nu se halesc, dar ar putea să fie atât de intimi.

S-a construit haotic, de prost gust, fără un manual de design și urbanism general, totul mânat de foamea oamenilor de a avea o locuință (oricum, oriunde). La întrebarea „cine poartă vina: dezvoltatorul cinic, autoritatea coruptă sau cumpărătorul fără standard?”, răspunsul e simplu. Da.

Ce este interesant, și puteți verifica și voi cu apropiații care stau la residence-uri, este că transhumanța imobiliară se schimbă. Încet, dar se schimbă. 

Bula care a dat tonul izolării de oraș și-a dat seama că și-a luat țeapă. Evident, nu mă refer la toate bulele bogate. Sunt cartiere rezidențiale care n-au fost murdărite de alte categorii sociale, prețul a rămas prohibitiv și izolarea impenetrabilă. Dar ăia sunt oameni care la ora asta fac bani de îi enervează și cărora șoferul tocmai le-a luat copilul de la meditațiile de pian în germană. 

Pentru că Bucureștiul 2024 nu mai e precum cel din 2004, bogații au început să se mute iar în oraș. Nu vă spun în ce cartiere și residence-uri că vă lăcrimează cardurile. 

A doua bulă, aspiraționalii, și-au dat seama la rândul lor că Residence-ul n-a fost combinație. Din n-jpe motive: zero viață socială, dependență de mașina personală, taximetrie zilnică pentru copii, lipsă infrastructură pe lângă casă (școli, grădinițe, spații de distracție – de unde și taximetria obligatorie). Așa că aspiraționalii se mută și ei înapoi în oraș, acolo unde în 2004 erau blocuri comuniste și azi sunt moderniste. Dacă au fost și reabilitate e practic alt oraș. 

Atunci cine rămâne în Residence-uri? Exact.

Și Militari Residence?

Ce m-a șocat initial când am intrat în Militari Residence a fost să văd că blocurile n-au grădină. Zero metri de spațiu verde în jurul blocului. Zero grădină. Când o ai parcă nici nu o vezi, mai ales dacă primarul s-a asigurat s-o izoleze după al treilea gard schimbat într-un mandat, dar când nu e totul arată incredibil de trist. Practic, sub geamul locuinței tale e direct mașina ta sau a vecinului. Deschizi geamul și tragi o gură de tablă încinsă.

Blocurile încep și se termină cu beton. Natura este absentă aproape în totalitate. Copacii sunt folosiți mai mult ca decor, separatoare anemice între proiecte imobiliare. Copacul este milieu.

Și acolo unde sunt momentan urme de natură (copăcei, buruieni) se va ridica un nou bloc. Lângă un nou bloc. Lângă un nou bloc.  

Dacă nu puteți ajunge prin zonă, ceea ce nu vă încurajez să faceți pe caniculă, puteți să vă plimbați prin cartier pe Google Maps. Imaginile sunt din August 2023, cel mult au mai apărut niște blocuri. Ce vedeți pe hartă ca fiind parc e ceea ce un parc adevărat ar spune „ce e janghina asta?”.

Dar vedeți trotuarele, lipsa ori zgârcenia acestora.  Pe Strada Soarelui (unele glume se scriu singure) trotuarul este o aberație. Doi oameni nu pot trece umăr pe lângă umăr. Norocul persoanei pe lângă care am trecut este că nu mai merg la sală de 34 de ani, altfel cineva trebuia să ocolească pe carosabil. 

Principalul „atuu” al cartierelor de tip Militari Residence constă în proximitatea magazinelor (aspect cu care unii dintre locuitori se și laudă). Asta pentru că așa cum aveam să aflu și dintr-un sondaj făcut acum ceva timp, foarte mulți români consideră proximitatea față de magazine ca fiind Top Prioritate. Nu școală, nu parc, nu centre culturale. Magazin. Dacă ai magazine lângă casă ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap.

Ce urmează în cartiere de tip Militari Residence?

Persoanele cu venituri și preocupări peste medie se vor căra. S-au plictisit să-și ducă copiii și viața pe drumuri (câte podcast-uri și audio book-uri să tot asculți la volan?) și au început să resimtă schimbarea demografică din cartier. Nu prea le place cine se mută în cartier și nici faptul că se tot extinde-înghesuie. Și nu e vorba că se mută „d-ăia”, ci mai contează și faptul că devine un cartier de chiriași, tranzit existențial, ceea ce înseamnă că e o zonă a Nimănui. Chiriașii au tendința de a nu se atașa de cartier, nu-s cu locul, cu atât mai mult dacă e un cartier dormitor.

Problema abia acum începe.

Copiii din aceste cartiere, ai căror părinți n-au bani și energie să-i ajute să se dezvolte în afara dormitorului, sunt condamnați la oportunitățile de pe lângă casă. Și pe lângă casă nu e nimic. Așa că ori stau în casă („pe tabletă!”, în ciuda părinților care ar vrea să îi vadă afară la sport), ori stau afară lângă singurele oportunități de „divertisment”: magazine, baruri și casele de pariuri. Ochiometric am găsit aproximativ 10 case de pariuri în 0,84 km2

Așa că discuțiile despre ghetouri și delicvență juvenilă în residence-urile făcute fără cap nu sunt povești de adormit copiii. 

Ce e de făcut?

Personal consider că oamenii care s-au mutat în Militari Residence (și altele aidoma) sunt victime. Sunt victimele lipsei de educație imobiliară-urbanistică (o altă materie de predat la școală), sunt victimele dezinformării, reclamelor mincinoase și a unor standarde absurde de locuire. 

Sunt victime de care suntem cu toții responsabili pentru că probleme lor nu rămân doar problemele lor. Și așa cum e normal, victimele merită să fie despăgubite. Idealist vorbind, toți locuitorii din astfel de bombe urbane ar trebui să dea în judecată dezvoltatorii și oficialitățile care au permis astfel de crime împotriva urbanismului, aceste cartiere merită nivelate și reconstruite. Totul, evident, pe banii celor care au stricat. 

Dar nu trăim într-o lume ideală, așa că celor mai mulți nu le rămâne decât să se bucure de faptul că sunt la 5 minute de cea mai apropiată ofertă la crenvurști și suc.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.