Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Urăști țiganii? Vezi Aferim

Dacă nu faci parte din categoria celor care cred că românii sunt mai puri decât arienii imaginați de Hitler, ori că suntem pântecul creștinismului, cel puțin pentru educație spiritualo-civică merită să vezi „Aferim!”. Dacă ești și genul de om care crede că de fapt țiganii n-au fost niciodată sclavi ci e totul o conspirație de genul „naziștii n-au omorât evrei, doar s-au împiedicat câțiva și s-au lovit cu capul de borduri”, e imperativ să vezi „Aferim!”.

Împreună cu alți nouă oameni (9!) ne-am instalat în scaunele de la Cinema Europa (am spus că-mi fac abonament aici, așa că mă țin de cuvânt) și-am așteptat să-nceapă.

Povestea-i simplă și bine scrisă, mai ales că se păstrează cât mai autentic posibil limbajul secolului 19 din Țara Românească.

Un zapciu pleacă în căutarea unui rob care a fugit de la stăpân. Evident, robul e țigan, ca toți robii în perioada aia. Și pe drumul ăsta dăm de toate stereotipurile vremii. Parcă filmul ăsta explică tot: mentalitatea de victime nenorocite pe care o au mulți compatrioți, ura față de alții care se descurcă, habotnicia mistică, rasismul, sexismul, prostia retrogradă, ce mai, toate boalele morale ale unei societăți care astăzi nu-și pune întrebări de ce se vorbește mai mult despre siliconate decât despre ISIS sau Putin.

Nu vă spun cum se termină filmul, spun doar că pentru rasiști e cu happy end.

Ce altceva să mai spun? Simt că aș putea să zic mai multe despre rasism, dar din păcate cred c-o să intrăm în niște polemici intermidabile până o să mă enervez la replica „infracționalitatea e genetică”. Recomand filmul, apoi cartea „Cronică de familie” de Petru Dumitriu. Astea-ți pot explica multe vis-a-vis de evoluția unor mase de români, etnici sau nu.

Apropo, e splendid să văd un film românesc cu 0 (zero!) referințe la comunism, Ceaușescu sau cozi. Oare să fie adevărat? Am terminat perioada asta?

 

2 răspunsuri

  1. Puterea argumentelor nu se masoara in relevanta cozilor de topor care se inhama la propaganda bi-partizana. Crestinismul este foarte deranjant pentru orice utopie socialista, leninista, stalinista sau globalista de internet. Marx ar fi mandru de cozile de topor marxiste care s-au reactivat dupa 25 de ani de „libertate”.

Dă-i un răspuns lui xolv Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.