Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Unde-i mâncare bună prin țară (cap. 1)

Mi-am propus să mă detașez puțin de subiectele din ultima perioadă și să discutăm despre mâncare.

Și mâncare bună. Dacă tot mă plimb des prin țară am descoperit câteva locuri care-mi sunt foarte dragi și unde mă opresc mereu cu poftă. Mă simt dator să le împărtășesc și altor gurmanzi informații despre aceste oaze ale papilelor, așa că o să-ncerc periodic să vă anunț unde prin țară puteți s-o puneți de o porceală sănătoasă (de preferabil și ieftină că nu mă dă caviarul afară din casă):

Planet – Timișoara

în Timișoara-s două feluri de oameni: ăia care mănâncă sandvich-uri de la Planet și ăia care preferă Lucas. Bine, nici o categorie n-o exclude pe cea mai importantă, mâncătorii de Pleșcaviță, dar dacă mă cunoști puțin știi deja că am o obsesie pentru „hamburgerul bănățean”. În altă ordine de idei, prefer Planet. Sandvich-urile lor sunt mereu proaspete (le fac pe loc), au sosuri bune și sunt incredibil de mari pentru 12-13 lei. Unde mai pui că-i deschis non-stop. Singura concurență serioasă pentru Planet până la această oră este Bizo (Baia Mare), vis-a-vis de McDonald`s, unde am avut parte de cel mai bun sos de smântână pus vreodată într-un sandvich. Era ceva cu varză albă. Divin. Mai ales că erau mai mulți clienți la Bizo decât la Mc, și asta chiar mă unge pe suflet.

Atelierul de Pizza – Florești, Cluj 

cel mai probabil dacă ești clujean știi de Atelierul de Pizza, dar celorlalți vă recomand să puneți un memento lângă „plec la Cluj” cu „mănânc la Flowrești”. La 8 km de oraș (dar am înțeles că-s autobuze și te duce și taxiul pentru ~20 de lei) într-un cartier de case și blocuri. Am descoperit locul cu ocazia unui show de stand up comedy și am mâncat cele mai bune costițe până la această oră. Înainte eram fan Costelaria (București) și credeam că au cele mai bune coaste din țară (cu toate că am mai auzit o legendă despre un loc din Oradea), dar uite că m-am înșelat. Ce-i mai bun ca xilofonul? Țambalul. Mai multă carne, bine afumată. Și pentru că-i atelier de pizza, am încercat-o și p-asta. Cum spunea și patronul, „e pizza românească, să te saturi”. Așa-i. Avea de toate. Miticul din mine a fost sătul și satisfăcut. Mai important e că sub pizza, în cutie, era staniol. Această mică atenție face diferența. După 20 de minute cartonul de sub pizza nu era fleșcăit. Bravo!

Acestea fiind zise, poftă multă. Și bună.

P.S. – aștept cu interes recomandări că mai am drumuri.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.