Mergând pe jos prin București n-ai cum să nu-ntâlnești lucruri interesante. De fapt, așa descoperi cu adevărat orașul. De exemplu, strada Profesor Ion Maiorescu, prin zona Obor, e chiar fascinantă, ascunsă după blocurile pe care le vezi când circuli pe Calea Moșilor. Ce-i așa interesant?
- Voltaj Academy – trupa care ne va reprezenta la Eurovision are o școală de muzică. Un loc unde Călin Goia îți poate spune secretul nemuririi. O școală unde trupa Voltaj te poate învăța, precum spuneau și Paraziții acum câțiva ani (când erau amuzanți) cum e să cânți având chitara electrică necablată. Pe site-ul academiei citim asta:
Nu știu cât este de „evident” că ai talent doar pentru că mergi la Voltaj Academy (ce mod prost de a-ți pupa-n fund clientela), dar pe lângă aparatură și profesori mai trebuie ceva. Academia trebuie să-i ofere talentatului învățăcel și doza aia de copro-noroc de care ai nevoie să te afirmi în industria muzicală.
Bine, putem s-o ținem în glumițe foarte mult timp, mai ales că Voltaj riscă să ajungă un fel de Iris al non-rock-pop-orice-de-dat-la-radio, important e că trupa are o școală de muzică, nu neapărat emo, dar pentru 100-600 de lei cred că te învață să cânți orice pare Linkin Park și de petrecere câmpenească;
Băiatul de pe stradă – nu-i știu vârsta, dar cred că-i aproape de 30 de ani. Între orele 11 și 19, la program, e pe mijlocul străzii, înconjurat de cutii și sticle de Cola/Pepsi. Cred că bea zilnic aproximativ 3-4 litri. Că stă zilnic pe străzi să cerșească e trist. Că bea zilnic n-jpe litri de Cola/Pepsi e deja tragic. Nu-i știu numele, dar e mereu acolo. Locuiește-n zonă și cred că are, atât cât pot să dau eu un diagnostic, autism. Nu știe să spună prea multe, pare și bâlbâit, dar am văzut că-l știu vecinii din zonă și îi mai aduc de mâncare. El cerșește mereu pentru Cola. Tragi-comic e că-ntr-o zi a venit să-mi ceară 50 de bani să-și cumpere o doză de suc (deja băuse vreo 10, că a ținut să-mi arate cum le arănjase în cerc). Dialogul a decurs în felul următor:
„A…a…a… ai 50 de bani? Să… să… să… să-mi iau o C… C…Cola?” (știi sketch-urile lui Puiu Călinescu-n rol de bâlbâit? Exact)
„N-am. N-am bani la mine”
„V… v… vrei?”
„Ce?”
„B… b… bani” (și-mi întinde 50 de bani)
Toată întâmplarea a fost mai autentică și mai amuzantă decât farsa virală de pe net în care un cerșetor le oferă bani trecătorilor. Oricum, de notat că-n România se trăiește atât de bine încât poți să te-mprumuți și la cerșetori. Eu mă gândesc să merg la băiatul ăsta pentru Prima Casă și Prima Mașină.
-
Sursă foto: restograf.ro AnaPan – la vreo 500 de metri de strada Prof. Ion Maiorescu, pe strada Traian, aproape de intersecția cu Moșilor, e o patiserie-cofetărie AnaPan. Cum? Mă mir că mai există AnaPan cum mă miră faptul că George Copos n-a băgat de tot FC Rapid în faliment. Cum a supraviețuit conceptul ăsta de pateuri-prăjituri banalo-scumpe? Ați mâncat vreodată la AnaPan? Ca să-nțelegeți: dacă ai poftă de o Merdenea, în mod normal o găsești oriunde în România la 2 lei, maxim 2,5. Și-n cele mai multe cazuri plină cu brânză (la Georgiana am văzut să fie cele mai bune. Haha, la Georgiana e plină cu brânză!). La AnaPan același produs ar avea un preț de minim două ori mai mare și calitatea de la identic în jos. Știu că acum ceva timp am intrat să-mi iau 3-4 mini-pateuri cu brânză. Nici nu mi-am dat seama că am ajuns la 10-15 lei. Și nici nu erau așa grozave. Și toate produsele sunt scumpe, dar dacă mergi prin oraș găsești zeci de alte cofetării mult mai bune și mai ieftine. Înțeleg că George Copos e un geniu literar care a scris cinci (5!) cărți în două luni, dar n-are cum să fie și Cofetarul Nepereche.
