Cel mai prost șef are și cei mai proști angajați

Am cunoscut cel mai prost angajator din România. Nu, n-o să vă spun din vreo experiență personală, povești cu patroni ce te salahoresc, bani puțini, atitudine oribilă, ci despre un șef groaznic. Nu de rău, ci de prost. Acela suntem noi, poporul român, angajatorul celor puși în Parlament să ne reprezinte.

Recent s-a umplut presa de știri despre senatoarea PNL Steliana Miron că nu-i ajung banii de coafor, ea fiind mereu în altă rochie la senat.

Așa-i când bagi Căminul Cultural în Senat. Un alt ales, ironic tot moldovean ca și madam Miron, Ionel Agrigoroaei (UNPR), s-a plâns că nu-i ajunge salariul de 1.000 de euro pentru cămăși. S-a justificat că el schimbă cămeșa zilnic, fiind mereu în întâlniri cu oameni importanți. Că se vede cu fețe impozante nu neg. Și ce vreți să mă auziți spunând? „Mergi băi Agrigoroaei la magazine mai ieftine, spală și tu cămașa săptămânal și o să porți 7-10 cămăși mai bine de jumătate de an”. Nu putem spune asta pentru că la români cumpătarea e prezentă când n-ai. Puțini sunt cei care nu fac risipă deși își permit să consume.

Îmi place să recomand și o fac mereu: „Cronică de familie” de Petru Dumitriu.

O consider o lectură mult mai importantă decât Moromeții sau alte povești despre stereotipicul țăran român pentru că-n „Cronică de familie” întâlnim precursorii cocalarului modern. Și nu, nu-s țiganii, ci stăpânii lor. Așa-s și majoritatea politicienilor/bijnismenilor de azi: îi scoți din rahat și-ți mănâncă somon fumee cu două mâini și-n lipie cu de toate.

Dar nu ei sunt de vină. Angajatorul e. Să trimiți doi oameni pe un post, să fie nemulțumiți, dar și ineficienți, și tu ca șef să stai și să te plângi de cât de nesimțiți sunt e bunătate soră cu prostia. De câteva zile se vorbește-n presă despre nesimțirea celor doi senatori. Unde-I problema. O fac pe banii lor. Din partea mea ar putea să-și dea salariul pe jucării Hello Kitty, ori dildo-uri cu pietre prețioase. Important e să-și facă treaba. Din păcate n-o fac și angajatorul stă și se uită, comentează, dar nu reacționează.

De ce nu se simt cei care au pus ștampila pe fețele lor să le bată obrazul? Că doar au câștigat niște alegeri și reprezintă un grup de oameni. Știți de cei? Pentru că și alegătorii lor sunt la fel ca ei. Nu uitați, politicienii aleși sunt oglinda poporului.

Și nu vă mai dați ochii peste cap când auziți de politicieni cărora nu le ajung banii pentru vicii (shopping-ul e un viciu). Ăștia bogați nu se descurcă pentru cămăși, ălora săraci nu le ajung banii de alcool/țigări/spirt.

Acestea fiind zise, când îi realegem?