Teodosie Patriarh, un vis

Nu, nu sunt ironic în titlu. Am citit dimineață un articol în Adevărul cum că Teodosie (Mache pentru apropiați) țintește la scaunul de patriarh.

Eu nu știu cum e cu fotoliul de Head-of-BOR (și apreciez dacă-mi explică cineva), dar doar faptul că Teodosie se gândește la o astfel de funcție mi se pare senzațional. De bine. Cititorii mai progresiști vor spune „bă, cum să fie asta de bine?!”. Dar este. Vă explic mintenaș.

BOR-ul trece printr-o lungă și evidentă criză de imagine. E clar pentru toată lumea, nu?

Lasă că-n statistici oamenii se declară ortodocși. În fața unui chestionar omul ți-ar spune și că nu se uită la Acces Direct (mai există emisiunea?). Te doare gura să spui că ești ortodox? Nu, doar (cel mai probabil) ai fost și botezat. Și ce să-i spui omului cu chestionar? „Cred în Dumnezeu, dar nu în popi”? Unde se încadrează asta? Lasă, „ortodox” și trecem mai departe.

Ortodoxismul trece printr-o criză.

Destui români (și vor fi mai mulți cu trecerea anilor, mulțumită/grație/din cauza stilului de viață) sunt pravoslavnici doar la ocazii: Crăciun, Paște, când e rost de masă îmbelșugată și vreo tradiție „românească” de care se ține cu dinții. Altfel românul și-a reformat religia la el în ogradă. Ortodocși practicanți de yoga, ortodocși hedoniști („o viață mi-a dat Dumnezeu!”), ortodocși horoscopiști, ortodocși light, ortodocși fără zahăr, ortodocși cu/fără moaște ș.a.m.d.. Fiecare în ortodocsia lui.

Nu e nejustificată ridicarea masivă de biserici. Când se va multi-schismatiza BOR-ul o să ai nevoie de multe locașuri.

Dar bine, fraza de mai sus e așa… din puțul gândirii. BOR-ul e nucă tare, nu se sparge.

Revenind la Teodosie.

Teodosie, față de Daniel, e altceva. Daniel e mai mult businessman, Teodosie e mai mult misionar. Agresiv, războinic. Lui Teodosie nu-i închide gura nimeni, nu-l ține în casă nimic. Teodosie e vocea rebeliunii religioase. Sub el BOR nu doar că nu s-ar reforma (adapta), ci s-ar bloca de tot. Apostoleasca înțepenire în idei.

Păi și cum să fie asta bine?”

Este. BOR-ul ar mai putea să domnească mult și bine (via politică) dacă ar avea lideri cumpătați, semi-absenți (ca Daniel) și n-ar spune prea multe (ca să nu enerveze). BOR-ul s-ar putea lista liniștit la bursă dacă n-ar emite opinii despre subiectele arzătoare. Cu Teodosie am avea parte doar de spectacol. Poate chiar și referendumuri pe câte teme de „maxim interes social”.

Dacă în 10-15-20 de ani societatea o să vrea o schimbare (legalizare droguri/căsătorii gay ș.a.) un Teodosie ar putea purta steagul războiului anti. Și în vâltoarea bătăliei ar cere și altele. Ar exagera. Și din exagerările alea e posibil să răsară în mintea celor mai religioși că „se cam exagerează”. O să detaliez conceptul ăsta psihologic și în textul de mâine despre AUR și cum a evoluat partidul de la ultimele alegeri.

Știu, pare un upercut venit de foarte jos.

România, dacă vrea să evolueze, are nevoie de un lider religios rebel, dur, inflexibil. Exagerările unui astfel de lider religios vor da trezirea. Da, se vor aprinde și mai rău persoanele deja ațâțate, dar amplificările îi vor îndepărta cu total pe indeciși și pe cei care știu/simt că Dumnezeu nu-i așa preocupat de cine, cum, de câte ori și unde. „Dumnezeu vrea să fiu bun, echilibrat, să nu urăsc și să am un vibe bun”. Ăștia-s ortodocșii chakrici.

Acestea fiind zise, Teodosie la Patriarhie!

4 comentarii

  1. Ne invartim in jurul coziii si „parerea” BOR conteaza pentru ca mizeriile de popi s-au infiltrat in politica. Decat sa stam cu sabia lui Damocles deasupra capului mai bine o apucam ferm cu doua maini si retezam brusc toate capetele hidrei BOR si legaturile lor bolnave prin care sifoneaza bani si exercita influenta, pentru ca le stim. Asa vom avea doar o sansa sa evoluam.

  2. Aham ! Logica asta perversa l-a adus pe Trumpty-Dumpty la putere, de era cat pe ce ca America sa aiba o dictatura nazista ! Trimiteti-l pe Spagoveanu la inchisoare si lasati predicile pro leaderi religiosi, ca ajungeti Iran.

    1. Si tu cunosti situatia din America, extraordinar… bro, informeaza’te din surse nu din ce cacat iti serveste presa asta oricum aservita tuturor intereselor unei maini de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: