Știm să facem grătar?

Știu că a fost un an greu pentru HoReCa și probabil că tuturor ne e dor de restaurantul/pubul preferat. Cred că dacă nu erau istericalele proaste și conspiraționiste ale unor Leane azi era mai bine. Dar mna…

Nici comandatul nu-i mereu cea mai bună soluție. Pentru unii horecari e un efort financiar iar pentru clienți o pierdere a calității (și o cheltuială mare dacă faci asta prea des). Chef Hădean avea acum câteva săptămâni o postare foarte bună despre raportul când comanzi – când vine. Dacă-ți comanzi de pe lângă casă și ai mâncarea în față în vreo 5-10 minute e una… dacă ți se plimbă cina jumătate de București și o savurezi la 50-60 de minute după ce a părăsit aragazul… ce crezi?

Așa că-n pandemia asta am descoperit gătitul. Condimentele. Și gif-urile cu rețete. Așa am ajuns la tot felul de realizări de care sunt foarte mândru.

Când a venit Covid-ul nu știam să fac nici chiftele de legume și azi… nu mai vorbesc.

Dacă sunt mai mulți care au procedat ca mine pariez că au crescut vânzările pentru cuțite profesionale, funduri de lemn, tigăi, oale, cursuri pentru gătit și alte accesorii pentru bucătărie. Poate că unii și-au renovat cu totul magopeția ca să se poată desfășura în voie. Mă aștept ca cel puțin industria asta să crească în pandemie.

N-a fost cel mai bun an pentru grătare, dar pe unde am avut ocazia am pus puțină carne pe fier.

Ce am descoperit?

Multe grătare din viața mea au fost o minciună. Un repetir cu același gust. Și asta am văzut la prea mulți „grataragii”.

În fața prea multor grătare din țară se adună oameni care tot ce știu să facă e să pună pe fier bucăți (multe) de carne, să le prepare pe toate părțile și apoi să mănânce cu salată, ketchup sau muștar.

Anul ăsta am început să-mi fac provizii de condimente și să le amestec între ele. Altă viață! Cum mi-a spus un prieten care a savurat un piept de pui gătit de mine după ce l-am trecut printr-un amestec imaginat în fața raftului de condimente, „bă, parcă mănânci altceva”.

Și am tot mâncat altceva.

Acum ceva timp am avut seară de burger cu un amic și după ce am făcut un sos găsit pe undeva pe net mi-am auzit „bă, e mișto că nu mai simți gustul predominant de carne”. Pișca ghimbirul, te bucurai de ceapa caramelizată și celelalte. A durat vreo 20-30 de minute să prepar totul.

Și am mai aflat ceva despre grătare: se exagerează cu cantitatea de carne făcută. Dacă nu-i de două ori mai mult decât se poate mânca nu e bine.

Câți oameni pot mânca și un burger, și o fleică, și „nițel” pui, și 3 mici, și „o guriță” de cârnat la aceeași masă? Mai e loc și de puțin halloumi? Bagă cu pâine să țină de foame.

Cred că-s grătare la care dacă aveam un sfert din cât s-a gătit era bine.

Zilele trecute mi s-a făcut poftă de berbecuț și m-am gândit la o treabă rapidă: frigărui de berbec făcute repede la grill, carnea pusă într-o lipie cu hummus, roșii și pătrunjel. În mintea mea nu dura mai mult de 30 de minute.

M-am oprit la cea mai apropiată măcelărie turcească și am luat 6 frigărui – seara aveam să aflu că pentru două persoane ajungeau și 3-4. Hummus (nu l-am făcut eu în seara aia, dar între timp am învățat să fac. Revin cu rețeta), lipii, două roșii și pătrunjel. Și puțin sumac.

Total pentru ghiftuirea a două persoane: vreo 70 de lei. Dar a mai rămas din hummus și lipii.

Din păcate n-am făcut carnea pe grătar, dar a mers bine și pe grill-ul din bucătărie. În 30 de minute eram fiecare cu două wrap-uri în față. Ne săturam din unul, dar je ne regretter rien.

Morala?

  1. Oricine poate să gătească. Și cine glorifică „antitalentul” în bucătărie… o să discutăm cu altă ocazie despre ăștia care fac titlu de glorie din faptul că nu gătesc/nu știu/nu vor. Probabil cunoaștem cu toții o „emancipată” care-și răzbună arborele genealogic făcând urticarie la tigaie;
  2. Gătitul fără imaginație e degeaba. S-o dregi doar din sare și piper e prea puțin;
  3. Facem prea multă mâncare. Unele grătare zici că-s festivaluri sau pomeni PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: