Trăim vremuri când persoanele influente, VIP-uri, vedete, ori cum vreți să le mai spuneți, sunt cele mai folosite instrumente de marketing. Asta nu se întâmplă de câteva zile, doar că acum rar mai găsești un produs care să nu-și permită o față pe care s-o umfle cu bani în schimbul asocierii.
Așa a fost mereu, la un nivel mai mic.
Personalitățile au promovat produse: Burebista era imaginea unor vinuri, Ștefan cel Mare era cu Studio 20 și Carol al II-lea făcea vlogging pentru Durex.
Dacă nici măcar pielea influenceringului nu-ți ține produsul în mână într-o postare de Instagram/Facebook înseamnă că bugetul tău de marketing e numărat cu magnetul și ești într-un punct nasol.
Nu spun că influencerii ajută (ba chiar citisem pe undeva că-i o mare vrăjeală și că multe business-uri se lasă duse de un val spre pierderi consistente), dar prea puțini mai au curajul să micționeze împotriva curentului.
Ieri am aflat că Loteria Română are un nou director (am pierdut șirul și interesul de când era sinistra aia de a ajuns și parlamentară din partea PC, partidul lu` Varanu`). Alexandru Croitoru e șeful bilelor acum.
Cică Alexandru Croitoru ar vrea ca Simona Halep să fie imaginea Loteria Române.
Asta e o invitație foarte finuță la colaborare. Asta dacă n-au discutat deja și declarația directorului e un teaser (m-am murdărit de engleză, să-mi fie cu iertare).
Cum să nu fie bună asocierea cu Halep? Mă refer la Loteria Română. E o super combinație să-ți pui fața unui astfel de sportiv pe produs, fie el și jocuri de noroi. Noroc. Simona Halep ar putea vinde și cotoare de mere dacă ar vrea. Dacă există vreun vânzător de cotoare de mere în țara asta și face o colaborare cu jucătoarea de tenis o să-l cocoșeze români dorind să lingă cotoare de mere promovate de numărul 2 WTA.
Totuși, pentru Simona Halep unele asocieri nu-s bune. Cum nici pentru alți influenceri.
Loteria Română e o instituție depășită din toate punctele de vedere. Doar dezinteresul multora o ajută să nu aflăm mai multe despre mecanismele găunoase prin care încă mai supraviețuiește. Dar e cel puțin dubios, ca sportiv, să te asociezi cu o instituție care promovează jocurile de noroc. E ca și cum fotbaliștii ar promova sucuri și mâncare fast-food… n-o să vezi așa ceva, nu?
Dacă ai ajunge s-o vezi pe Halep pe afișele loteriei ai crede că toată cariera ei e bazată pe noroc, hazard, șansă, nicidecum muncă. Oare așa să fie? Halep n-a muncit? A tras lozul câștigător? Dacă-i p-așa înseamnă că-și poate pune liniștită fața la bătaie pentru niște bile cu cifre. S-o facă fluierând. Ba chiar fumând. Ce mai contează.