În această dimineață telefonul meu mobil a intrat în coma.
La ora 08:30 a-nceput să facă urât, nu mai trimitea SMS-uri și refuza să se conecteze la internet. Pentru cine nu știe dețin un Nokia 302, sau cum îi mai spun prietenii “o vechitură cu taste”. Ca să înțeleagă toată lumea, Nokia 302 e un fel de Cotabiță al telefoniei, mai ales că-n ambele cazuri situația nu-i prea roz. Și da, telefonul e rozaliu-roșiatic. Așa s-a nimerit, nu l-am ales pentru că se asortează cămășilor mele somon și personalității mele delicate. Măcar are tastatură Qwerty.
Până una alta telefonul e pe moarte. Am avut deja un smartphone (Allview P5 Symbol, telefon pe care l-am urât cu pasiune la fiecare atingere a ecranului) și ce am mai butonat pe la alții. Nu-mi plac. Mă enervează să scriu pe ecran, e frustrant să umblu cu încărcătorul după mine și nu-mi place să știu că-s la dispoziția tuturor, oriunde, oricând. Pentru că asta gândesc oamenii în Era Smartphone: “Ai mail pe telefon, ai munca pe telefon, ai totul pe telefon, deci poți să-mi răspunzi mereu și te pot contacta mereu”.
Unde mai pui că nu-mi place să aliniez bomboane colorate pe ecran, să fac sport monitorizat de telefon, ori să ascult muzică la el (am mp3-player). Și de ce există WhatsApp? Asta-i o aplicație pentru oamenii care nu se mai satură de ei. Avem oferte cu un miliard de SMS-uri. De ce e nevoie să vorbim non-stop în scris? Sintetizează totul în 140 de caractere și hai să ne vedem de viețile noastre. „E mai ok pentru transfer de poze și video”. Măcar să-l utilizeze lumea doar pentru asta. Practic au mutat chat-ul de la birou ORIUNDE. Și-s oamenii ăia care scriu un cuvânt pe un rând… oribil!
„Ce
faci
George
?
Cum
e
la
muncă?”
Ce vreau de la un telefon mobil?
- Baterie – Să încarci zilnic telefonul e o tâmpenie. Nu mă interesează că rulează 4234125 de aplicații și că se consumă în 8 ore (nu înțeleg de ce ai nevoie de atâtea aplicații, dar asta-i altă poveste), dar dacă am vreodată nevoie de el într-o situație neprevăzută și nu mai am baterie pentru că am stat 8 ore cu Facebook-ul pornit nu știu cine-i mai “smart”…
- Tastatură – Nu posed crenvurști în loc de degete, dar nu reușesc să mă-nțeleg cu touch-screen-ul când vine vorba de scris. Întotdeauna pun degetul undeva pe lângă. Cu butoanele nu te-ncurci. Ai o tastă, o simți, apeși, treci mai departe. Punct.
- Internet – Tot pentru urgențe și un minim de divertisment. Dozat. Mai verifici un mail (poate chiar arde), un wall sau o știre. Atât. Momentan, pe Nokia 302 trebuie să dau aproximativ 9-10 click-uri ca să-ți dau un like la o postare pe Facebook. Îți dai seama că postarea ta merită un like când totul durează 2-3 minute și 10 click-uri.
- Cameră foto – Până acum n-am murit cu 3.2 mp. E drept, fotografiile par făcute din avion cu o mașină de tuns iarba, dar nu degeaba semnez toate pozele făcute cu #pozecutelefonulfix. Pentru ceva mai bun și complex apelez la un APARAT de FOTOGRAFIAT.
- Să nu coste cât un rinichi – Cum să dai 4-5-600 de euro pe un telefon!? Cum a ajuns să coste un telefon cât un laptop sau o tabletă, cu mult mai smart. Și oricum, veșnica dezbatere: cum să ai un telefon mai scump decât mâncarea ta. Adică te plângi că mănânci nesănătos, dar ai la ureche un salariu? Mai bine-ți cumperi cartele și vorbești de la telefonul public, dar nu-ți refuza legume, fructe și alte alimente proaspete și sănătoase. Știi cât e kg de migdale?!?!
Cât cred că merită un telefon? Vreo 7-800 de lei. Știu, sunt acest Cristian Tudor Popescu al telefoniei. Un zgârcit. Dar nu concept să dau 1.500 de lei pe un telefon și apoi să-l tratez cu mănuși, să nu se zgârie, să nu cadă, să nu crape, etc. Ce pot să fac în condițiile astea? Să-mi anunț prietenii că mă pot contacta pe telefonul fix, ori pe mail/Facebook și o să le răspund imediat ce ies din peșteră.
Până la urmă unde ne grăbim?
