Textul de mai jos a venit de la un cititor de georgeisme. Mi-a plăcut. Corect. Documentat. Exact cum trebuie. A ales să se semneze „Un prost din țară”, având o poziție publică de protejat, dar e un modest. Are un IQ (testat) cât toți din Guvernul Grindeanu. Împreună.
Aștept cu interes și alte opinii.
…
Aseară mi-am amintit un citat celebru: “distincția politică specifică[…] este cea dintre prieten și inamic”.
Pentru că știu că nu ai timp să lecturezi Carl Schmitt, cititorule, permite-mi, te rog, să îți explic ce a vrut nenea să zică cu treaba asta. Politicul diferă de alte sfere ale existenței umane prin faptul că nu are o distincție proprie substanțială. În estetică, spre exemplu, distincția este realizată între “urât” și „frumos”, în etică – între „bine” și „rău”. Când vine vorba de politică, însă, inamicul tău poate să fie fără probleme tata, mama sau bunicul care a votat cu PSD-ul, adică entități pe care le consideri, măcar ocazional, “bune” la suflet sau măcar bine inteționate.
Morala e simplă: politica dihotomizează universul de discurs în “prieten” și „dușman”. Problema e că la fel cum toate lucrurile seamănă teribil de mult cu un cui atunci când ai un ciocan în mână, există riscul ca toate rudele tale să semene cu un inamic atunci când se uită la Antena 3.
Ok, boss, știi prea bine lecţia: etichetele sunt proaste.
Excepție, desigur, o fac cazurile când ele descriu substanțele cancerigene pe care urmează să le consumi. Faptul că nu vorbim despre o “studențiadă” sau “tineriadă” e evident. Ceea ce nu e evident, însă, e faptul că aceste întâlniri în stradă reprezintă ceva mai mult decât un act simbolic prin care o mulţime de oameni își arată indignarea față de guvern.
Lasă-mă să îți spun un secret: nu îmi place să scot numere din fund (crede-mă, prietene, e mai rău decât cu hemoroizii). Cu toate acestea am o ipoteză de lucru destul de plauzibilă conform căreia mai mult de jumătate din românii ieșiți la manifestație nici măcar nu au citit magistrala OUG nr. 13/2017.
De fapt… STAI ! Am o vagă bănuială că nu au citit niciodată o ordonanţă de urgenţă din Monitorul Oficial. În caz contrar, mă gândesc, ar fi realizat până acum că România a fost condusă aproape 27 de ani prin ordonanţe date de guvern. Pff…noroc că m-a învăţat Nelson Polsby să fac diferenţa dintre un parlament cu abilitate transformativă şi chestia care e în ţărişoara noastră.
Acum mai bine de un deceniu am citit Homo Videns a lui Giovanni Sartori.
Mi-am spus atunci că scenariul prefigurat privind deconectarea Generaţiei Y de discursul politic inteligibil şi coerent este unul mult prea sumbru. Zuckerberg, însă, a reuşit să-mi învingă optimismul. La fel cum nu te duci la film ca să primeşti o descriere elaborată a soluţiei Schwarzschild la ecuaţiile de câmp ale lui Einstein, la fel nu te duci nici pe Facebook ca să discuţi cu adevărat politică. Nu ! Te duci ca să vezi meme cu Dragnea. Mă întreb, atunci, dacă spaţiul digital e îngenucheat în faţa unei băşcălii virulente, unde pot să discut şi eu despre idei, proiecte şi acţiuni într-un registru mai înalt din perspectiva implicării cognitive ?
Vezi tu, omule, infiltraţi printre grupurile de manifestanţi cu cel puţin o picătură de spirit civic rămasă în vene sunt nu doar huliganii şi beţivii, ci şi hipsterii.
Ei sunt expresia fizică a eşecului cultural reprezentat de postmodernism. Spun asta deoarece postmodernismul a luat în derâdere totul, practicând o deconstrucție abrazivă care doar a extras dar nu a mai pus nimic la loc, înauntru. O să închei și o să-ți reamintesc ce zicea prietenul meu Nietzsche în Dincolo de Bine și Rău: “Trebuie să ai mare grijă atunci când te lupți cu monștri…” că poate o să-ți crească și ție mustața și mai ajungi și într-un roman de Marin Preda.
Semnat,
Un prost din piață
