„Pe mine nu m-a ajutat nimeni”

Replica din titlul e probabil una dintre cele mai antipatice expresii pe care le poate spune un om. Am avut neșansa s-o aud la rude, prieteni, apropiați și aiurea în tramvai (uneori chiar în tramvai).

A spune „pe mine nu m-a ajutat nimeni” mi se pare de o mojicie teribilă. O formă aproape supremă de egoism. Un absolutism penibil.

Știu că sunt multe pe care le-am vrea reformate în sistemul educațional, dar undeva în timpul orelor aș introduce și o discuție de 10-20 de minute despre cum nu suntem rezultatul propriei munci. Prezentul nu ni se datorează, n-a ajuns nimeni unde a ajuns printr-un efort exclusiv singular, așa de capul lui.

Am remarcat faptul că adepții lui „pe mine nu m-a ajutat nimeni” au o înrăire greu de stăvilit. Sunt constant în gardă, căliți de cine știe ce traume, și mereu puși să taxeze alte persoane justificând atitudinea prin clasicul „lasă, pe mine nu m-a ajutat nimeni”. Când aud asta de la persoane care au și una-alta (casă, mașină, mâncare) mă enervez cu atât mai mult.

Este evident (cred) faptul că suntem cu toții rodul unui ajutor și efort. De la mișcarea de bazin făcută de părinți până la sprijinul primit în școală, muncă și alte domenii, sprijin care de multe ori nu cere nimic la schimb. Cel mult recunoștință.

Sunt multe de învățat în viață, dar dacă am pune pe listă și faptul că nu suntem de capul nostru, că cineva ne-a ajutat cândva și că merită să dăm credit și altora am avea parte de lumea pe care o pretindem.

E și greu să supraviețuiești fără ajutorul cuiva.

În istoria umanității a fost mereu greu să trăiești fără ajutor. Cinic vorbind, singurele persoane care au dreptul să spună „pe mine nu m-a ajutat nimeni” sunt cele care au murit la câteva zile de la naștere, omorâți de indiferența părinților și a comunității. Atât. Dacă ai peste 20-30 de ani și spui „pe mine nu m-a ajutat nimeni” înseamnă că ai fentat într-un mod senzațional pericolele vieții. Dacă o mai spui și din confort material meriți o palmă.

Acestea fiind zise, până învățăm ce să-i învățăm pe cei mici în școală propun să fim deschiși în a da o palmă peste ceafă celor care spun „pe mine nu m-a ajutat nimeni”. Pentru că o palmă peste ceafă ajută la trezire și ăsta e un ajutor.  

8 comentarii

  1. Sigur expresia este folosită la modul general, cum o interpretezi tu? Sau, mai degrabă, se referă la ”pe mine nu m-a ajutat nimeni să urc 3 trepte odată, să ard etape și să cresc ca Greuceanu” (clasicul PCR – Pile, Cunoștințe, Relații)?
    Sintagma își are rostul ei bine definit într-o societate în care promovarea (și nu numai ierarhică) e bazată pe mecanisme absconse…

    1. +1
      Si exemplele variaza. Una e sa primesti 40 de mii de euro de la parinti sa iti iei apartament, alta e sa faci banii aia singur. Dureaza ceva ani in care unul baga suplimentare, are rate poate mai mari sau pe mai multi ani.

      Expresii de genul vin de obicei din frustrarea unei situatii defavorizate.
      Si daca intelegem din articol ca nu exista 100% self-made, putem totusi sa vedem nuanta ca exista „mai self-made”. Si cred ca e important sa nu nulificam eforturile pe care unii trebuie sa le faca in comparatie cu altii. Ar fi o alta palma pe langa deja startul defavorabil. (si, din pacate, asta fac foarte des fix oamenii favorizati ca sa se simta mai bine cu ei insisi)

  2. Egocentrism, nu egoism.

    Egoist ești când respiri, mănânci, ai grijă să nu cazi într-o groapă adâncă, vrei să parchezi cât mai aproape de intrare ș.a.m.d.

  3. Salut, am lasat un comment si nu a fost aprobat. As putea sa stiu de ce?
    (imi poti raspunde direct pe mail, nu trebuie sa il aprobi pe asta)

    1. Nu eram la laptop. Uneori blogul îmi cere mie să aprob ce se lasă la comentarii. Nimic personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: