Cum îți dai seama că prostia e genetică? Când odrasla e precum părintele, dar cel din urmă o ține sus și tare că plodul e un geniu, că lumea nu-l înțelege și e puțin răsfățat.
E piciul care țipă peste tot, se tăvălește în chinuri prin magazine, urlă, îi curge o bală din colțul gurii, face precum Patriarhul Daniel într-un Logan, etc. Și problema nu-i copilul. El atâta poate săracul, nu-i vinovat.
Asta e, e un mix nefericit de educație + spermatozoidul ăla care a ajuns la ovul, de fapt, își mânca mucii când s-a împiedicat prin vagin și-a luat fața unui alt spermatozoid-geniu. (sunt conștient de sexismul reprezentării mele, prin faptul că pun în cârca spermatozoidului/bărbatului trăsăturile caracteristice plodului, dar hai să nu ne cramponăm de la asta. Prostia vine și pe linie maternă).
Acestea fiind zise:
-
părinții proști, dar săraci.
Fără școală, cunoștințe bazale, proveniți din cine știe ce mediu, și ei la rândul lor născuți din părinți reduși. Ăștia săracii n-au avut de unde. N-au mâncat goji, n-au băut lapte de cocos. Mama, gravidă fiind, n-a ascultat Vivaldi, tatăl n-a vorbit cu pântecul, eventual tot ce auzea copilul nenăscut fiind un “unde p*zda mă-tii ai pus fă băutura!”.
Cum e de așteptat, unii părinți din această categorie au pretenția ca plodul lor să-i scoată din sărăcie, să-i ajute la bătrânețe, să se descurce și să ajungă “om mare”. Cu toate că-l trimit la școală în hainele purtate de paznicii lui Decebal și îl cresc așa cum știu și ei: apă, paie și bătaie. Dacă plodul nu-i vreo surpriză genetică e normal ca părinții să știe că au născut un prost;
- părinții proști, dar cu puțină condiție.
Acum, să presupunem că ai tău au terminat un liceu, ba chiar ai un acoperiș decent deasupra capului, apă curentă, căldură. Din păcate, mama ei de genetică, în capul tău nu se leagă prea multe. Ei săracii și-au rupt de la gură să-ți cumpere cărți și să-ți plătească meditatori, dar de tine s-a prins doar o categorie auto (B-ul) și știi să te semnezi.
Tu, bietul de tine, ai idei, ai proiecte, și știi sigur că dacă ai avea 1 miliard de euro ai face bijniss-ul mileniului, dar așa cum spun și ai tăi “n-ai noroc, e lumea rea… totul e pe pile, ecetera, ecetera”.
Din păcate lumea e rea, dar asta nu scuză limitarea ta. Din păcate sunt puține cazurile când ăl mai prost a ajuns foarte sus (și-n general în fotbal). Dacă nu te ajută mintea și caracterul să te realizezi, te mai adorm cărțile și faci bube când auzi de “cursuri de specializare” sau “școală”, e clar că ești prost. Și părinții trebuie să accepte asta;
-
părinții proști, dar bogați.
Ăștia-s cei mai dificili. Ăștia-s ăia care pur și simplu nu pot accepta că EI, în grando-mega-super strălucirea lor, n-au fost în stare să producă (ei nu dau naștere, nu cresc, ei produc) un copil sănătos, deștept, genial. Sunt oamenii care își zugrăvesc plozii ca fiind “speciali și sclipitori”, dar tu observi că-s viitoare sugative de bani prin Labaggio și alte cluburi de fițe. Și asta în cazurile fericite când plodul e doar “răsfățat și agitat”.
Dacă Big Bang ferește are vreo boală… sunt cazuri când e ascuns de lume. E pus în beciul emoțional al familiei. Și gata;
În final, n-am vrut să scot în evidență incapacitatea celor mici. Ei atât pot, pe linie genetică și educațională.
Dar e înfiorătoare starea de negare în care sunt unii părinți când se mint singuri, sau refuză adevărul: că au un copil ce necesită mai multă atenție. E ca la alcool. Dacă recunoști mai repede că ai o problemă poți s-o rezolvi fără urmări grave. Nu-ți lăsa odrasla “neînțeleasă” să crească așa pentru că după o vârstă chiar n-ai ce să-i mai faci.
D-aia unii părinți sunt proști. Copiii nu-s vinovați, ei sunt speciali.
