Viața la granița dintre trei țări

Toți prietenii și apropiații știu că locuiesc în București, undeva prin sectorul păstorit de Negoiță. Realitatea de la geamul meu este că trăiesc în Basel-ish. Elveția. Bine, nu e foarte elvețian peisajul, dar există ceva în comun cu orașul de la granița dintre Elveția, Franța și Germania: de la fereastra mea pot să văd două țări. Și drapelele lor.

Ambele țări sunt după ziduri și garduri. Și le-au pus singure. Una e un residence de blocuri, alta un residence de vile. În ambele nu pot intra fără să știu pe cineva din interior și să am o chemare. Ambele au câte un drapel arborat pe undeva pe teritoriu. Una un tricolor cu lupul dacic pe ea (motiv pentru care sunt tentat să spun că e țara Dacia), iar cealaltă are un drapel similar cu al României (ai spune că e identic), dar n-are cum să fie România pentru că eu locuiesc în România, aici, dincolo de gardurile celor două residence-uri. Așa că cealaltă e probabil România Residence, o țară la fel, dar altfel.

Cum e să trăiesc vecin cu două țări atât de diferite?

Dacia mă sperie. Știu că natura existenței ei contestă țara în care trăiesc eu. Lupul ăla pe tricolor nu înseamnă altceva decât o anulare a conceptului în care trăiesc eu. E un gest de frondă la adresa celor din afara teritoriului privat (întregul complex de vile e spațiu privat și o urlă cu semne plasate strategic, ceea ce mă face să mă simt mai intrus față de vecinii de la residence-ul de blocuri).

Mi se pare interesant paradoxul Daciei. Acolo trăiesc oamenii nemulțumiți de România, așa cum e ea, dar judecând după mașini și case pare că s-au descurcat foarte bine până să se mute în Dacia (am vaga impresie că în Dacia trăiește un fotbalist celebru). Dacia este o țară privată despre care auzisem cândva (din niște acte și hărți) că nu e fondată pe principii 100% legale, ci mai degrabă dintr-un viciu/vid legislativ legat de niște pământuri pe care s-a construit când n-a fost nimeni atent vreo câteva zile. Gura lumii spune și că s-au uns niște mâini, dar ce știe lumea? Și ce, știm noi geopolitică?

Locuitorii din Dacia sunt fantomatici, dar folosesc infrastructura din România când ies cu mașinile din propria țară. Altfel nu-i văd niciodată și n-am remarcat să existe vreun ritual, vreo paradă de bolizi de Ziua Națională a Daciei, nimeni nu salută drapelul la trezire, nu l-am văzut coborât în bernă în zilele de doliu național (precum omagierea zilei de Turul Doi Înapoi). În Dacia e liniște. Curios, liniștea unui astfel de vecin mă sperie.

În cealaltă țară, România Residence (RR), e mai mult joie de vivre. Copiii lor se zbenguie pe undeva prin parcarea țării (e totul doar o parcare și niște blocuri). Blocuri despre care, aceleași voci și hărți, spun că s-au ctitorit tot pe nașpa – cum zicem noi în România. Că și acolo era un teren care era-și-nu-era. Dar cine să mai știe după atâtea secole de lupte medievale cu dezvoltatorii imobiliari?

Locuitorii din RR sunt prezenți în viața cetății. Uneori se bălăcăresc dacă își ocupă locurile de parcare, de Revelion au aruncat cu petarde de la balcon (în țara lor poate nu-i legea aia nouă, anti-petarde, care nu e respectată în țara mea).

Cu toate că în RR au ceva spațiu verde pe lângă blocuri (ce risipă de parcare!), cei mai mulți dintre cei cu animale de companiei aleg să-și scoată câinii la defecat în România mea. Asta mă deranjează – de ce să mint?, dar nu mă pun la mintea lor și n-am de gând să arunc dejecțiile câinelui meu (n-am) peste gard. Dacă ajungem să ne împărțim nucleare între noi nu văd un viitor pentru planetă.

La granița celor trei țări e un gard fragil, dar cu toate astea este senzațional de puternic. Îmi e aproape imposibil să intru în vreuna din aceste țări ca să cer o cană de zahăr, ori să ni se cunoască copiii și să se joace împreună. Al meu n-ar putea cu siguranță să intre în Dacia sau RR (fără chemare-viză). Cel mult să interacționeze cu vreunul din copiii din Dacia când e scos la plimbare cu mașina, ori cu cei din RR când își scot câinii să se cace-n țări străine.

Altfel, nu cred că vorbim aceeași limbă. E posibil să nu avem aceeași monedă și nu m-ar mira să aflu că nici nu trăim după aceleași legi.