Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Oracolul Online – 42 – Anca Zaharia

Continuăm această splendidă rubrică. Azi o descoperim împreună pe Anca Zaharia, o prietenă de pe Facebook pe care n-o cunosc absolut deloc. Halal prietenie!

1.      Te invidiez. Pentru mine ai locul de muncă ideal, ori așa lași impresia din postările de social-media. Pare că trăiești din citit. Asta faci sau e o iluzie? Ce faci pentru pâinea aia bună?

E parțial adevărat. Trăiesc din tradus literatură, cam un roman la o lună-două. Traduc, deci și citesc, iar pentru asta sunt plătită. Pentru orice altceva citit primesc, în cel mai bun caz, cărți în schimb. Și când primesc cărți, asta înseamnă că nu mai dau eu banii pe ele, pentru că oricum le-aș cumpăra. Da, cam trăiesc din citit, se pare. Uite, iar îmi sună viața mea a fi mai bună atunci când o povestesc altora decât atunci când mă gândesc eu la ea, dimineața, stând pe WC.

2.      Autoare, ă? Cum ți-ai vinde fiecare carte în 10 cuvinte?

Sertarul cu ură: scriitoare wanna-be se supără și taie neamuri în versuri.

Jurnal de librar: librăreasa se supără și taie clienți în proze-fulger.

Suicid: scriitoarea resemnată își plânge de milă și se cacă pe sacoșe de rafie.

Nu știu matematică, abia număr, sper că m-am încadrat.

3.      Ce părere ai de faptul că românii nu citesc (prea puțini investesc în cărți)?

Mă întristează, mă deprimă, dar înțeleg de ce se întâmplă asta, la fel cum pricep că are sens ca starea lucrurilor să nu se schimbe prea curând. Nu radical, nu vizibil. Avem nevoie de educație, avem nevoie de ea în toate sferele existenței noastre pentru a începe să vedem diferențele. Iar asta nu se va întâmpla curând. Resemnată sunt, cum spuneam mai devreme.

4.      Ești adepta unei biblioteci uriașe, în care păstrezi sute/mii de cărți, sau varianta minimalistă cu puține cărți și alea cu greutate?

Altceva nu posed în viața asta, așa că strâng cărți ca un hârciog disperat. O dată pe an fac ordine printre ele și donez cam 30-40, dar cele mai multe rămân și mă urmează peste tot. Atât am în viață: durere de șale și cărți multe.

5.      Brașov sau București? Unde se vede îmbătrânind scriitoarea Anca Zaharia?

Într-o cabană, undeva în pădure, ieșind să văd oameni doar o dată pe an. Visez la un micro-univers foarte puțin populat.

6.      Autori români preferați? 3 cărți recomandate?

Camelia Cavadia, Radu Găvan și Flavius Ardelean. Dar aș trișa puțin și aș recomanda cărți ale altor trei, să fie magic, ca-n basme, pentru că de la Cavadia, Găvan și Ardelean recomand tot, absolut tot ce au scris. Așadar: „Povestiri din garaj” (Goran Mrakic), „Tovarăși de cameră” (Mihail Vakulovski) și „Not for sale” (Domnica Drumea).

7.      Vlogări pe care îi urmărești?

Urmăresc podcast-uri, vlogări nu. Podcast-urile video se pun la calcul? Nu știu, sunt prea bătrână.

8.      Pe Facebook ne prezinți ocazional aventurile tale în lumea date-urilor. Trei calități pe care trebuie să le aibă un bărbat pentru tine?

Sunt mai degrabă întâmplări pe care nu le caut, dar cumva le atrag. Nu caut să ies cu oameni, dar mă găsesc ei și avem parte de povești cu final tristuț. Nu caut calități, nu caut nimic, caut mereu să nu mă „însoțesc” cu oameni care sunt atât de plini de ei încât confundă asta cu ceva noblețe, dezvoltare a sinelui, naiba știe. Mi-e frică de oamenii cu certitudini.

9.      De obicei ni se recomandă cărți bune. Spune 3 cărți pe care nu le-ai face cadou niciodată.

„Fluturi”, „Codul de procedură penală”, „Biblia”.

10.   Ce îi lipsește acestui blog?

Rețete de supă de pui pentru suflet dă hater.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.