Cum am ajuns prieten pe Facebook cu Aida nu-mi mai amintesc, dar am remarcat că are păreri dure despre diverse subiecte, e mai slobodă la vorbă și umor (atât umor cât poate avea o femeie, dacă ne luăm după Christopher Hitchens). Dacă-i studiați profilul o s-o vedeți pozând în tot felul de ipostaze și cu priză la public. Hai să aflăm împreună câteva lucruri despre Aida și de ce e bine s-o ai prietenă pe Facebook.
…
-
Aida, cum ai ajuns influenceriță pe Facebook? Care e secretul tău din spatele celor peste 5.000 de fani?
De la tine aflu că sunt influenceriţă pe Facebook. Nu ştiam treaba asta despre mine. Mă întreb care e numărul minim de fani pe care trebuie să-l ai ca să primeşti acest titlu. Acum, că suntem aici, să îţi spun şi cum am ajuns la numărul ăsta de followeri. Am început să scriu articole pe blog-ul unui prieten. El a simţit că e ceva cu mine care trebuie dat mai departe şi m-a încurajat. După asta m-a decoperit Corina Băcanu şi m-a invitat la ea pe blog şi la Sereniti.
Apoi, văzând reacţiile oamenilor, mi-am dat seama că s-ar putea să scriu mişto şi am continuat. Pentru mine scrisul e terapie. Când eram mică aveam tot timpul un caiet şi un pix lângă mine, scriam pe unde apucam, când nu învăţam pentru şcoală sau nu citeam. Apoi, să o spunem pe aia dreaptă. mai e vorba şi de poze. Sunt sigură că sunt oameni care mi-au dat follow pentru partea mai puţin cre(ş)tină din mine.
-
Trebuie să fiu sincer cu tine, ai ceva poze decoltată, răscrăcită, contorsionată. Care-i motivul?
Am ştiut eu că eşti băiat bun şi că o să pui întrebările potrivite. Multă lume mă întrebă şi le răspund tuturor la fel: Îmi plac pozele de genul ăsta. Am o sexualitate naturală, nu mă chinui să eman feromoni în jur şi, chiar dacă la început mă temeam de puterea asta, acum o îmbrăţişez liniştită. Altă explicaţie ar putea fi strâns legată de mesajele frumoase pe care le primesc: ”Vrei sex?”, “Ce ţâţe!”, “Eşti nefutută?”, “Îţi cam place sexuţul.”, “Te invit la mine la Eforie, hotel de 3 stele. Plătesc eu.” Nu mă supăr pe ei. Oricine are dreptul, dacă nu chiar datoria, să încerce, frate. Eu îmi doresc să pot să mă exprim liniştită şi să fie pace în lume. Doamne ajută!
-
Cu ce te mândrești? Top 3 realizări personale.
George, ăsta e un subiect delicat pentru mine. Tot timpul am impresia că nu am realizat nimic. M-am gândit puţin înainte să îţi răspund la întrebarea asta, dar am găsit câte ceva.
În primul rând, sunt mândră de ambiţia pe care am avut-o să fug din satul natal, să muncesc pe rupte ca să termin facultatea şi să câştig banii mei, să nu depind de nimeni, chiar dacă am avut perioade în care mâncam doar pufuleţi şi nu aveam cu ce să mă încalţ. Nu m-am oprit niciodată din învăţat. În ultimul an de facultate, mergeam la muncă 6 ore pe zi, dădeam meditaţii şi ajungeam şi la cursurile importante. Acum, dacă mă uit în spate, am impresia că eram un fel de superwoman la vremea respectivă.
În al doilea rând, sunt mândră că am reuşit să îi iert pe ai mei pentru ce nu au putut să îmi ofere. Au fost certuri, lacrimi, săptămâni la rând în care nu ne-am vorbit, dar la final mama a reuşit să îşi ceară iertare. Treaba asta mi-a dat o putere mare de tot. Când eram mică, nu-mi spunea niciodată că mă iubeşte. Acum îmi spune asta în fiecare zi.
În ultimul rând, sunt mândră că reuşesc să mă ţin de terapie. Sunt o persoană depresivă, am multe traume adunate care au explodat acum, când încep să fiu adult. Este foarte greu şi am momente în care simt că nu mai pot. Dar îmi amintesc că anul trecut, după o săptămână în care nu am reuşit să mă ridic din pat, am găsit o putere mare în mine şi am mers la muncă. Aveam insomnii, mă trezeam cu atacuri de panică, dar luam RATB-ul şi veneam să lucrez, fără să arăt nimănui că în interior sunt plină de bube. Dacă am reuşit să mă ridic atunci, cred că pot să fac orice în viaţa asta.
Bonus: Ruşesc, frate, să nu mă rătăcesc la metrou. Prima oară nici nu ştiam ce e ăla. Credeam că e un supermarket.
-
N-am apucat să te întreb ce muncești. E bine de știut…
O să râzi sau o să rămâi cu gura căscată: IT, sunt programatoare; full stack developer, mai exact. Aş vrea atât de mult să-ţi văd faţa în momentul ăsta. (n.n. – nu știu ce-i aia „full stack developer”… limbi străine)
Reacţia comună la răspunsul ăsta este: “N-ai cum, eşti frumoasă.”. Oameni superficiali, George, ce să le faci?
-
Ți-am văzut tatuajele. Sunt ceva. 2-3, parcă. Mai urmează? Care-i povestea lor?
Haha… Am un singur tatuaj permanent, care este pe spate. Celelalte sunt făcute în Vamă, cu henna. Mai urmează altele, desigur (iubesc tatuajele), am deja unul care se construieşte. Povestea primului este foarte faină. I-am dat unui prieten texte de-ale mele şi l-am rugat să încerce să mă exprime într-un tatuaj. A ieşit o femeie cu trup de liră, care are orgasm sau aşa ceva. Mi-a plăcut la nebunie proiecţia lui. În decembrie face 2 ani de viaţă. Sper să-i mai aduc un frăţior în curând. I’m a good mama.
-
Cum se vede Aida Silvia Strîmbeanu peste 10 ani? Unde? De ce? Cum?
Stai să îmi pun costumul pe mine şi să îmi iau pantofii cu toc pentru că am intrat în lumea întrebărilor bătrâne şi neliniştite din timpul interviurilor.
Şi peste 10 ani o să fiu la fel de îndrăgostită de crenvruşti cu pâine şi muştar. E singurul lucru de care sunt sigură în viaţa asta.
-
Top 3 cărți citite. Pari genul care are un top.
Greu cu topul, nu îmi plac ierarhiile. Ţi le spun pe cele trei, în ordine aleatoare:
Între zi şi noapte, Henriette Yvonne Stahl
Luni de fiere, Pascal Bruckner
Tetralogia napolitană, Elena Ferrante
Acum 2 zile am ars ceapa din cauza cititului. Unde se îndreaptă lumea asta, George? Unde s-au pierdut gospodinele de altă dată şi de ce dau şi bărbaţii cu aspiratorul? Nu mai avem mult de trăit. Sfârşitul e aproape.
-
Când vrei să ieși în oraș să mănânci ceva bun, la ce local îți zboară gândul?
La Plăcinte, clar! Iubesc tocăniţa lor de pui şi Căciula lui Guguţă – e cel mai bun desert pe care l-am mâncat vreodată. Ahh, mi s-a făcut iar poftă şi trebuie să aştept salariul pentru că momentan sunt săracă.
Şi, să o spun p-aia dreaptă, mai e vorba şi de parizer de pui cu brânză topită. Mie dacă-mi dai două sandwich-uri d-astea, spun bogdaproste, cum m-a învăţat mama şi stau cuminte ca un copil.
-
Vezi lumea fără Facebook? Cum ar arăta planeta fără social-media?
Ar fi tristă, clar. Eu sunt omul exceselor, dar pentru cei care ştiu când să oprească scroll-ul, facebook-ul e o binecuvântare. Trăiască Zuckerberg şi să fie bine la toată lumea.
-
Ne spui și nouă o glumă? O ceva amuzant…
Daaaaaa! Fii atent, că e întâmplare adevărată, iar treaba asta o face şi mai amuzantă. Se numeşte Povestea chiloţilor intruşi. Eram împreună cu prietenul meu de 2 săptămâni şi era 31 decembrie. Urma să mergem la nişte prieteni să sărbătorim cum se cuvine anul nou. Ţin să precizez că în ziua aia am aflat ce vom face. Eram tineri, în putere şi abia ne găsisem, voiam să stăm în casă şi să ne-o tragem, cu mici pauze de bere şi seminţe. M-am dus acasă să mă pregătesc de marele eveniment şi când m-am întors, îmi spune:
– Iubito, am pus haine la spălat. Am găsit şi nişte chiloţi de-ai tăi aruncaţi pe sub pat. I-am pus şi pe ei.
Îl rog să îmi arate chiloţii şi el îi ia cu dragoste în mână şi mi-i arată satisfăcut. Eu fac ochii mari, simt cum mi se întoarce stomacul pe dos şi ţip cât mă ţine gura că ăia nu sunt chiloţii mei şi că e atât de nesimţit încât nu ştie că eu nu port tanga, decât boxeri. El se ruşinează, eu scot capul pe geam. Lui îi pare rău, eu îl fac afemeiat. Am stat vreo oră supăraţi. Acum râd de fiecare datâ când îmi amintesc. Am simţit eu nevoia să fiu drama queen, dar povestea era extrem de amuzantă. Mi-a spus pe un ton resemnat, după ce m-am calmat: “Acum, serios, femeie. Crezi că atunci când îţi dau pantalonii jos, mai văd altceva în afară de cur?”. E un bărbat înţelept, d-aia stau cu el.
