Să vedeți ce mică-i lumea:
- tata e rocker;
- tata îmi fredona în copilărie tot felul de piese de la Phoenix, Pasărea Colibri, Roșu și Negru, Semnal M, d-astea;
- am Facebook;
- am descoperit că, pe Facebook, sunt prieten cu un membru al trupei Semnal M, stimabilul Dorin Ciobîcă.
Nu că-i senzațional?
Bine, poate că unii nu știți cine-s cei de la Semnal M. Se rezolvă. P-asta sigur o știți:
…
-
Văd, la fereastra mea (de Facebook) târziu, o vedetă și nu știu… Domnule Ciobîcă, nu-mi vine să cred că suntem prieteni pe Facebook. Sincer, nu vă știam după numele personal, dar de Semnal M a auzit orice om cu părinți tineri prin 70-80. Vă simțiți vedetă rock în 2017?
Pentru asta, ar trebui să ne întoarcem puţin în timp. În 2000, am fost invitaţi să cântăm la Callatis. Mergeam agale către barja pe care era instalată scena, sporovăind cu băieţii de la Holograf, fără să ne bage nimeni în seamă. Liniştea ne-a fost spulberată, am fost daţi la o parte, pentru că treceau nişte vedete în chiloți, cu „badigarzi”, flash-uri, tam-tam. În 2017 cred că n-am mai fi chemaţi la vreo chestie similară; care vedetă, care rock?
-
Care au fost cei mai frumoși ani ai carierei dumneavoastră? De ce? Băutură, femei, autografe, bani?
Perioada 1981 – 1988, 2002 – 2007, ani pe care i-am petrecut, alternativ, pe la Compact, Semnal, Cenaclul Flacăra, din nou Semnal. N-ai nimerit-o cu niciunele, deşi am avut parte de toate. A fost starea de libertate şi independenţă, pe care ţi-o dădea profesia de muzician în anii respectivi.
-
Top 3 trupe preferate? Dar nu Pink Floyd. Că ăia nu-mi plac așa mult.
Ba, de-al naibii, Pink Floyd, Led Zeppelin, Queen, da’ trebuie să fie şi Beatles.
-
O părere sinceră despre Nicu Covaci? Mie-mi este cam antipatic, dar mna… probabil îl știți mai bine.
Un nou proces pe agenda lui Nicu Covaci !
Scos din sărite de succesul pe care se pare că o să-l aibă “Pasărea Rock”, proiectul foştilor colegi, haiducul a declarat că nu se lasă până nu da în judecată legenda păsării Phoenix.
“Îşi permite să poarte numele trupei pe care am reuşit s-o fac muci în ultimele două decenii; păi, eu m-am luat de toată lumea, aiurea, degeaba ? Nu uitaţi că în cartea mea -EU, ÎNSĂ EU – după ce i-am făcut de rahat pe toţi, subliniind, modest, toate meritele mele personale, am bătut toţi salvamarii de pe litoral şi am cotarcit toate admiratoarele venite la noi la hotel.”
În timp ce picta o trotinetă de dimensiunile casei poporului, artistul, ca să demonstreze că nu glumeşte, ne-a arătat cuţitul de scafandru, care mai poartă şi acum urmele gâtului lui Ţăndărică.
“Urmează volumul doi – EU, ÎNSĂ EU, în care povestesc cum mi-am caftit colegii, cum am luat toţi banii de la un stadion plin, în Constanţa ( eram persecutat, pe vremea aia, după cum se ştie). Mai lucrez la nişte cântece noi – dobitocii ăştia de la Jethro Tull n-au mai scos nici o piesă, să mai pot compune şi eu un Mugur de fluier” ni s-a confesat rebelul.
L-am întrebat, cu sfială, ce crede despre noua pasăre; “Dacă nu-s eu pe scenă, să ameninţ sunetistul cu bătaia, n-au nici un viitor”.
La sfârşit, că tot bătusem atâta drum, s-a înduioşat şi ne-a mărturisit că, după ce termină procesul cu moaştele lui Nicolaescu, dă în judecată statul Arizona.
P.S. Impresionat de înverşunarea veşnicului răzvrătit, Beethoven a chemat în instanţă toate filarmonicile de pe mapamond; “Numai eu am voie să cânt Oda Bucuriei”, a declarat compozitorul.
(N-aş fi scris chestia asta, dacă nu mi-aş fi amintit o replică „celebră” din cartea lui Nicu. Întrebat cine-o să mai participe la un festival, a răspuns: „Cântă şi gunoiul ăla de Merca”)
-
Era cool la Cenaclul Flacăra? Ar mai atrage tineret azi? Vă plăcea sau nu era altceva de făcut?
Cenaclul Flacăra însemna să fii chior, în ţara orbilor. Pentru vremea respectivă a fost o gură de aer proaspăt, chiar poluat cu aşa zis-ul program politic, care dura cam un ceas. În zilele noastre nu-şi mai găseşte locul, chiar dacă nişte folkişti bezmetici mai cântă despre nişte chestii anacronice şi confundă patriotismul cu naţionalismul.
-
Punk-ul vă place? O părere despre punk? Ska? Reggae?
Sex Pistols, Ramones, Green Day şi alte nume au încercat noi mijloace de abordare, ceva mai violente decât perioada muzicii flower power. Admir şi apreciez toate formele de exprimare şi căutare muzicală, mai puţin pârdalnicul computer mânuit de meşterii zilei, care mixează(?!) sunete produse de alţii, fără să aibă habar de estetica undelor sonore.
-
Se trăiește din muzică? Mai ales dacă nu ești Smiley…
Unii, da, foarte greu. Alţii, nici nu vreau să mă gândesc, mai ales la cei de peste 50 de ani.
-
Dacă nu era muzica ce era?
Literatură, poate regie film.
-
Ați turnat pe la Securitate? Ați fost turnat?
N-am reuşit, că n-am găsit stropitoare pe gustul meu la magazin. În schimb, am aflat, relativ recent, că cel mai bun prieten, cu care am crescut şi-am început să cânt, îşi dorea foarte mult să lucreze la Securitate (nu l-au primit, că bea cam mult şi era riscant). Că avea visul asta minunat ştiam, mi-a mărturisit la vremea respectivă, când i-am zis că-i un dobitoc (mi-a spus că, de fapt, ar vrea să-i demonteze, din interior(?!) şi eu „l-am crezut”). Ce nu ştiam, până când cineva s-a uitat prin arhivele CNSAS, era faptul că prietenul meu de suflet dăduse o declaraţie despre mine, fără să i-o solicite nimeni, despre cum am eu de gând să nu mă mai întorc în ţară, în momentul în care obţinusem un contract în Finlanda. De atunci, am mai cântat la Sinaia şi prin Venus, că nu-mi trebuia viză.
-
Ceva amuzant?
Uită-te-n jur; dacă nu-ţi vine să plângi, cealaltă varianta e să râzi, în hohote. Altcumva, halucinant derapajul, la nivel mondial, înspre învăţăturile lui Marx, adaptate la vremurile contemporane.
