Nu-mi stricați oaza

Acum vreo câteva săptămâni, sătul de izolare la bloc, am întrebat internetul pe unde aș putea să-mi mut corpul și să-mi petrec niște pandemie fără să aud zgomot de țevi, vecini vorbind, uși de lift trântite ș.a.m.d..

Oamenii au oferit mai multe opțiuni și ca orice om cerebral am lăsat domnița să aleagă.

Morala? Dacă te-a ales pe tine înseamnă c-o să aleagă și o super cazare. Sau cum spuneau latinii: post hoc ergo propter hoc.

Mai povesteam și cu alte ocazii că-n ultimii ani n-am mai plecat în vacanțe pentru un detox de câteva zile, ci pentru a afla unde aș putea să mă stabilesc. Cândva.

Uite că un sat din Transilvania n-aveam pe listă. Și nici nu luam vreodată în considerare locuitul la țară. Aici e și handicapul miticului fără țară. Nu mă pot lăuda cu prea multă experiență rurală în copilărie. Sunt copil de betoane.

Ați fost vreodată plecați undeva și după câteva ore/zile ați ajuns să vă simțiți, comportați și să gândiți de parcă sunteți la voi acasă? Exact așa eram și noi la scurt timp de la instalarea în casa de vacanță. Parcă eram la noi pe tarla. Bine, eram și singuri că așa-i gândit conceptul cazării.

Abia acum am înțeles fenomenul migrației înspre rural, lucru despre care am tot citit în ultimele luni.

Da, așa da. Să stai la casă, să-ți faci treaba pe laptop din curte, din leagăn, de lângă foc, pârâu, ori de lângă soba încălzită cu lemne. Nici n-aș putea să-mi imaginez ce e în mintea omului care spune „prefer blocurile și clădirile de birouri, în detrimentul peisajului montan, când lucrez”.

Să spargi lemne, să-ți gătești la foc afară, în sobă (poți prepara multe lucruri în sobă) și să iei ulițele la pas. Așa da.

Îmi dau seama că-i foarte greu să faci recenzia unui loc unde te-ai simțit foarte bine. Unde te-ai simțit acasă. Locul care te-a făcut, după o zi, să cauți terenuri și case de vânzare în zonă. Așa, „să ne facem o idee”.

Ce să spui? Că-i curat? Că-s gazdele bune? Că ai tot ce ți-ai pune și tu în casă? Că în apropiere ai o păstrăvărie, îl cumperi, îl prepari singur și în mai puțin de 30 de minute ai cina așezată în jar, în folie cu ulei de măsline, roșie, usturoi, în timp ce în paralel mai faci și o mămăligă? E ca și cum mi-aș marketa visul.

Dar fie…

Liniștea e omniprezentă, vinovată de faptul că oricât ai încerca nu poți să te trezești mai devreme de 11. Bine, aici e și atitudinea de turist, că un om de-al locului n-ar începe treaba la 11.

Într-o zi domnița s-a dus prin vecini să caute o sârmă c-o năpădise spiritul creativ și făcea coronițe din ramuri de brad și conuri. Vorba vecinului „gunoiul unuia, comoara altuia”. Asta se aplică la atât de multe lucruri. Inclusiv la vacanțe.

De câte ori merg pe undeva mă uit la recenzii. Și-mi dau seama că oamenii au așteptări și pretenții diferite. Unii vor să fie răsfățați, să nu se simtă ca acasă unde au responsabilități, alții vor sentimentul de casă altfel. Noi ne-am găsit casa altfel și aș aprecia nespus dacă ar rămâne așa și dacă cei care ne vor călca pe urmele n-ar experimenta viața într-un sătuc liniștit din Transilvania cu aere de stațiune turistică. Cel mult cu aer de lemn ars.

Așa că nu-mi stricați oaza, dacă se poate. Nu vă înghesuiți (astfel încât să ajung pe o listă de așteptare) și nu veniți cu pretenții care să schimbe energia locului.

Bogdaproste.

Tu ai putea să-ți pozezi casa astfel încât să exprime și altora ce simți tu când ești acasă? Ne-am gândit la asta când ne-am dat seama că locul în care am stat e dezavantajat de pozele de pe Facebook. Și nu pentru că sunt fotografii urâte, dar n-ar putea exprima sentimentul de acasă. Și nici dacă le-ai face mult mai profesionist n-ar ajuta. Cine-și pozează casa așa? Ăsta cred că e handicapul fotografiei. Îmi spunea un colaborator din domeniul bijuteriilor: „fotografia e un handicap pentru bijuterie. Abia când pui mâna pe inel îți dai seama ce e cu adevărat. Poza distorsionează”.

Valabil și pentru vacanțe.  

Locul despre care vorbesc se numește Lazy Cottage și e în satul Laz din județul Alba. Folia de aluminiu, utilă pentru cartofi copți în sobă, e sub blatul de lucru din bucătărie.

12 comentarii

  1. Relaxare placuta si liniste nedisturbata.
    Sa folosesc aceeași expresie, romantizarea idei de locuit ‘la țară’ e handicapul omului din urban. Cand de 30 de ani știi ca iarna, in fiecare dimineață trebuie sa aprinzi focul în soba si sa îl menții peste zi ca daca nu dardai, vezi altfel lucrurile. Cand trebuie sa tai, crapi, stivuiesti (o data pe sezon), cari in casă si pui pe foc lemne (zilnic), nu mai e atât de exotic. Dar bucura-te de schimbarea de peisaj! 🙂

    1. Liniștea are prețul ei. Dacă stau la bloc și-mi vine căldura pe țeavă (vorba vine „vine căldura”), dar stau în zgomot și poluare n-am făcut nimic.

  2. Să vezi ce frumos e să te duci iarna la veceu, pe frigul ăla, sau toamna, când e nămolul ăla mare. Nu zic nu, trebuie încercată și experiența asta, dar până la urmă tot la oraș te întorci.

        1. ”Ar fi culmea sa nu faci reclamă la un loc unde te-ai simțit blană”.
          Da, însă problema cu un om care trăiește din reclame este că ”Ar fi culmea să o facă pe gratis”. Iar reclama, chiar organică, se semnalează ca atare.
          Nu e nimic rău să faci reclamă. La cum o faci apare diferența.

          1. Consider că un produs sau un loc merită reclamă cu sau fără plată dacă într-adevăr omul e mulțumit de produs in sine( generalizez). Dacă e să nu ne îndepărtăm de George, da consider că ar trebui să fie plătit dacă face o reclamă, mai ales că din cauza retarzilor și-a retras cărțile de pe un site destul de ok. Oricum atâta timp cât nu a forțat nimeni o reclamă pe gâtul celui care postează mi se pare normal să nu fi plătit.

  3. Din primele rânduri am simțit un aer oarecum familiar. Poate am eu o obsesie dubioasă pentru locul meu de baștină, dar începusem să sar peste rânduri căutând ”Alba”. Merci de feeling. ☺

  4. Ma bucur ca ti-a placut acolo. Cam ca in povestea ta, si noua ne-a placut un satuc de munte. Am facut chiar si pasul urmator, adica am cumparat casa in zona. Ne-au cazat prima oara niste prieteni in sat, totul pitoresc, montan, cu paduri frumoase si ape limpezi. Asa mult ne-a placut ca am cumparat si noi casa. O avem de 1 an jumate, si de 4 luni stam in ea continuu, de cand cu pandemia care ne-a dus pe termen lung pe wfh. Fata de Bucuresti…liniste. Vad padurea pe geam. Si mor de drag sa-mi fac cate un ceai pe soba. Nu credeam sa pot fi programator de la tara 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: