Recent mă aflam într-un tren românesc. Mă urcasem la Lehliu Gară cu destinația Gara Obor – București. Ceva InterPersonal, cum îi mai spun eu. Pe mine nu mă păcălesc cu numele astea noi. InterRahatPeBăț, aceleași condiții, dar cu nume trendy-flendy.
Mi-am luat bilet de la gheretă. Am dat 7 lei și vreo 20 de bani.
Cunoscuții mi-au zis să merg cu Nașu` că-i 2 lei, dar eu n-am vrut să țepuiesc statul. Lasă, să mănânce și gura lu` Dragnea o pâine. De banii mei își poate lua și-o porție de focaccia.
Bun. Mă aflu în acest tren. Urc la etaj. Da, e d-ăla cu etaj și eu sunt opulent. N-am loc pe bilet, deci înțeleg că pot sta oriunde. Vreau să văd Fundulea de sus.
Găsesc cu greu un scaun decent. Pe majoritatea pare că au avortat maidanezi care au dormit în nămol și lacrimi.
La scurt timp vine și Nașa (probabil Nașu` era pe altă cursă). Îi întind biletul. Se uită puțin mirată la mine, îmi dă o gaură-n bilet și pleacă. Nici măcar nu s-a uitat dacă-i biletul valabil pentru cursa respectivă. Cred că pur și simplu s-a mirat că am ceva similar unui bilet. Probabil că puteam să-i întind un flyer la un salon de masaje erotice. Vedea că n-arată a „2 lei”, găurea, mergea mai departe.
La un scaun distanță de mine o gașcă veselă. Printre care și tânăra din fotografia de mai sus.
E la prima mână să fac glume despre statutul lor financiaro-educațional. Pur și simplu n-are rost. Să spunem doar că-i o minune că nu-s membrii în Guvernul Dăncilă…
Compatrioții mei și-au desfăcut ceva de băut (dintr-o chestie mică de sticlă) și au aprins niște țigări. S-a făcut frumos în tren, ca-n cluburi acum câțiva ani. Din altă parte se auzeau și ceva manele de jale. Era de jale.
Manelele nu mă deranjau pentru că-s genul de hipster care mai ascultă Salam (evident că-n mod ironic, la mișto), dar fumul de țigară mă cam irita. Nu prea aveam unde să mă duc pentru că știți situația cu scaunele. Și oricum era fum peste tot.
Ce era să fac? Să mă duc la Nașă să-i spun că astea nu-s condiții de 7 lei? Că vreau să depun o plângere? Să vină Head of CFR la mine „imediat!”?
Mai aveam și varianta să mă ridic de pe scaun și să inițiez o conversație cu tânăra din fotografie:
- Nu te supăra, este un vagon în care nu se fumează. Uite, e și un semn deasupra capului tău care indică o țigară tăiată. Adică să nu fumezi. Poți să nu mai fumezi? Te rog.
Am vaga impresie c-o pățeam ca biletul meu de tren. Adică mă găureau fără să se uite.
Sau, în cel mai bun caz, îmi râdeau în față și-și mai aprindeau o țigară.
Bine, mai era și varianta în care să mă ridic de pe scaun, plin de nerv și sigur pe mine și să urlu:
- Care morții tei fumezi loațiaș familea pă carbahal?!
Mix-ul acesta de atitudine și limbaj îmi putea asigura o călătorie fără fum, ori o bătaie soră cu moartea. Oricum, n-am putut să recurg la a doua variantă pentru că statul mi-a spus să mă port frumos cu semenii și să-l las pe el, Statul, să se ocupe de fărădelegi.
Și știți ceva? N-are rost… Da. N-are rost. Ce n-a putut face istoria și cultura n-o să îndrepte un hipster sensibil într-un tren jegos. Ce Bonea, ai uitat când mergeai din București până-n Vama Veche în toaleta trenului? Te ajută țara să nu uiți niciodată…
Un răspuns