Îmi cer scuze la librari și top librării preferate

Acum câteva luni mi-a scris Anca să mă întrebe dacă vreau să spun și eu niște vorbe despre librari și librării în „Jurnal de librar” partea a II-a. Un fel de „Librar Reloaded”.

M-am bucurat de invitație pentru că mie-mi plac librăriile și uneori visez că-s librar așa că mi-am făcut tema și am așteptat să apară produsul final.

A venit.

N-am putut să rezist tentației așa că am citit toată cartea într-o seară și am rămas cu câteva impresii pe care vreau să le împărtășesc librarilor care mă citesc, celor care citesc, dar și celor care nu intră în librării decât din greșeală (ori să cumpere un cadou).

Ăn primul rând aș vrea să-mi cer scuze la domnii și doamnele librar.

M-am regăsit în câteva dintre episoadele care îngreunează viața librarului. La naiba, neștiind cine și ce o să mai scrie în carte mi-am făcut autodenunțul în bucata mea de text. Dar nici acolo nu mi-am dat seama cu adevărat de tot ceea ce fac.

Eu sunt unul dintre aceia cu „nuvăsupăraț” când abordează un librar pentru a cere o mână de ajutor. Dar am și motive! În primul rând sunt genul de om care când se lovește de tocul ușii își cere scuze. Asta spune multe despre mine. Apoi, mi-am imaginat mereu că munca de librar e grea și că dacă-l văd că se odihnește e destul de nepoliticos să-l obosesc cu o treabă care, fie vorba între noi, o puteam rezolva singur: mă uitam mai atent prin rafturi, ori căutam singur (pe internet) să văd dacă e pe stoc exemplarul căutat. Eu d-aia zic „nuvăsupăraț”. Chiar nu vreau să deranjez.

Apoi, mult timp am fost dintre ăia care scoteau cărți de pe raft, le răsfoiau și apoi le lăsau aiurea. Vai câtă bătaie meritam pentru asta. Și interdicție în librării. Acum m-am lecuit, pun frumos cărțile la loc.

Din „Jurnal de librar” am mai aflat că unii patroni de librării n-au nimic în comun cu domeniul. Ori cărțile. Cumva nu mă mir. Dacă o să cumpărați cartea o să vă explice Anca, acest Kazi Ploae al librarilor, cum stă treaba.

N-am putut să las cartea din mână și pentru că am râs. Mult. Chiar mă mir că nu știu librari care să facă stand up. Păcat. Mare păcat. Cantitatea de prostie care circulă într-o librărie e aur curat pentru comedie.

Acestea fiind zise, comandați cartea și râdeți de voi (dacă vă regăsiți în frustrările librarilor) sau râdeți de alții. Empatizați și cumpărați cărți. Empatizați și citiți.

Și dacă tot am deschis subiectul… de ceva timp mă țin să-mi spun și eu topul librăriilor din România. Înainte de toate vreau să spun că nu-i un top care să țină neapărat de frumusețea librăriei, ori vreun aspect cuantificabil. E pur emoțional. Sunt librării în care am fost de multe ori, în care mă simt bine, confortabil și am reușit să-mi fac „locul meu”.

1. La Două Bufnițe în Timișoara

E locul meu preferat. Dacă ajung în Timișoara și n-am mers la Bufnițe înseamnă că n-am mers în Timișoara. Îmi place totul la librăria aia, de la atmosferă până la cum sunt gândite locurile pentru citit. Acolo mi-ar plăcea să fiu librar. Sau patron de librărie.

2. Cărtureștiul din Brașov

Din Centru. Îmi place pentru spațiul de citit de la etaj (cu toate că e loterie dacă prinzi loc) și pentru cum vezi toată librăria de sus. Îmi place pentru că mi-am luat mereu un braț de cărți și m-am pus pe jos pe mochetă și am citit, asta dacă n-am prins vreun scaun liber. Pur și simplu îmi place locul ăla.

3. Humanitas Kretzulescu din București

Cred că de aici am plecat cu cele mai multe pungi de cărți. Când au reduceri masive se duc banii mei de păcănele. M-am obișnuit cu locul, știu din vedere și câțiva angajați (nu-i știu pe nume… încă) și-mi plac băncile din față unde poți să citești la o cafea.

Voi? Librării?