Gata? Ai terminat la birou? Ești în drum spre casă?
În aglomerația de la metrou, sardinat prin mijloacele de transport în comun, la vreun semafor sau pur și simplu mergi orbește cu nasul în telefon? Dacă te încadrezi în vreuna dintre cele de mai sus, ori alta (de fapt nici nu contează), cam astea sunt câteva dintre subiectele ușoare ale zilei:
- În Thailanda șoferii surprinși beți trebuie să facă un stagiu la morgă – Foarte simpatică propunerea. Cred că-i numa’ bună și pentru România. Dar dacă nu dă rezultate, pentru că românul oricum are stomacul tare și n-are grețuri decât la cărți, propun următoarele: dacă te-a prins beat la volan trebuie să speli la fund bătrâni, să hrănești crocodilul la Zoo și apoi să îmbălsămezi morți;
- O profesoară din SUA a fost arestată pentru că a lovit un elev – O să spuneți „da, și?”. Păi nimic. Doar că femeia a fost arestată. La noi, dacă un profesor lovea un elev era anchetat și suspendar. Și „nesimțitul” care filma scena era sancționat și pus la colț;
- Populația țării scade. Îmbătrânim, nu mai facem plozi, dar scade numărul avorturilor. Cred că e logic răspunsul pentru toate, nu? Populația se micșorează din cauza gheilor și avorturile au scăzut pentru că a crescut numărul bisericilor. Altă legătură nu există;
- Reprezentant BOR: Clipul Taxi a crescut numărul de donații pentru Catedrală – Practic a fost o cârdășie de marketing, nu? Știam eu. Trupa Taxi a vrut, de fapt, să înrăiască oameni ca să se doneze mai repede. Dacă-i pe așa o să-i abordez pe cei de la Taxi să facă o piesă despre cum „George Bonea preferă pizza și sarmalele”. Urmând raționamentul actual mă aștept la pizza pe viață;
- Călin Popescu Tăriceanu se gândește să fie primar în București – Am impresia că Tăriceanu nu s-a plictisit să fie penibil și ineficient. Oricum, dacă e să candideze, acest Petre Roman 2 al tănticilor, mai crește din șansele doamnei Pandele să câștige;
- Un doljean și-a declarat nevasta moartă pentru a obține ajutorul de înmormântare, pe care să-l cheltuie pe băutură. Practic soția lui valorează doar 500 de lei. Ce prost e. Dacă se declara și el mort făcea 1.000 de lei. Și dacă se omora el și o lăsa pe soție în pace avea parte de cât alcool voia. Nu degeaba când bei un păhărel verși trei sferturi și spui că-i pentru morți;
- Se pare că tânărul Anakin Skywalker a fost diagnosticat cu schizofrenie. Bine, acum nu mai e tânăr, dar vorbesc despre actorul care l-a interpretat pe Darth Vader când se juca cu p*ța-n țărână stelară. Se pare că recent a fost arestat după o cursă cu mașinile de poliție și acum e într-un sanatoriu. Cu toate astea, așa cum vedem și-n interviul de AICI, puștiul a fost foarte afectat de faima venită la pachet cu rolul din Star Wars. Cred că-i nasol să nu mai ai viață în detrimentul unui personaj adorat de toată lumea. Și la cât de nebuni sunt unii fani Star Wars cred că-l hăituiau. Greu să n-ajungi pe coclauri cu mintea de la asta;
- Vă mai amintiți șoferul epileptic din Brăila care a omorât cinci oameni? Se pare că NU era drogat. Hai că încet încet o să aflăm că a avut o criză epileptică (n-a spus angajatorului că-i epileptic) indiferent câte pastile și ce tratament a făcut. Rămân la părerea că avem drumurile pline de șoferi orbi, nebuni, epileptici. Toți cu acte. Acoperiți;
Un răspuns
Din pacate, baiatul ala care l-a jucat pe micul Darth Vader n-a avut deloc o copilarie prea fericita, fiind calcat in picioare de toti huliganii pentru acel rol. Cred si eu c-o iei razna cand esti abuzat pentru ceva ce tu nu poti controla si nici nu ai avut putere de decizie in adevaratul sens al cuvantului.