Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Eu și telefonul

Am fost acuzat de multe ori că am un comportament total anti-social când vine vorba de vorbitul la telefon. Da, nu-mi place. E impersonal, e ciudat și e un obicei mincinos. Te face să crezi că ești aproape de omul ăla, dar nu ești. Prefer interacțiunea live dacă avem ceva să ne spunem.

D-asta apreciez SMS-urile. Lucrul scris e lucru sfânt și din uneori la telefon ajungi să nu te-nțelegi cu omul pentru că nu-s respectate regulile de dialog. Așa că-n scris are fiecare șansa la replică.

Cu toate astea, sunt momente când trebuie să vorbesc la telefon. Că n-am de ales. Dar în restul timpului am o serie de reguli la care țin foarte mult. Pentru că uneori îmi sună telefonul de zici că-i gară. Poftim reguli dacă vrei să te bucuri de viață.  Sunt chestii de bun simț pe care le cer și pe care încerc să le îndeplinesc.

 

– prefer SMS-urile – poate că sună într-un fel, dar dacă “nu arde” (exact așa mă exprim când nu răspund cuiva la telefon și îi dau SMS), poți să-mi dai SMS. Îmi este mult mai ușor să-ți răspund la un SMS, chiar dacă-l trimiți și la 2 noaptea. Nu garantez c-o s-o fac, dar dacă mă suni șansele sunt 0!;

– NU răspund la masă – asta e prima mea regulă. E oribil să te deranjeze cineva când mănânci. Din păcate și eu mai sun oameni și îi prind la masă. Mă scuz și revin cu un alt apel. Dar când sunt sunat procedez altfel. Nu răspund. Revin după ce termin. Și mănânc încet. Îmi place să savurez viața. Dacă “arde” trimite un SMS. Sunt șanse să-ți răspund;

– Nu încep dimineața prin a răspunde la telefoane – mai întâi mă trezesc, mă spăl pe dinți, beau o gură de apă, mănânc și eu ceva și apoi vorbim. Nu înseamnă că-s nesimțit, dar abia m-am trezit, e dimineață, sunt pe stomacul gol… cine știe ce înțeleg, cine știe ce spun. Dacă “arde” dă un SMS;

– Nu răspund la telefon după ora 20 – Când ies de la birou caut să-mi rezolv toate problemele ce țin de telefon până acasă. Am o oră la dispoziție să sun pe toată lumea. Da, o oră de stat cu telefonul la ureche și discutat cu oricine despre orice. Apoi ajung în fața blocului și dau un ultim apel: “apă, pâine, fructe?”. Și gata. Cine mai sună după acel moment și nu dă un SMS înainte, riscă să mă audă a doua zi;

– Nu evit numerele pe care nu le cunosc – sunt oameni care nu răspund la numerele pe care nu le știu. Și asta-i o prostie pentru că nu te pot suna doar persoanele din lista ta de apeluri. Și cine știe ce pierzi. Ba chiar ofer o atenție mai mare apelurilor necunoscute. Dacă nu pot răspunde le trimit eu un SMS să-i anunț că-s ocupat și revin. Dar oricum, răspundeți la numerele străine. Nu se știe;

– Nu opresc momentele plăcute pentru vorbitul la telefon – film, cină, teatru, sex, duș, jucat pe PS (30 minute pe săptămână), gătit, etc. Astea sunt momente intime, de cuplu. Nimic nu-i mai important. Nu, nici măcar cariera ta prețioasă care o să te arunce într-o bătrânețe singură și plină cu diplome și realizări. Joboholicule! Momentele de cuplu. Astea-s sfinte. Nimic altceva nu contează. Nici dacă a murit cineva. O să fie mort și 10-20-30 de minute mai târziu. “Arde”? SMS;

– Nu folosesc telefonul în concediu – dacă se numește vacanță, păi vacanță să fie. Din liceu obișnuiesc să-mi închid telefonul când ajung undeva. Îl mai deschid să citesc o știre, să fac o poză, să văd o hartă. În rest nimic. Dacă “arde” și nu-ți răspund, ba îți și spune un roboțel că sunt de negăsit, înainte să-ți pui problema că am fost răpit de extratereștrii și îmi bagă cipuri prin diverse locuri, să te gândești că poate-s plecat. Dă un SMS;

– Weekend – regim de weekend. Program scurt, chef puțin. Timp de odihnă, familie. „Arde”? SMS;

– Nu mă suna noaptea – dacă e o urgență pot să înțeleg, dar asta nu înseamnă că nu sunt irascibil. Mă trezești, ce te aștepți? Ultimul telefon primit noaptea a fost de la mama care mă întreba dacă sunt la Colectiv. Ăla a fost un apel important. Cu toate că mama nu știe nici până azi că nu sunt rocker…;

 

La toate cele de mai sus îmi poți spune “da bă Bonea, dar dacă e ceva grav?”. Din păcate nu-mi place să trăiesc așteptând fatalitatea și un apel care să mă anunțe că aceasta a avut loc. Vreau să-mi iau partea mea de liniște și serenitate după ore de trafic, gălăgie, stres… ce să mai, viață. Poate așa nu mor de trei cancere, ci doar unu.

Dacă nu ești de acord… dă un SMS.

 

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.