Despre tren și navetă

Dintre toate opțiunile posibile, cel mai mult îmi place să merg cu trenul. E frumos să conduci, dar devine obositor pe distanțe lungi (iar responsabilitatea pe care o ai la volan diminuează substanțial din plăcerea călătoriei. Cine nu se suie la volan conștient de context mi se pare inconștient.). Zborul e rapid, dar a sta deasupra norilor mă lipsește de multe peisaje superbe. Bicicleta e minunată, dar limitările îi sunt evidente.

Dar trenul… trenul mi se pare mixul perfect de viteză, relaxare, confort, spațiu de mișcare și peisaj.

Din fericire tehnologia ne ajută să le bifăm pe toate. Acum să se și vrea.

Acum vreo două săptămâni, căutând să știu și eu mai multe despre Demos, am dat de un interviu cu ei de la Starea Nației. Una din principalele promisiuni: infrastructură feroviară. În restul interviului s-au străduit să convingă online-ul curios dacă-s comuniști sau nu. Simt că n-au avut succes.

Textul ăsta îl scriu în trenul Craiova – București. Un drum de vreo 3 ore. Aproximativ 230 de kilometri.

Îmi și imaginez cum ar arăta viața dacă aș sta în Craiova și aș ajunge în 45 de minute la București cu un TGV, tren care circulă cu vreo 320 km/oră.

Cum s-ar schimba totul dacă aș face 2-3 ore cu trenul până la prima pleșcaviță din Timișoara (din București). Dacă cei din Satu Mare ar ajunge repede pe litoral și dacă credincioșii din oltenia ar pupa icoanele preferate din Bucovina în mai puțin de 3-4 ore de tren.

Cum sună?

Cum s-ar schimba piața muncii, aerul orașelor și liniștea oamenilor dacă te-ai urca în tren la Brașov și-n 30 de minute ai ajunge în metroul capitalei, în drum spre birou, ori unde ți-a fost hărăzit să lucrezi.

În cât timp credeți că s-ar elibera Bucureștiul dacă ai putea să ajungi la muncă, de la peste 100-200 km distanță, într-un timp decent? Am prieteni care fac naveta zilnic Ploiești-București, un drum de vreo 45-55 de minute. Pentru 60 de kilometri. E penibil. Citesc, și nu în beletristică SF, că-s belgieni care lucrează-n Olanda, Franța sau Germania (ori alte variațiuni în zonă) și se duc zilnic la muncă folosind trenul. Pe distanțe mari. Rapid, confortabil.

Cred că am ratat epoca autostrăzilor.

Oricum, și dacă am face o super-hiper-ultra-autostradă București-Brașov, cine s-ar încumeta să conducă zilnic 150-180 km pentru a ajunge la muncă? Altfel, să-ți săruți soția dimineață la o ceașcă de cafea, să vezi Tâmpa pe geamul bucătăriei, și 60-70 minute mai târziu să-i dai semn că ai ajuns la muncă în București… altă viață.

Să plec de la birou și-n o oră să am tocana de praz aburindă-n față… (e un stereotip, realitatea e că oltenii nu mănâncă așa mult praz).

Bine, vorbim vorbe. Doar ca să ajung prin București dintr-o parte în alta fac vreo oră, uneori două (și cu metrou, STB, mașină. Doar bicicleta e mai rapidă uneori). E clar că transporul extern orașului e direct proporțional.

Nici nu cred că ne putem imagina cum ar evolua viața dacă am avea infrastructură feroviară.

Poftim, pentru cei preocupați de cum votez, promit ca la următoarele alegeri să-mi exercit dreptul pentru cei care promit infrastructură feroviară.

Zic rău?