Despre nebunia de a discuta cu toți deliranții

Până acum au existat doar două momente care să-mi stârnească senzația că îmbătrânesc (și sunt fericit că au fost doar astea): povestind o întâmplare din liceu mi-am dat seama că au trecut 15 ani de atunci – adică jumătate din viață, iar un alt moment relevant a fost când am conștientizat că nu mai am răbdare să mă cert, nervul să dezbat cu oricine, orice.

Acum câțiva ani aveam toată energia din lume să discut ore întregi cu orice extaziat, dar gata.

Mă uit pe pagina mea de Facebook. Cu bulan am adunat o comunitate impresionantă de oameni, dar nu merită toți darul discuției. Nu știu în procente, dar cam la fiecare postare mai răsare câte unu-doi care (indiferent de coloratura politică, nivelul economic, nivelul de educație ș.a.m.d.) e posedat de un delir (de cele mai multe ori la pachet cu un profund analfabetism funcțional). Și n-am timp, n-am chef, n-am energie să stric tastatura pe ei. Nu că ei nu-s oameni și n-ar merita… dar… m-am gândit mai bine: nu merită!

Mă uit cum unii le cântă-n strună și se aruncă în scandaluri interminabile la secțiunea de comentarii.

De ce? Câtă treabă să n-ai de-ți permiți luxul discuției despre nimic? Pentru că-n aproape 99% din cazuri o discuție cu un delirant nici măcar nu rămâne pe subiectul de la care s-a pornit. Se ajunge pe coclauri, la înjurături, la… merită?

Zilele trecute, într-o stație de autobuz București, un actor (e celebru, l-am văzut și prin reclame, dar nu-mi mai amintesc numele) a avut un moment de delir demn de o piesă. S-a apucat să urle la o femeie care – și aia nevorbită – îi reproșa ceva legat de modul cum a oprit taxiul din care a coborât. „SECURISTO!”, „PROASTO!”, „HUO!”, „EȘTI SECURISTĂ!”. Urla ca un nebun pe stradă, cu ochii scoși din orbite. Impresionant de scrântit. Aparent unii au considerat că-i de bun augur să îi răspundă la urlete și se făcuse un ghelai de toată frumusețea. Și mă întrebam „oare nu-și dau seama că bărbatul (actorul) e nebun? De ce îi răspund? Sunt și ei nebuni? De ce nu-l lasă să plece și-l țin antrenat în circ?”.

Mă gândesc serios că nu suntem învățați (de la școală, de acasă) să recunoaștem nebunia. Nu știm cum să ne manifestăm în fața delirului. Îl privim ca pe un spectacol, ne lăsăm ațâțați de el și contribuim.

Orașul, obositor și bolnav, e plin de oameni cu manifestări schizoide. Oricând poți să te trezești inclus într-un dialog cu un personaj care dacă nu te ceartă îți „explică” niște chestii abracadabrante, picanterii conspiraționiste la care a luat parte și „adevăruri nespuse”. Ce, n-ați fost opriți niciodată pe stradă de un nene simpatic pus pe explicat lucruri? Eventual și cu niște termeni cvasi-intelectuali și filozofii oshoistice? Cei mai mulți dăm apă la moară unor astfel de show-uri publice, ori le respingem violent alimentând imprevizibilul.

Exact așa e și pe net.

Văd oameni pe care (cred) că îi știu, punând gaz pe un foc deja prea mare. De ce? Nu știu. Poate pentru că e caterincă, ori pentru că mai eliberezi din nervi în timp ce te înjuri cu un anonim online, dar nu orice discuție pe net rămâne „o discuție pe net” și nu e pentru toți „o caterincă”. Sunt câțiva (nu știm câți și asta sperie) siguri că AIA e discuția vieții, ăla e punctul t0 de la care să acționeze.

Nu știu de voi, dar eu nu-s nebun să mă cert cu toți nebunii pe net.

Și un sfat: dacă vreți să scăpați de ei online nu îi băgați în seamă. Altfel algoritmul Facebook crede că asta vă place și doar asta o să vă dea. Eu încerc să îi mai curăț pentru voi, dar sunt mulți. Nu știm câți. Și asta sperie.

3 comentarii

  1. Nu știu dacă este „algoritmul”, băi dar oamenii se ceartă și argumentează peste tot. Facebook, instagram, reddit, youtube. Fiecare vrea să arate că o are mai mare sau mai groasă. Iar la finalul zilei, chiar nu are rost.

    1. Din pācate tocmai la finalul zilei , grosimea sau lungimea ar trebui sa isi arate calitatile……
      Legenda urbanā asa spune…..

  2. Băi nebunule, cred c-ai vrut să zici „cu toți cei cu opinii diferite de ale mele, de pe net”, în loc de „cu toți nebunii de pe net”.

    Lăsând glumița la o parte, depinde și de nebuni. Dacă mă ia cu „roagă-te la Dumnezeu și-i trece” dau like, pun smile și trec mai departe (mă rog, nu mai am fakebook, dar așa făceam).

    Dar câteodată, da, mă obosesc să-l corectez pe prost. Pentru că se mai uită și alți proști și poate cu ăia am succes.

    e.g. caz concret: a comentat cineva ceva că ne tragem din maimuțe (și a pus poza celebră cu maimuța care se ridică și se face om) – i-am comentat, că poza aia e o făcătură și a intrat în cultura noastră ca atare, dar nu e corectă. Noi nu ne tragem din maimuțe, ci atât noi, cât și maimuțele, avem un strămoș (bunic) comun. Mai degrabă ar fi potrivită o poză gen arbore etc…

    Poate nu e cel mai bun exemplu…. depinde și de nebuni.
    Iar tu, dacă ai comunitatea ta, de ce nu faci pe dictatorul? ban/kick/adio pa.

    Eu am un site de documentare, zilnic primesc cereri/comentarii să bag „documentarele alea tari cu extratereștri antici” sau „despre Isus” sau alte aberații. Direct BAN / IP le dau, să nici nu mai intre pe site lol :))

    Eu, ca și tine, vreau să schimb lumea în bine, nu să iau likuri.
    Îți sugerez să-ți creezi comunitatea după chipul și asemănarea ta (nu întocmai, că și tu-și dorești să te schimbi, să fii mai frumos, dar să fie pe-acolo totuși, că veața-i scurtă)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: