Pentru cei care nu-s neapărat bine înfipți în bula mea, Luminița Balaban e o fostă publicitară (dacă ne luăm după postările ei de Facebook intră în tipologia „trup și suflet pentru muncă”, „agenția-i viața mea/ oricum n-am alt…”. Am fost răuț, dar asta-i realitatea de la fața Facebook-ului).
Într-un final Luminița și-a dat seama că existența înseamnă mai mult și s-a pornit în a face influenkăreală de travel („călătorii” pentru plebei), prinzând niște sponsorizări pe ici-colo. A început să-și mute fizicul de pe un punct pe altul pe hartă, gata să surprindă totul pentru cei mai puțin curajoși ca ea. Dar să-i inspire. Ei îi place să inspire, să dea cu gânduri pozitive.
Cândva dădea și sfaturi de relații. Mi-a plăcut partea aia. Mi-a amintit de vremurile când Adriana Bahmuțeanu dădea sfaturi de relații în Libertatea, între divorțurile de Prigoană.
Luminița și-a luat și multă ură karmică.
Pariez că mult timp a resimțit în piept bârfele și răutățile despre faptul că și-a făcut upgrade trupesc pe barter. Asta e. Lumea rea, invidioasă. Pentru momente d-astea a scos regele Guță vreo trei albume de hituri.
Textul ăsta nu e despre Luminița Balaban și recentele ei postări de Facebook (interesante ca studiu de caz psihologic). Cred că în cazul ei – ca și-n al multora – e mai bine să facem un amplu exercițiu și să ne dăm seama că problema e atât de profundă încât e aproape malefic să ne luăm de ea.
Mă simt de parcă râd de un personaj de la Acces Direct.
Nici eu nu-s mai presus, că prima mea reacție când am văzut postările Luminiței a fost „doamne, ce tută”. Dar apoi m-am gândit mai bine la tot ce am citit și mi-am dat seama că nu-i ok. Ea nu e ok, oamenii ca ea nu sunt ok, noi nu suntem ok c-o beștelim.
Luminițele sunt persoane care probabil au suferit atâta nebăgare în seamă în viața lor încât acum, în plină pandemie cu mii de victime, tot durerea lor e mai mare. Și problema lor trebuie să fie mai mare. Ei au nevoie de mai multă atenție.
Și o pandemie e nasoală. Și un cutremur. Dar luminițele știu că drama lor e mai acută. Că „ar putea scrie o carte” despre viața lor. Că existența lor merită un film.
Știți tipologia asta de oameni.
Luminițele sunt persoane care la vederea unui sângeros accident rutier s-ar da jos din mașină, ar merge lângă victime și ar urla „voi plângeți că vă lipsesc bucăți din trup, dar priviți… eu mi-am agățat o unghie în dres!”.
Văd că primește sponsorizări de la firme să călătorească prin lume. Singura mea recomandare e ca aceste firme s-o ajute cu bani pentru un drum mai scurt, nu peste mări și țări. Știu prin București vreo 3-4 destinații bestiale pentru ea, pe canapele confortabile, în prezența unor oameni extraordinari care și mie mi-au fost de ajutor.
E bine să mai râdem de luminițe? Oricum de schimbat nu-i schimbă râsul nostru. Pentru asta există specialiști.
3 răspunsuri
Ca fapt divers, presupun ca in călătorie pleacă tot împreună cu partenerul ei de cursă lungă, selfie stick-ul, nu?
Muie Luminița!
Ho cu tata, ca mai mult panica indusa de presa decat problema reala, eu imi blestem ficatii muncind de acasa. Abia astept sa se termine mizeria asta. Macar in mai sa intram in fagas normal.