De Luminița nu m-aș lua…

Pentru cei care nu-s neapărat bine înfipți în bula mea, Luminița Balaban e o fostă publicitară (dacă ne luăm după postările ei de Facebook intră în tipologia „trup și suflet pentru muncă”, „agenția-i viața mea/ oricum n-am alt…”. Am fost răuț, dar asta-i realitatea de la fața Facebook-ului).

Într-un final Luminița și-a dat seama că existența înseamnă mai mult și s-a pornit în a face influenkăreală de travel („călătorii” pentru plebei), prinzând niște sponsorizări pe ici-colo. A început să-și mute fizicul de pe un punct pe altul pe hartă, gata să surprindă totul pentru cei mai puțin curajoși ca ea. Dar să-i inspire. Ei îi place să inspire, să dea cu gânduri pozitive.

Cândva dădea și sfaturi de relații. Mi-a plăcut partea aia. Mi-a amintit de vremurile când Adriana Bahmuțeanu dădea sfaturi de relații în Libertatea, între divorțurile de Prigoană.

Luminița și-a luat și multă ură karmică.

Pariez că mult timp a resimțit în piept bârfele și răutățile despre faptul că și-a făcut upgrade trupesc pe barter. Asta e. Lumea rea, invidioasă. Pentru momente d-astea a scos regele Guță vreo trei albume de hituri.

De Luminița nu m-aș lua... 1

Textul ăsta nu e despre Luminița Balaban și recentele ei postări de Facebook (interesante ca studiu de caz psihologic). Cred că în cazul ei – ca și-n al multora – e mai bine să facem un amplu exercițiu și să ne dăm seama că problema e atât de profundă încât e aproape malefic să ne luăm de ea.

Mă simt de parcă râd de un personaj de la Acces Direct.

Nici eu nu-s mai presus, că prima mea reacție când am văzut postările Luminiței a fost „doamne, ce tută”. Dar apoi m-am gândit mai bine la tot ce am citit și mi-am dat seama că nu-i ok. Ea nu e ok, oamenii ca ea nu sunt ok, noi nu suntem ok c-o beștelim.

Luminițele sunt persoane care probabil au suferit atâta nebăgare în seamă în viața lor încât acum, în plină pandemie cu mii de victime, tot durerea lor e mai mare. Și problema lor trebuie să fie mai mare. Ei au nevoie de mai multă atenție.

Și o pandemie e nasoală. Și un cutremur. Dar luminițele știu că drama lor e mai acută. Că „ar putea scrie o carte” despre viața lor. Că existența lor merită un film.

Știți tipologia asta de oameni.

Luminițele sunt persoane care la vederea unui sângeros accident rutier s-ar da jos din mașină, ar merge lângă victime și ar urla „voi plângeți că vă lipsesc bucăți din trup, dar priviți… eu mi-am agățat o unghie în dres!”.

Văd că primește sponsorizări de la firme să călătorească prin lume. Singura mea recomandare e ca aceste firme s-o ajute cu bani pentru un drum mai scurt, nu peste mări și țări. Știu prin București vreo 3-4 destinații bestiale pentru ea, pe canapele confortabile, în prezența unor oameni extraordinari care și mie mi-au fost de ajutor.

E bine să mai râdem de luminițe? Oricum de schimbat nu-i schimbă râsul nostru. Pentru asta există specialiști.

3 Responses

  1. Ca fapt divers, presupun ca in călătorie pleacă tot împreună cu partenerul ei de cursă lungă, selfie stick-ul, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: