Mă uitam aseară la meciul dintre englezi și danezi și mă gândeam „cum se face că Danemarca, o țară cu o populație de nici 6 milioane de oameni, a reușit să strângă o echipă de fotbal atât de bună?”
Ce au ei și n-avem noi. Că noi suntem vreo 19 milioane (conform datelor din 2019). Din atâția oameni nu găsim 11 care să știe să plimbe bine bășica aia? Aparent nu.
Deci?
Ce au danezii și n-avem noi?
Sunt sigur că unii mai documentați dintre voi o să-mi spuneți că Danemarca investește mult în sport. Probabil că au stadioane, săli de sport și fiind o populație mai mică și mai înghesuită (teritoriu mai mic) e mai ușor de controlat totul. Dar cred că-i ceva mai mult. N-are cum să se rezume totul doar la cât de atent e statul danez la numărul de sprinturi și flotări pe care le fac fotbaliștii danezi în sălile lor de sport.
Oare să fie și o treabă de mentalitate? Pentru că ai nevoie de un psihic tare ca să ajungi în semifinalele unei competiții atât de solicitante. Știm deja că fotbaliștii români nu stau prea bine la capitolul psihic. Scorul de 1-0 ne dărâmă. Chit că suntem în avantaj, ori conduși. La 2-0 e prăpăd.
Cum lucrezi psihicul unor fotbaliști? Păi nu cred că danezii au două abordări diferite, una pentru fotbaliști și una pentru non-fotbaliști. Cred că ce înveți acasă și în școală despre viață, muncă, colaborare ș.a.m.d. tragi după tine și pe teren.
Oare ce învață copilul de 4-5 ani din Danemarca despre competiție, muncă și sport? Dar cel din România?
Cum văd ei sportul? Oare la ei părinții obezi și sedentari își duc copiii la fotbal ca să ajungă Messi și să ridice numele familie, să-i scoată din anonimat și frustrări? Sau fac și părinții sport alături de copii? Poate chiar și banalul (în Danemarca) mers pe bicicletă?
Și astea-s doar vreo două observații.
Nici nu vreau să intru în comparații care țin de ce mănâncă, cum, la ce se roagă, cum se raportează la ce se roagă, ce și cât citesc… Lista poate continua. Nu că-s fotbaliștii danezi intelectuali în comparație cu cei din bătătura noastră, dar o diferență tot trebuie să fie pe undeva și să nu se rezume la puterea din mușchi.
Ce încerc să spun e că poate fotbaliștii danezi sunt o imagine a poporului danez. Poate că răspunsul la succesul lor fotbalistic e departe de stadion. Și oare ce au ei în afara stadioanelor? Și ce avem noi?
Oricum, ceva e putred în Danemarca…
5 răspunsuri
Ok. Dar de ce rușii domină în șah, în timp ce noi abia avem ceva jucători în top 100?
Cineva s-ar putea gândi că e vorba de faptul că la ei șahul e o tradiție în care au investit de câteva (multe) decenii. Dar dacă explicația „bani investiți în X” nu explică suficient succesul în X, o fi și în cazul șahului vorba de mentalitatea poporului rus?
Dacă ne întoarcem la fotbal, de altfel, putem vedea că și brazilienii au succes, chiar destul de mult. Sunt curios (sincer) prin ce diferă mentalitățile lor față de ale noastre…
Legat de ce spui tu am doar două răspunsuri (nu știu dacă-s corecte):
1. Pentru ruși cred că ai răspuns tu și sunt de acord cu ce spui;
2. Brazilienii încă au super multe zone sărace unde copiii mai duduie mingea și se mai antrenează singuri de dimineață până seara. Adică ei încă au un maidan. În România maidanul a dispărut așa că apar mai puțini fotbaliști care să-și cizeleze talentul fizic și social. M-am făcut înțeles?
Si eu m-am intrebat cum de o tara mica precum Danemarca a ajuns la nivelul acesta si mi-ar fi placut sa castige.
Am vazut un serial danez avand ca subiect scoala, pare ca sunt din alta lume acolo, deschisi, extrovertiti cu profi faini.
La juniori, toti sunt viitoare mari talente.Danezii din nationala, joaca în niste campionate tari, si au aflat cît de mult.se munceste🙏
Răspunsul e destul de simplu: ei sunt organizați, au un plan, nu lasă nimic la voia întâmplării. La noi domnește haosul și nu mergem în nici o direcție. Nu e vorba de mentalitate ci de ORGANIZARE și muncă. Iar asta lipsește în toate domeniile din România. Nu există popoare mai inteligente sau mai muncitoare, totul depinde de elitele lor. Iar la noi elite nu sunt, și de aia ne aflăm în derivă. Că dacă erau nu ne aflam în rahat.