Cum să lovești in influencer

În ultimele zile s-a umplut internetul de dovezi ale ignoranței, majoritatea propagate de vedete cu milioane de fani (țineți cont că mulți sunt copii, influențabili, creduli, avizi de senzațional). Vă reamintesc doar câțiva ambasadori ai analfabetismului științific:

  • Dorian Popa crede că virusul ăsta e o conspirație să pună China în genunchi, că-s „prea mulți chinezi”;
  • Ana Morodan crede că accidentele rutiere omoară mai mulți oameni și e supărată că nu mai are unde să se spele pe cap pentru că s-au închis multe locuri și aproape-i face proști pe oamenii care acceptă carantina;
  • Zbir face farse strănutând coronavirus pe oameni.

Probabil că mai sunt mulți alții, dar ăștia au fost înjurați în bula mea.

E normal să te enerveze vedetele modeste intelectual pentru că ele pot influența unele opinii. Oamenii ascultă de prostiile unei fashioniste, nu de părerea avizată a unor oameni de știință. D-aia oamenii cu studii nu au cifrele ei de audiență: pentru că nu sunt fun, caterincă, n-au personalitatea ei spectaculoasă (nu-s circ), nu distrează, nu te pun în situația să te simți sărac – dar sănătos mintal (e și ăsta un motiv psihologic pentru care cazurile precum Vulpița prind la mase, sentimentul de superioritate intelectuală al privitorului). Multe altele. S-au scris cărți despre magnetismul inculturii.

Ce e de făcut în astfel de situații?

N-are rost să te înjuri pe net/live cu Dorian, Morodan sau Zbir.

Că n-are. Sunt oameni mari (gonflați de cifrele internetului) și probabil că-n mintea lor sunt pe un piedestal cum n-a văzut neam de împărat roman. Să te cerți cu ei înseamnă risipă de energie și 0 (zero) șanse de izbândă. Oricum nu te vor băga în seamă, ei fiind mult deasupra pulimii („cu cifrele alea pe Youtube mă cerți tu pe mine?”).

Ce poți face?

Una bună și sigură: să-i lovești în portofel. Cum? Prin sponsori și parteneriate.

Exemple de succes:

  1. Dana Budeanu – a pierdut colaborări bănoase când a început să spună rahaturi politice. Acum e un fenomen (memabil), dar despre asta o să discutăm cu altă ocazie;
  2. Colectiv – în perioada aia multe vedete care au mâncat rahat despre cum „sataniștii de la Colectiv o meritau” și-au pierdut sponsorii. De ce? Pentru că oamenii au reacționat împotriva sponsorilor;
  3. Antena 3 – în perioada OUG 13, pentru știrile despre protestatarii plătiți de Soroș, mai mulți oameni au făcut liste cu brand-urile care-și făceau reclamă la Antena 3. Și au spus că nu mai cumpără X produs până nu-și retrage reclama/banii de la Antena 3. Ce s-a întâmplat? Multe brand-uri s-au retras;
  4. Olivia Steer – când a a luat nu știu ce premiu sponsorizat de branduri serioase a fost o avalanșă de înjurături la adresa companiilor implicate. Alea s-au retras cu scuze publice.

A, și lucru interesant ca să vedeți cum funcționează mintea umană – s-a scris mult și valid despre cum facem cumpărături mai mult pe considerent emoțional, nu funcțional – :

În perioada protestelor anti-Dragnea mi-am promis să nu mai folosesc brand-uri care bagă bani în buzunarele Antena 3. Printre care și mezelurile de la Matache Măcelaru. Cu toate că-mi plăceau produsele lor, în perioada aia am zis că nu. Între timp mi-am dat seama că la ani distanță de la protestele alea eu nu am mai cumpărat produsele lor, ba chiar la un nivel foarte profund refuz să le pun în coș. Creierul nu le mai percepe ca o opțiune. Singura explicație plauzibilă e că brandul Matache Măcelaru s-a cimentat atât de bine în subconștient ca fiind direct legat de prostiile Antena 3 încât nu mai vreau să le cumpăr/nu le mai văd. Sună complicat, dar e atât de simplu.

Asta se poate ajunge și din cauza unora precum Dorian Popa, Morodan, Zbir și mulți alții.

Vedetele sunt nimic fără sponsori. Vizualizările fără bani de la brand-uri n-o să-i hrănească.

Dacă te înjuri cu vedeta o să-i crești cifrele și brandurile partenere vor bate din palme că ajung la mai mulți oameni, că-i engagement, trafic, nebunie. Dacă bați obrazul companiei pentru proasta asociere o să trezești reacții mult mai interesante.

O vezi pe Ana Morodan c-o arde pe prietenie cu Fresh Corner (benzinăriile Mol)? Pozele-ți lasă impresia că le face reclamă (pe bani)? Foarte bine. Mergi la Fresh Corner pe Facebook/Instagram și le bați la ușă: „nu vă supărați, cumva aveți o șustă cu femeia care spune că oamenii-s proști pentru că se sperie de Covid-19? Întreb ca să știu dacă de acum alimentez la Petrom și-mi iau cafeaua de la ei”.

O vezi pe Morodan în ceea ce pare o combinație cu Sanador, rețeaua de clinici? „Nu vă supărați, din banii mei îi faceți buzunarul gros doamnei <<n-am unde să mă spăl pe cap de virusul proștilor>>? Că pot să mă mut la Medlife”.

Lanțul de șaormerii Spartan (ce-ai făcut Mandachi?!) e pe combinație cu eminența cenușie numită Dorian Popa? „Spartan, din șaorma mea faci mușchiul gros pe penibilul care-și pune zacuscă-n cap și știe el cum e cu coronavirus că a citit o cutie de detergent pe WC? Mănânc altundeva”.

În prima fază vedeta o să facă pe grozava. O doare, stați fără grijă.

Dacă brand-urile își vor lua multe mesaje precum cele de mai sus se vor retrage din colaborări. Că banii sunt buni și de cele mai multe ori colaborarea brand – influencer e gândită foarte cinic: tu ne aduci vânzări, noi te plătim. Nu e prietenie, nu e filosofie comună. Dacă nu mai aduci vânzări, ci hate, înseamnă că nu mai ești bun pentru noi. Și pa.

Fără bani în buzunar ignoranții vor ajunge irelevanți și tăcuți.

E atât de simplu…

Hai, facem lista aia de sponsori și le dăm mesaje? Eu am timp că stau acasă. Cum recomandă și specialiștii.

Voi ce branduri mai știți că bagă bani în analfabeți științific?

Cele de mai sus se aplică și pentru influencerii de aici.

Sursă foto: Biz

14 Responses

    1. Ar mai fi si canalele tv care se vor a fi alternative la cele mainstream conventionale, dar sunt pline de teorii ale conspiratiei sau pseudostiinta la greu. Acestea sunt 6TV si Canal33, la care tin sa spun ca m-am uitat un pic, in special la canal33, mai ales la subiectele legate de bani, dar de la un timp baga doar pseudostiinta si cam atat.

  1. Alo? Statul roman? Ați dat bani pentru filmul ala de copii cinci gheng? Îmi bag picioarele ma mut in alta tara Ba proștilor. Wow, articolele tale ma uimesc pe zi ce trece !

    1. Eu am am mai cumparat niciodată Zuzu, deși cred ca am cumparat alte branduri de la firma mama pentru ca aveau asociere cu Badea. Deci cam in ultimii 7 – 8 ani nu am mai cumparat Zuzu. Problema e ca majoritatea firmelor mama sunt conglomerate. E foarte complicat sa stai sa cauti toate brandurile de la Pepsi&Co, ca sunt sute.

      Ca un best practice anticapitalist eu nu cumpăr niciodată Dorna, Poiana Negri si Bucovina pentru ca sunt produse de Cola si Pepsi. De ce sa nu dam si altora o sansa, ca pana la urma apa e apa. La fel fac si cu laptele si produsele derivate.

  2. Teorii incredibile oficial – este un alt canal de youtube plin de teorii ale conspiratiei care are destul de multi abonati, peste 300k.

  3. Ai fi putut intitula asta „Cum sa fii Social Justice Warrior in 3 pasi simpli”.
    Intamplator acum pare ca esti de partea bunului simt si pare ca Morodan a facut ceva super grav, desi tot intamplator am urmarit-o zilele astea si eu nu am inteles ca zicea ce zici tu ca a zis. Evident, e proasta, dar asta nu e o crima. Sa te dai cu curu de pamant sa lasi o pisi fara bani de pantofi pentru ca a zis ceva cu care tu nu esti de acord, desi nu a indemnat practic la nimic ilegal momentan, pare putin extrem si penibil. Mai bine ai vana politicieni si oameni cu putere de decizie in aceste momente critice care au un discurs mult mai periculos si penibil. #stauacasa

    1. Daca e proasta la ea acasa, nu e nici o problema. Daca e proasta pe internet, unde o urmaresc atatia oameni, da, e o crima. Daca mergi la o cafenea si ajuti la raspandirea virusului, da, e o crima. Si eu am urmarit-o si fix asta zicea, vrand sa mearga pe trendul #nuvapanicati dar dus la extrem, a militat pentru mers la mall, restaurante, coafor pentru ca a renunta la ele inseamna ca esti isteric. De parca ‘a sta acasa’ egal ‘panica’. Iar daca cineva ii atrage atentia ca e gresit ce zice, o ia pe aratura, in loc sa se gandeasca ca poate totusi a zis ceva care nu e ok.

    2. Silvia ai 3 la reading comprehension în limba ta maternă azi, stai jos. Pentru că ai vrut să faci pe mama răniților cu niște gunoaie umane și să te poziționezi (ai crezut tu) ”cool” împotriva unei opinii de bun simț și nu ai înțeles lucrurile în context, mai iei un trei. Dap, penibil comentariul tău, distracție plăcută până-n toamnă, poate până atunci mai înveți ceva!

      Mx

      1. Ce bine că lucrăm toți privilegiații de acasă zilele astea și avem timp să ne certăm pe chestii super importante gen dacă a zis Morodan să mergem la coafor sau nu și să ne dedicăm energia unor lucruri vitale, cum ar fi să o lăsăm fără bani de tampoane. În contextul în care principala problemă a multor oameni este că vor rămâne oricum fără bani de ciorbă în situația dată, da, pare destul de penibil să îți ocupi timpul ACUM cu așa ceva, când tot ce trebuie să faci e să stai (acasă!) și să aștepți să se întâmple natural.

  4. Daca e proasta la ea acasa, nu e nici o problema. Daca e proasta pe internet, unde o urmaresc atatia oameni, da, e o crima. Daca mergi la o cafenea si ajuti la raspandirea virusului, da, e o crima. Si eu am urmarit-o si fix asta zicea, vrand sa mearga pe trendul #nuvapanicati dar dus la extrem, a militat pentru mers la mall, restaurante, coafor pentru ca a renunta la ele inseamna ca esti isteric. De parca ‘a sta acasa’ egal ‘panica’. Iar daca cineva ii atrage atentia ca e gresit ce zice, o ia pe aratura, in loc sa se gandeasca ca poate totusi a zis ceva care nu e ok.

    1. Tocmai le-am scris in privat. Dupa cateva minute, au raspuns ca: „In momentul de fata, nu exista o asociere cu Ana Moldovan in campaniile noastre.”:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: