Contemplând nimicul

Făcând de câteva zile o pauză de social-media (de Facebook te lași ca de țigări – gradual) parcă am început încet-încet să văd lumea și oamenii cu alți ochi. După 2-3 zile de postat și intrat mai rar parcă am slăbit 4-5 kilograme de bagaj anxietant, FOMO și alte cele.

Nu mă plâng. Nu încurajez. Nu știu cum vor merge lucrurile.

Intru să văd ce mai postează alții, dau un like și ies după 10-15 postări concluzionând mai mereu „e bine, suntem cu toții de acord”.

Glumițele „de Facebook” am hotărât să le țin pentru mine, să fiu zgârcit și să râd doar eu la ele, eventual le mai spun pisicului și ne amuzăm împreună. Oricum, pe internet formula-i clasică: SeÎntâmplăCeva => ValDeGlume => VariațiuniPeTemă => CeleMaiBuneDevin(Pseudo)FolclorOnline => DinNouAcelașiLucruCuAltSubiect.

Și oricum, cât mișto și onanie circulară poți face într-un grup cu viziuni destul de apropiate? E ridicol și plictisitor.

Cum spunea și femeia, Facebook a ajuns precum conversația asta:

  • Ai văzut că
  • Da.
  • Aseară am fost să
  • Știu.
  • Mă gândeam să
  • La fel.

Iar lucrurile hardcore am început să le parchez în cărțile la care lucrez, delirul actual fiind o nesecată sursă de inspirație. Cred că dacă nu-mi consumam temele în postări de Facebook scriam 1000 de pagini la „Îmi pare rău că am muncit”.

Cu toate astea, cât încă mai am un drag să țin acest blog mi-ar plăcea să mai subliniez mici aspecte care-mi atrag atenție și să defulez terapeutic pe aici.

Ieri am văzut la știri că românii nu sunt doar covi-inapți, dar păstrează și sărbătoresc vechi cretinisme: un salvamar se chinuia de mama focului să-i scoată pe copiii lui Poseidon din valurile mari. N-avea cu cine, oamenii voiau să se scalde și să se bucure de valuri în cada inofensivă numită Marea Neagră. Mă uităm și mă gândeam că poporul ăsta se vrea salvat de boli, faliment și deochi.

De ăia care au ieșit să protesteze anti-„Covrig19” nu am ce să mai spun.

Cred că e inuman să mai râzi de ei. Ironic, am văzut oameni făcând miștouri pe seama lor, dar în paralel se bat cu pumnii în piept să nu râdem de alte categorii sociale/contexte. Sunt ăia care-ți spun „de așa ceva nu se râde”, dar s-au dat cu cracii-n sus la fețele verzi și schimonosite de pioșenie din Piața Victoriei. Asta-mi amplifică senzația de silă față de propria bulă. Măcar cealaltă bulă-mi stârnește milă.

Planeta se scufundă, dar oricând e timp de un Tik-Tok.

Nu-mi dau seama dacă infantilizarea online a celor săriți de vârsta la care ar trebui să se maimuțărească în clipuri video e o metodă prin care să uite că viața e grea, ori pur și simplu sunt copilași de 11 ani în corpuri cu rate la „Prima Casă”.

În încheiere aș vrea să spun că mulți români nu-s în stare să vândă nimic. „Spiritul” negustoresc moștenit de la strămoșii care îi urau pe cei capabili să facă negoț (?) este evident în orice colț de țară, dar dacă intrați pe site-urile de imobiliare și căutați case o să vedeți cum arată analfabetismul mercantil.

Deci nimic.

3 comentarii

  1. ”Cred că e inuman să mai râzi de ei. Ironic, am văzut oameni făcând miștouri pe seama lor, dar în paralel se bat cu pumnii în piept să nu râdem de alte categorii sociale/contexte.” Deci radem de orice sau nu radem de nimic. Halal dic/hotomie…

    ”În încheiere aș vrea să spun că mulți români nu-s în stare să vândă nimic. „Spiritul” negustoresc moștenit de la strămoșii care îi urau pe cei capabili să facă negoț (?)” Ai merita niste ocari de dulce pentru generalizarea asta de cacat. Dar, mna… Depresia ne face acri. Stim cu totii cum e.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: