Unii refuză să înțeleagă faptul că religia e marketing.
Mă amuză oamenii care se uită la documentare despre triburile africane și se minunează că ăia încă mai cred în vraci, magie, găini sacrificate. Se simte de la mii de kilometri distanță că oamenii ăia-s prostiți de unul care știe să arunce artistic praful în aer și dansează captivant pe ritmul unei incantații. Genul de dans la care și Mihai Petre ar spune „ai un Da de la mine! Mergi mai departe!”.
Dacă Mama Omida & Co. ar avea în spate PR-ul lui Dumnezeu acum ne-am ruga sigur la tablouri cu Fecioara Omida cu șatra în brațe. Totul e posibil dacă investesc în publicitate. Oricum, palatele țigănești egalează opulența multor palate dumnezeiești.
Revenind la Ăl de sus, e logică victoria în Războiul Zeilor.
E sus, e mare, e puternic. Zeii-animale au picat pentru că animalele sunt „vânabile”. Sunt terestre. Ceilalți zei au picat și ei pentru că aveau slăbiciuni. Erau precum cartonașele de la Pokemon. Stăteau bine la Energie, dar prost la Mană. Ori invers. Ați înțeles. În schimb Dumnezeu e acest Son Goku-Maestrul Țestoasa (toate la un loc) astral. Ce să mai, e boss-ul la tot ce este și nu este.
Cea mai bună figură de marketing a fost să-i spună „Tată”. Pentru că de tată și de mamă asculți. Bine, misoginismul religios a făcut să nu existe Dumnezeaua, altfel acum în loc de fecioara Maria aveam virginul Iosif, căruia Arh. Gavriil îi spunea seara la o bere: „bă, ai grijă la poluțiile nocturne!”. Dacă Dumnezeu era „unchiu`” din cer? Mai avea atâta autoritate? Nu cred. Și rugăciunea suna așa:
„Unchiu` nostru care ești în ceruri,
Fie cum vrei tu, oricum ne vedem doar de sărbători.”
