Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Cât mai costă un viol?

Hai să facem un mic joc de imaginație.

Să ne imaginăm că eu sunt altcineva. Sunt un alt om. Un personaj imaginar. Și mă numesc… pff… Silvian… Spiridon. Silvian Spiridon, ăsta e numele meu fictiv. Hai că nu se poate un nume mai fistichiu ca ăsta.

Bun. Și eu locuiesc în… Bârlad. Pur și simplu mi-a venit „Bârlad” în minte. Nu știu de ce.

Deci eu sunt Silvian Spiridon din Bârlad, ok?

Cum sunt un personaj ireal am și bani. E imaginația mea, deci îmi permit să fiu bogat, da? În mintea mea sunt cine vrea eu. Deci am bani și… și am terminat o școală de modă la Milano! Ha, joac-o p-asta frate! Nu mă putea duce mintea la ceva mai fictive d-atât!

Bun. Silvian Spiridon, mare jmecher în Bârlad, ucenic de țolăreală prin Milano.

Într-o zi, de iarnă să zicem, îmi vine să fac sex. De la atâta cusut, pipăit materiale și potrivit culori cu simț stilistic mi se face de coțăială. Ce fac? Pentru că nu prea am talent la agățat femei, arăt și mă comport cam libidinous (imaginația nu mă lasă să repar aspectul ăsta).

Merg la o petrecere. P-acolo colcăie de elevi. Pun ochii pe una. Pare fragedă. Aflu că-i olimpică, tocilară, d-astea. Gata, p-asta o vreau! Când să plece mă ofer s-o duc acasă cu mașina. Că ninge, că zăpadă la gleznișoare, se strică materialul la ghetuțe, vrăjeală. Spune „bine” pentru că a auzit că-s băiat finuț cu studii la Milano.

Pe drum încerc să-i dau abureală, dar nu pare că vrea.

Așa că opresc mașina într-o zonă părăsită și încep să trag de ea. Ea se sperie, eu încerc s-o liniștesc: „Stai fata mea că vreau să-ți repar tivul la fustă. Și uite ce proastă-i cusătura asta la spate. Stai s-o repar acum!”. Fraiera se sperie, urlă, face ca toate alea.

Frustrat cum sunt încep să mă enervez. Și să mă excit. C-o văd victimă. Așa că timp de 4 ore o țin prizonieră, o bat, o înjosesc, o așa și pe dincolo. Dacă-i proastă și nu vrea cu frumosul. Până la urmă nu-s vreaun papagal, sunt boss de Bârlad.

Dar ce face fraiera după ce scapă? Fuge la Poliție. Și mă dă în gât pentru viol. Ce praf e, să n-am parte! Lasă c-o rezolv.

Văd că nu merge cu intimidări. Îi dau niște bani și îi închid gura. Că n-are rost să fac pușcărie pentru o puștoaică proastă.

Cât face? 50.000 de lei și o mașină. Vreo 11.000 de euro și-un trancarici. Gata? Rămâne așa? Pfiu, cam scump, dar măcar am scăpat. Am auzit că de banii ăștia de la mine pleacă la studii în străinătate. Foarte bine.

Oricum, dacă mă întrebi pe mine, suma e cam mică pentru o femeie care n-o să mai simtă niciodată plăcere prin sex. Poate după multă terapie. Dar până atunci, SIGUR-SIGUR, orice bărbat o atinge o să fie perceput ca un agresor. Dacă-și face iubit și o s-o vrea ăla s-o pupe în mașină o să facă un atac de panică. Dar nu e treaba mea. Eu am dat banii, am scăpat.

Acum, întrebarea mea e simplă: scap, da?

Adică dacă-mi cumpăr vina nu mă mai cercetează nimeni, da? Așa funcționează legea, nu? Că dacă aia și-a retras plângerea ce rost mai are? Da? Super!

Pff, să mă uit puțin în seif să văd cum stau cu banii. Ohooo, mai am bani de cel puțin 20 de partide d-astea.

România, ferește-te că intru-n tine cu forța când vrea aia a mea, da? Poftim d-aici 11.000 de la început ca să n-avem discuții la proces.

P.S. – dacă povestea de mai sus se aseamănă cu vreun caz real este o pură coincidență. Oricum, în cazul real consider că victima merită despăgubiri, nu mită pentru a retrage plângerea. Și agresorul trebuie condamnat. Dar astea sunt povești fictive.

 

Barlad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.