Cât e iluzie din 63%?

Klaus a câștigat. Nu e o surpriză. Cine își imagina că Viorica avea șanse să câștige (ori să piardă decent) încă mai crede în existența lui Moș Crăciun și în misticismul spălatului duminica.

Înainte ca România să devină o altă țară, pe fondul recentelor victorii politice, oare ce răspuns am da următoarelor întrebări:

  • Klaus a câștigat cu 63% pentru că oamenii cred în doctrina PNL și viziunea lui de țară sau pentru că urăsc PSD-ul și ar vota orice în schimb?
  • Se punea problema că nu ne putem lăsa reprezentați, ca țară, de una ca Viorica. Klaus ne reprezintă? Ești mai mândru în străinătate când te simți reprezentat de Iohannis? Am înțeles, nu ne reprezintă o proastă, dar te regăsești într-un arogant?
  • Fiind un vot majoritar anti-PSD ce trebuie să facă un președinte ales de o masă care nu-l place, dar n-a avut de ales?
  • Dacă moare PSD-ul (și în aparență singurul partid mare de stânga) cu cine o să se bată dreapta? Cu ea? Cu orgolii? Se scindează precum USR-ul după fiecare eșec? Apare dreapta de stânga?
  • Am înțeles că nu ne place Floricica Dansatoarea și cei ca ea, dar ce plan au cei din noul val politic pentru asistații sociali și oamenii care n-au avut condiții/contexte favorabile pentru a ajunge la luxul de a-și face poftele după program la Mega? Când și de unde începe reconversia profesională din pomanagiu sau sărac în corporatist?
  • Câți dintre votanții anti-PSD vor continua să mermelească viața-n România, să fie PSDiști zugrăviți în oameni frumoși și moderni? Pe câți anti-PSDiști o să-i mai domine dublul standard?
  • Dacă trăiești de zeci de ani în străinătate și te-ai adaptat la condițiile din țara de adopție cum trebuie să fie România ca să te întorci acasă?
  • Evident că ne deranjează corupția arhaică, dar ne place mizeria modernă fardată cu sloganuri și filtre social-media?
  • Peste 5 ani se alege tot răul cel mai mic?
  • Românii votează impulsiv pe fondul unor frustrări și manipulări sau au o cultură politică și votează conform convingerilor intime?
  • Crezi că votanții PSD vor înțelege vreodată de ce au pierdut? O să se obosească cineva să le explice? O să se coboare cineva la nivelul lor să le spună cât de bine o să fie în România?
  • Crezi că-n PNL nu există nepotism? Corupți? Șmecheri? Figuranți?
  • Ești fericit?

Răspunzi tu la care vrei.

16 comentarii

  1. „Dacă trăiești de zeci de ani în străinătate și te-ai adaptat la condițiile din țara de adopție cum trebuie să fie România ca să te întorci acasă?”

    Cine se mai intoarce „acasa”?
    Cei mai multi romani din tari straine isi cumpara case si isi stabilesc noul „acasa” acolo unde isi duc traiul.

    1. adevar graiesti maestre, dar ce sa ii faci, un arogant e mai bun ca o proasta (e raul cel mai mic). Am vazut ca ai tendinta cand vorbesti de joburi si reconversie profesionala, vorbesti doar de meserii de corporatisti, de birou, tu sti ca mai exista si alte meserii: sudor, apicultor, sculer-matriter etc.

      1. Ai dreptate. Vorbesc de corporatiști pentru că în majoritatea cazurilor ei dau tonul în ceea ce ține de prețurile vieții. Ca apicultor, sudor ș.a.m.d. cam greu să mai trăiești la oraș.

    2. Un răspuns pentru toate întrebările tale:

      Pasul următor după ce ai ales râul cel mai mic e să pui presiune pe el, să se conformeze cu valorile tale.

      Va fi mai ușor cu raul mai mic decât cu răul mai mare.

      Situația ideală în care el te reprezintă nu e doar obligația lui, e și a ta.

  2. Nu plănuiesc să mă întorc în țară. Nici măcar în vacanță. Restul e can-can. Nu poți explica unui om care nu are capacitatea sau dorința de a înțelege, ori nu a experimentat ce înseamnă să fii respectat, sau că există viață fără să pupi mâini de popi sau moaște.

  3. Nici nu ai nevoie sa traiesti ‘zeci de ani’ într-o alta tara pentru a te obisnui, pentru a te adapta si a te imersa in cultura lor. Problema e cand te intorci în Romania chiar si in vacanta si vezi ca totul si toti au ramas la fel in timp ce tu esti complet schimbat. Socul cultural te loveste din plin si este foarte dur sa realizezi ca tu nu mai faci parte din ceea ce numeai odinioară ‘tara ta’, tara ta de provenienta. Este o criza de identitate sa vezi ca nu mai aderi la ceva ce credeai ca te reprezinta si ca e important pentru tine. Inca este important, nu e ca si cand iti poti sterge originile si felul in care ai fost modelat de locul in care ai trait, dar si ‘schimbarea’ poate aduce lucruri neasteptate.

    1. Îți răspund la întrebarea referitoare la cum ar trebui sa fie Romania,trăiesc de 11 ani în afara
      -Sistem sanitar fără șpagă și fără să fiu nevoit sa îmi cumpăr singur cele necesare pe perioada internării
      -Elimininarea comportamentului zeflemist al funcționarilor publici
      -Sanse egale la angajare in sistemul public
      -Diminuarea birocrației (daca nu era scandalul cu Ponta și doctoratul am fi avut nevoie de doctorat să spălăm wc-uri).Se cer prea multe diplome pt nimic.(O persoana poate fi șofer de tir dar nu poate fi șofer de ambulanță pt că nu are bacul).
      Utopic acum:
      Autostrada de la est la vest și de la nord la sud
      Trenuri care să meargă măcar ca acum 20 de ani
      Luat permisul șoferilor băuți pe 5 ani,la a doua abatere definitiv

  4. Deja e clasică treaba cu votul psd/anti-psd.

    Iohannis nu m-a convins să votez cu el. Viorica m-a convins.

    Niște alegeri anoste, ca țara asta cu totul. 35% cât a luat… mi se pare enorm. Gândiți-vă ce înseamnnă asta.

  5. Noi ca specie ne tragem din Africa si de cand am plecat de acolo nu ne-am mai intors. Amu intrebarea e Ce are Romania mai special sa ne intoarcem daca tot am plecat?

    Si m-am batut gandu sa merg la vot daca tot s-a deschis sectie in oras dar in incercarea de a explica nevestei, nefiind romanca, de situatie in care sa ajuns m-am razgandit si am stat acasa. Ceva de genu ca tre sa o spui cu voce tare ca sa intelegi cat de prost suna. Votam cum unu ca sa nu iasa celalalt(ă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: