Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Când puteau câștiga taximetriștii lupta cu UBER

Ce fac astăzi majoritatea șoferilor de taxi este tardiv. Jocurile au fost făcute.

Viitorul nu sună bine pentru toți învârtitorii de covrig, dar primii care suferă și se manifestă sunt oamenii care până de curând ne duceau din punctul A în punctul B conform prețului de pe aparat/maimuței/„50 e bine?”.

Tehnologia evoluează și mai toți futurologii preconizează că-n 15-20 de ani o să mai conducă doar săracii și posesorii de mașini de colecție.

Transportul de persoane se va schimba radical.

Dar ce se întâmplă acum e degeaba. Și nu pentru că inclusiv unii politicieni și patroni de companii taxi au mașini la Uber/Taxify (așa cum am înțeles), ci pentru că lupta taximetriștilor s-a pierdut cu mult timp înainte să apară UBER-ul.

Șoferii de taxi au avut ani la dispoziție să-și dea seama că-s părtași la dezvoltarea acestei tehnologii atât de nocive pentru ei.

Trebuia să realizeze că ei plimbă de colo-colo viitorii inventatori ai acestor tehnologii. Dacă erau mai selectivi în a-și alege clientela era mai bine:

  • Bună ziua. Unde vă duc și unde lucrați?
  • Bună ziua. Vreau să ajung la X corporație. Sunt programator/IT-ist/instalez Windows-uri.
  • Vă rog respectuos să vă dați în morții voștri jos din mașină! Credeți că-s prostul dumneavoastră să vă duc acolo unde o să inventați chestia care o să mă lase fără loc de muncă?
Și așa se putea rezolva problema. A lipsit viziunea.

Că poate ăla care a inventat UBER-ul, sau altul la fel de important în ecuație, se împiedica în timp ce mergea pe jos, cădea, își spăgea capul și murea. Și odată cu el se stingea și UBER/Taxify.

Cu toate că lupta e pierdută, eu astăzi, în locul taximetriștilor, n-aș mai accepta clienți care lucrează în corporații/programatori/IT-iști/instalatori de Windows. O minimă răzbunare.

Și într-un final trebuie încercată o treabă ca-n filmul „Terminator”. Să inventeze cineva o mașină de teleportare (conectând două aparate fără maimuță la o rangă și o scobitoare folosită) și să-l trimită în trecut pe cel mai fioros taximetrist ca să-l omoare pe Alan Turing. Că ăla a stricat toată combinația și se știe că avea ceva cu taximetriștii. Și naziștii, dar mai ales taximetriștii.

Taximetristii din București protestează împotriva UBER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.