Asemănarea dintre noi și o cascadă din Ecuador

Citeam zilele trecute o știre foarte interesantă despre o celebră cascadă din Ecuador. Cică și-a pierdut din farmec și importanță după ce o surpare de pământ a gâtuit o importantă sursă de apă, așa că astăzi cascada „San Rafael” arată mai degrabă ca un robinet anemic din care picură apă.

Nimic instagramabil.

Vizitele turiștilor au fost suspendate (ce rost mai are?) și obiectivul nu mai apare pe website-ul oficial al țării.

Gata, cam atât ți-a fost cu show-ul și faima.

Asta mi s-a părut o metaforă tristă, dar realistă, care se poate aplica și oamenilor.

În epoca influencerilor în care impresia de iubire eternă domină mințile multor creatori de conținut mă gândesc la faptul că situația e absolut identică. La cea mai mică surpare dispare și spectacolul, dispar și fanii. A nu se confunda „surpare” cu „derapaj etic sau moral”. Cel din urmă element crește și mai mult nivelul de spectaculozitate.  

Când te uiți pe Instagram la avalanșa de frumuseți care-ți lasă impresia că mai au două selfie-uri de trăit îți dai seama că disperarea e atât de mare încât gâtuirea sursei se poate întâmpla oricând. Și atunci să vezi dramă.

Metafora cascadei din Ecuador se aplică perfect și la joboholicii care simt și cred cu toată ființa că locul de muncă este chintesența propriei existențe. Ăia care visează umed la statui ridicate în cinstea lor lângă dozatorul de apă și ieșiri la pensie triumfătoare, cu distincții și fanfară.

În peste 90% din cazuri ești de înlocuit.

Nu neapărat ușor (mai ales dacă s-a investit timp în șablonarea ta), dar dacă deranjezi/nu mai prestezi e mult mai ieftin și normal să te înlocuiască. E afacere, nu casă de binefacere.

Și da, dacă se surpă ceva la tine și-ți dispare frumusețea o să dispari mai devreme sau mai târziu din circuit. În ochii unor colegi și ai șefilor ești precum cascada aia.

Cascada „San Rafael” are atât de multe să ne învețe despre frumusețe, futilitate și veșnicie.