Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

A apărut aplicația pentru ipohondri?

Acum ceva timp mă sâcâiau niște migrene. N-am rezistat tentației și am dat o căutare pe Google.

Verdict? Cancer.

Dacă-ți apare vreo pată pe corp și te mănâncă degetele să cauți un răspuns pe internet o să descoperi inevitabil că ai vreo 3-4 tipuri de cancer, ori vreo boală care apare la 1 din 900.000 de oameni. Cu Google în față trăiești constant senzația că ești un personaj în serialul „Doctor House”. Culmea e să cauți pe net o problemă pentru pisica ta și să reiasă că tu ai cancer.

Așa că fiind puțin ipohondru (sau anxios de sănătate) și având glume despre asta m-am trezit cu un mesaj de la Doxtar. Asta e o aplicație prin care poți face consultații cu diverși medici, direct de pe telefon.

Am încercat și mi-am trecut cu liniuță plusurile și minusurile. Să începem cu partea pozitivă:

+ aplicația arată foarte bine și e foarte intuitivă. Îți dai seama imediat în ce „cabinet” trebuie să mergi;

+ când ajungi într-un „cabinet” poți să vezi lista de medici, experiența lor (unde au studiat, ce competențe au, statistici cu pacienți ajutați/reveniți) și prețul. Nu cred că se poate mai transparent de atât;

+ eu am apelat la un dermatolog pentru o problemă ce ține de dermatită (apropo, e cineva care n-are așa ceva? Nu? Încă…). În discuția cu doctorul am putut să încarc și poze cu documentele pe care le am și am primit un răspuns amplu în aproximativ o oră;

+ aplicația asta ar putea descongestiona cabinetele cocoșate de oameni care cred că au ceva și când intră în cabinet își amintesc de toate petele, alunițele și junghiurile. Am auzit destui medici spunând că zilnic au parte de bolnavi închipuiți;

+ din ce am văzut eu în aplicație ai câte un medic pentru fiecare potențială durere. De la psihiatrie până la ginecologie. Să facem glume despre cea din urmă și consultul medical virtual?;

+ ai putea băga autodiagnosticarea Google în șomaj.

Și acum minusurile (mai degrabă observații, nu neapărat puncte nevralgice ale aplicației):

– Costul. Consultația e pe bani. Cum e și normal. Dar nu știu cum vor percepe românii să plătească pentru un consult virtual. Ar da cineva 150 de lei să-l „vadă” un diabetolog? Te-ai „duce” la endocrinologie pentru o consultație de 220 de lei? E posibil ca în unele cazuri suma de bani să te convingă că mai bine bați drumul până la cel mai apropiat medic și îl plătești să te și vadă. Nu știu cât a evoluat medicina/tehnologia de poți diagnostica totul prin camera telefonului;

– Îmi imaginez că aplicația e la început. Are nevoie de ceva promovare (și făcută bine) pentru a răzbate, altfel unii oameni nu vor avea multă încredere să se lase consultați online. Unde mai pui că e foarte utilă și pentru cei mai puțin adaptați la tehnologie, dar au nevoie de un minim de instruire.

Oricum, dacă vrea cineva să mai încerce am eu 3 vouchere/3 consultații pe care le pun la bătaie. Tot ce trebuie să faceți pentru un voucher e să lăsați un comentariu la acest text cu mesajul „vreau” (sau variațiuni pe temă) și să vă instalați aplicația de aici. Pe 13 august vă bag numele în random.org și primele trei persoane primesc o consultație gratuită.

Sănătate.

După extragerea prin Random.org au reieșit următorii 3 câștigători:

7 răspunsuri

  1. Sună interesant! Aș vrea să încerc și eu să merg la o consultație virtuală pentru a evita clinicile și cabinetele în această perioadă.

Dă-i un răspuns lui Cornelia-Valentina Nedelcu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.