Tu ai apăsa butonul care ar aduce fericire tuturor?

Aseară mi-a trimis cineva pe Facebook o frântură video dintr-un interviu/podcast între două vedete online care discutau despre mine. Ambele persoane sunt parte din elita vlogăristicii românești.

Măgulitor, știu.

Cu unul dintre ei am avut și o întâlnire față-n față acum ceva timp, rendez-vous la care ne-am prezentat filosofiile de viață (și business). Despre celălalt am omis doar opinii.

S-a spus că-s „hater” și altele din registru (din nou despre cum oamenii împliniți și fericiți nu pot vedea lucrurile așa înnegurat cum o fac eu în seria demotivațională), dar mi-a atras atenția ceva spus de unul dintre ei: „eu dacă aș avea butonul care să îi facă pe toți fericiți l-aș apăsa”.

Frumix.

Dar discutabil.

Să ne imaginăm că există acest buton. În primul rând trebuie să înțelegem că fericirea e subiectivă. N-o spun doar eu, o vociferează cam oricine a ieșit vreodată din propria minte autosuficientă. Acestea fiind zise, dacă pe unul îl fericește ceea ce pe altul îl enervează înseamnă că suntem într-un impas.

Apoi, cum îi aliniezi pe toți oamenii la același standard de fericire? Nu implică asta o condiționare cu iz dictatorial? Cum să mă faci pe mine să fiu fericit de ceea ce te fericește pe tine? Care sunt valorile pe baza cărora ne bazăm fericirile? Nici nu mă mai duc în paralele dintre state europene-asiatice-africane, ori creștinism-islam, când știu că oamenii nu se înțeleg între ei și nu au aceleași motive de fericire nici când se nasc/trăiesc în interiorul acelorași concepte (țară, religie, sărbători, tradiții).

Apoi, dacă prin absurd am avea cu toții același grad de fericire… mai știm ce este ea fericirea? Nu vine ea (uneori) și prin raportarea la alții? Nu suntem fericiți doar pentru că avem parte de ce ne dorim, ci pentru că știm și ce nu vrem. Și negativul îl descoperim la alții. Dacă alții sunt mai puțin fericiți știm de ce să ne bucurăm. Poftim o comparație (poate) mai bună: dacă toți alergăm la fel de repede e bine. E super. Dar în ritmul ăsta egal n-o să știm niciodată:

  1. Care e mai rapid și poate mai mult;
  2. Care e mai lent și trage pe toată lumea în jos pentru că standardele au fost coborâte pentru confortul lui.

Evident că nefericirea unora nu trebuie să fie motiv de ură, dar ignorarea unui impediment e la fel de nesănătos precum menținerea unei relații toxice „de dragul…”.

Acum, că am stabilit că fericirea universală e atât imposibilă cât și potențial nocivă (datorită plictiselii de fericire, bagatelizării ei), să vedem și de ce propoziția „vreau să fie toată lumea fericită” e puțin fățarnică din gura unor vedete (online).

Persoana care a spus că-și dorește fericire universală și-a clădit succesul pe nefericirea multor fani. Pentru că a supra-livrat hiper-fericire/succes/opulență unor oameni care nu pot decât să viseze la așa ceva. El n-ar exista (ca vedetă) într-o lume în care toți ar avea ce are el. Pentru că oamenii fericiți n-au nevoie să se uite la alți oameni fericiți. E plictisitor să vezi ce ai. D-aia conduci Logan și te uiți la unul care se dă cu Bugatti. Nefericirea ta alimentează fericirea (și succesul) celui care știe să-ți vândă piatra filozofală a succesului.

Altfel spus, într-o lume în care toți suntem fericiți eu îmi doresc ca oamenii să nu mai creadă tot felul de bazaconii flower-power.

Se poate?

4 comentarii

  1. plictiseala de fericire este trasatura clasei medii, cei de mai sus stiu sa-si canalizeze eforturile pe noi cai updatate de nevoie pe cand cei de jos au visat toata viata lor la un bine mediu, ei isi vor putea duce viata intr-un etern ciclu „fericit”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: