Străinezia, un zoo instagramabil

N-am reușit să găsesc o statistică cât de cât precisă despre câți români pleacă anual în vacanțe prin Străinezia. Și când spun vacanță la alții nu mă refer la (auto)izolarea în zone turistice, la all-inclusive-uri impersonale. Sigur, mulți români pleacă la bulgari, greci sau turci, dar la fel de mulți aleg să trăiască relaxarea într-o bulă străină unde să li se aducă la botul calului ce ar vrea acasă, dar servit într-o limbă străină (ori o română pocită de care să se entuziasmeze. „Uite dragă, ce drăguț o sparg ei pe românește”). Altfel, să fie farfuria plină, barul deschis non-stop și magnetul simpatic.

Nu mă interesează nici românii care bifează exotism îndepărtat, dar în izolare totală de adevărul local. Pentru că e mai frumix la resort, ori e prea periculoasă/murdară realitatea locală. Stăm aici la umbră și ne batem pe burtă cu localnicul angajat s-o ardă ca-n stereotipuri, să simtă turistul exotismul din broșură. „Uite dragă, ce dansuri ciudate au!”

Mă lasă rece și apostolii lui city-break care bifează destinații cocoșate de turismul de masă și care se bat ca-n scrimă cu selfie-stick-urile, încercând să-și surprindă cel mai bun unghi în fața celor mai pozate monumente, un gang-bang fotografic aducător de aprecieri virtuale. Ăștia care acoperă 80% din monument în poze sunt irelevanți și ar putea la fel de bine să se pozeze într-un studio din țară și să le pună cineva în Photoshop elemente străine în poze ca să pară plimbați în ochii triștilor care-i urmăresc. De altfel, să-ți miști fizicul sute/mii de kilometri ca să-ți pozezi (aproape) exclusiv fața e dovadă de uriașă prostie și prea multă/prea puțină stimă de sine. Stai acasă, ai suficientă față pentru asta.

Mă interesează ce înțeleg românii plimbați prin Străinezia din bunele și relele altora. 

Dar mai ales din alea bune.

Mă năpădește o tristă bănuială (fondată pe ce am auzit pe ici-colo) că o impresionantă cantitate de români se uită la Străinezia ca la zoo. Și ce e bine la alții e văzut ca o anomalie inaplicabilă acasă. Că „așa e la ei…”, de parcă ăia au vreo boală la care românii sunt imuni. 

Cred că cei mai mulți rămân la nivelul de „așa e la ei…” pentru că știu că ăia s-au ajuns din anumite puncte de vedere renunțând (ori neavând deloc) metehne care pe aici încă domnesc. Metehne, credințe, mă-nțelegi?

Avantajul e când (curios) se face vreo vacanță undeva unde-i mai sărăcie ca la noi. Atunci e motiv de mândrie că, mna, noi nu mai suntem „ca la 1900”. Ne-am ajuns la 1901. Să vezi tristețe când o afla românul că ce vede el 1900 e, de fapt, o fardare turistică să se simtă turistul parte dintr-o experiență istorică. Dar să nu strivim impresia.

Așa că dacă avem cumva optimista bănuială că valul (mic-mare) de turiști români în Străinezia va însemna că se întorc pașoptizați adepții lui selfie „Io și (monument)” e posibil să ne înșelăm amarnic. Că mulți se duc să bifeze destinații de statut, ori să vadă ca la zoo cum trăiesc alții și cum la noi nu se poate pentru că „așa e la ei…”, au o boală sau ceva.

Parcă am exotizat binele altora.

2 răspunsuri

  1. printr-un RNG al sortii am ajuns sa traiesc un an in Indonezia, un an in Mexic si un alt an in Olanda ( ca nevasta intretinuta, nu ma laud, aduc lamuriri unei situatii care altfel ar suna dubios). Am avut o perioada destul de scurta de „zoo instagramabil” pana am realizat ca a pune poze cu noi pe „social media” in diverse locatii nu facea bine cuiva: nici noua (cine trebuia sa stie, stia deja unde suntem), nici oamenilor de pe facebook care viseaza sa plece in excursii, nici cunoscutilor care au impresia ca a calatori e distractia si relaxarea supreme. Am trecut prin toate fazele de apreciere si indignare fata de tarile si culturile pe care le-am vazut si in care am trait, si totul s-a asezat intr-o intelegere a cursului istoric si a sanselor sau nesanselor prin care a trecut un popor sau un loc, influentat de clima, resurse si toate lucrurile care forteaza oamenii sa treaca prin viata. E foarte la indemana sa judecam la suprafata si sa facem clasamente ale nivelului de trai si asa zisa „civilizatie” cand nu avem multi ani de scos capul prin lume. Acum, romanii care calatoresc trec printr-o etapa necesara pe care o vor arde in ritmul propriu. Poate nu intelegem toti aceleasi lucruri la aceeasi viteza , dar eu am vazut ca situatia generala s-a imbunatatit, si de fiecare data cand am revenit in tara, am gasit-o un pic mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.