În spatele fiecărui jucător la păcănele se află o femeie puternică. Dacă se află…

• Cineva ar trebui să scrie/mediatizeze viața femeilor cu bărbați conectați la aparatele de păcănele.

• Îl trimiți după lămâi și el vine acasă cu mâna goală pentru că n-a prins 5 pe linie?

• Iubitul tău are pătrățele la mușchii degetelor? Vezi că trage de butoane la sala de jocuri.

Am fost recent într-un cazino. Aveam niște marafeți pe mine și m-am gândit că-i prea stupid să-i arunc pe geam, ori în toaletă, așa că m-am dus să-i las într-o cutie cu ecran.

Intrat în cazino am început să mă uit la oameni. Îmi place să fac asta. Știți ce am văzut? Am văzut femei, iubite, soții, amante (?) prinse de gâtul unor domni bine, trupuri bine hrănite. Nu, nu erau fătucile alea cu tatuaje mari pe pulpe, noadă și la carotidă, cele care se plimbă printre clienți și le dau sucuri, alcool și bezele.

Femeile pe care le-am văzut eu sunt „alesele”. Unele aveau verighetă. Sunt alea care au promis că stau alături la bine, la rău și la specială.

Am tot vorbit în alt text despre jucătorii de cazino, păcăneliștii, dar nu mi-am imaginat niciodată că ei au o jumătate. Credeam că jumătatea lor este aparatul, doar am văzut bărbați pupând aparatul și făcând petting cu degetul pe butoanele mari și fine.

M-am înșelat. Unii au femei.

Și știți ceva? Cred că ele suferă mult mai mult.

Cuplul pe care-l urmăream era tânăr. 30-35. Ea stătea plictisită în spatele lui, în picioare, sprijinită pe umerii lui de bărbat suportiv, privind în gol la ecranul pe care se desfășurau fructe. Amândoi aveau un aspect bolnăvicios în ciuda avalanșei de vitamina C de pe ecran. Aveau burți proeminente, dar o privire suptă. El slăbit de bani, ea de vlagă.

Sunt sigur că ea nu voia să fie acolo. Cine, Big Bang ferește!, ar vrea să fie într-o sâmbătă seară în cazino și să se uite la lămâi? Cred că-și dorea din tot sufletul să fie acasă, într-un restaurant, la film, la teatru, la… lista poate continua.

Dar ca o femeie eroină ce era (și încă este), a acceptat să-și susțină bărbatul în periplul pierderii a 1000 de lei. 400 din buzunarul lui, 600 din poșeta ei.

În cele 20 de minute când a durat „distracția” nu s-au pupat, nu și-au zâmbit.

El se mai întorcea, din când în când, și îi arăta cu degetul tot felul de combinații de fructe de pe ecran. Îi explica jocul. Ea se uita la ananașii ăia digitali cu poftă. Cu banii băgați în aparat puteau să-și cumpere 100 de ananași.

După vreo 10 minute de joc au apărut pe ecran niște „cutii magice”, moment în care el s-a întors țanțoș cu scaunul și i-a făcut semn soției să aleagă ea cutiile în care erau tot felul de puncte. N-a înțeles ea relevanța, dar s-a bucurat ca o copilă că avea un rol. A apăsat de câteva ori pe ecran, au apărut niște diamante, s-au cumulat niște puncte, și-au zâmbit și el s-a întors pe scaun pentru a pierde toți banii.

La final au plecat ținându-se de mână, mai săraci cu 1000 de lei, dar cu un timp de calitate petrecut împreună.

Se țineau precum două valize în aeroport. Ea trăgea de el, ditamai trolerul încărcat cu frustrări, iar el parcă ținea o poșetă în mână, o chestie mică în care uneori mai găsești bani și liniște.

…

O experiență interesantă, grăitoare despre cuplurile în care unul are un viciu precum păcănelele. S-ar putea scrie cărți întregi despre relația dintre păcăneliști și păcălite.

Trist bă, trist!

Și da, am văzut și femei la aparate. Singure. Masculine. Buhăite. Machiate de parcă au dat cu fața-n butoane.

Trist bă, trist.

Și când te gândești câte femei ar putea bucura jucătorii de păcănele cu degetele alea antrenate pe butoane… Dar mna, lămâia digitală taie greața realității.