În calitate de ateu și om care susține comunitatea gay mi se pare că e aproape un privilegiu cognitiv faptul că pot și vreau să critic unele manifestări pro-gay sau anti-religie.
Mi-a trimis cineva pe Facebook o știre despre o piesă de teatru care s-a jucat la Cluj, act artistic desfășurat în cadrul zilelor „Pride”.
Piesa de teatru trata „într-o notă ironică” problema identității sexuale din ambele tabere: toleranții și intoleranții. Cum s-a portretizat momentul? Patru călugări îmbrăcați în sutane-light. Preparând ceva pe o icoană transformată în masă.
Evident că lumea creștină s-a arătat jignită de creativitatea regizorală. Șocant!, dar nu le place să taie cineva ceapă pe chipul mântuitorului lor.
Acum o să spună unii că era o metaforă, o abordare simbolică a relației dintre călugări și divin (pe care cred că o înțeleg, finuț, îmi place), dar eu tot cred că e o nerozie să faci astfel de gesturi într-un context atât de… cum e el.
Știm deja că ironia nu prinde la români. De când fac episoadele de Speaker Demotivațional m-am convins de faptul că majoritatea românilor n-au treabă cu ironia. E altă limbă. Umorul cu manta funcționează doar în context de crâșmă cu biliard. Altfel e debusolant, ba chiar jignitor.
Dar am omis o etapă foarte importantă. Care e publicul țintă al piesei de la Pride? Că dacă-s românii toleranți nu cred că mai era nevoie de o piesă care să le confirme valorile. Fie, o altă bătaie pe umăr în cerc. Ceilalți? Să vadă intoleranți și să-și schimbe părerile? Bună intenție, nefericită execuție. Până la vârsta asta am învățat că-s slabe șanse să schimbi percepția cuiva (mai ales când vine vorba de sex/religie/politică), dar s-o mai faci și printr-o jignire e aproape imposibil. „Vreau să te conving că homosexualii sunt oameni ok”. „Ok. Cum?”. „Luându-ți valorile la perpulis”. De ce n-ar funcționa?
Știu că unii vor spune că e nevoie de acest brânci ca să se învețe românul cu arta/ironia/toleranța. Un alt fel de a spune „te învăț prin bătaie”. Nu merge așa. Trebuie să vină (cumva) naturală schimbarea (dacă vine). Altfel o să fie cu frustrări. Vezi cazul de față, oamenii-s nervoși că aura lui Cristi pute a ceapă tăiată Julien.
Mi se pare că piesa în cauză e interesantă, dar cred că ține de context și de cum vinzi lupta taberei LGBTQȘICEMAIE. Dacă la principalul lor eveniment vrei să dai în ceilalți… nu știu cât o să funcționeze și cât n-o să pară că vrei să jignești ca mai apoi să te transformi în victimă. La naiba, ce te aștepți să se întâmple dacă superi niște oameni care cred că Iisus era un blond, spelb și cu ochii albaștri din Orientul Mijlociu. Pe cuvânt că o caută cu lumânarea.
Am înțeles că piesa de teatru trata drama unor homosexuali din Cecenia. Interesant, dar… nu e ca și cum românii sunt interesați de Cecenia. Ori știu unde e pe hartă. Ori o să-i îndupleci dacă povestești mieros despre drama din Cecenia spârgând ceapă pe fața lui Cristi.
Eu am mai zis chestia asta, cu toate că s-au mai supărat unii din comunitatea LGBTQETC: dacă parada gay e o manifestare flamboaiantă într-o lume cu minți atât de gri n-o să iasă bine. Și dacă vrei să faci ceva scandalos nu te aștepta ca lumea să te accepte. E atât de simplu să-ți „meriți” pietrele.
