Simțul proprietății și parcarea

Românul are o relație specială cu mașina. De unde și vorba „mașina și femeia nu se împrumută”. Asta dacă erați în căutare de niscaiva patriarhat care să vă alimenteze credințele.

E importantă mașina, dar cum rămâne cu locul de parcare? Și ăla e la fel de important. Poate mai. Mai bine să ai decât să n-ai.

După aproape 13 ani de condus nu mă mai sperie/surprind multe.

Am văzut cantități impresionante de prostie și mitocănie la volan. Am fost martor la accidente, evenimente la limită, dar am savurat și niște drumuri liniștite. Dar în continuare mă anxietează faptul că aș putea să parchez pe locul altcuiva și prefer să merg pe jos decât să mă cert de la o bucată de asfalt. Cine are timp de așa ceva?

Când sunt cu mașina evit pe cât posibil să parchez unde știu/cred că e locul cuiva. De știut e simplu: vezi parcela încadrată cu vopsea. Mari șanse să fie a cuiva. Dar sunt cu mult mai periculoase locurile unde „parcarea” a fost luată cu japca, din pensulă și vopsea. La blocul în care locuiesc sunt niște metri de asfalt lângă un zid. Acolo n-a fost niciodată parcare, ori intenție de așa ceva. Încet și sigur au început să se parcheze mașini. N-a durat mult până să apară un Nea cu o găletușă de vopsea și o pensulă care să traseze niște linii strâmbe pe asfalt, ori să scrie pe zid numărul mașinii lui și un „Nu parcați” urât și scurs.

Mie de ăștia îmi e frică.

Dacă ai avut atâta minte să-ți faci singur locul de parcare și să bagi „steagul” în el e clar că vorbim cu un bolnav. Bolnav de proprietate. Și de ce să mă cert cu așa ceva? Mai bine las mașina la 1-2-3 stații de autobuz distanță, doar să n-am discuții aiurea.

În categoria asta de bolnavi mai intră unii: ăia care și-au cumpărat loc de la primărie, e parcela numerotată (și cred că orice șofer știe că o pătrățică numerotată are 99% șanse să fie luată), dar cu toate astea tot își scriu numărul mașinii cu vopsea în chenarul oficial. Ori un „Nu parcați”/„Loc plătit”. Ori improvizează o capră de lemn/plastic/metal în mijlocul parcării. Să nu care cumva să le ocupe cineva locul, ori să nu știe al cui e. Păi dacă vine un prost pe locul unui bolnav?

Parcările de pe lângă blocuri sunt un alt exemplu (demn de o cercetare serioasă) de ce înseamnă simț al proprietății bolnav și exagerat. Și oamenii care se ceartă de la așa ceva nu cred că merită să trăiască în societăți cu mai mult de 20-30 de indivizi. Ce să mai spun de dreptul de a avea mașini și a conduce pe drumuri publice.

Și nici nu vreți să vorbesc de ăia care se mută în cartiere „rezidențiale”, dau n-jpe mii de coco pe o cutie de chibrit, dar n-au să-și cumpere parcare și o lasă pe trotuarul, ori improvizează. Mergeți pe Splaiul Unirii (București) să admirați amărăștenii din Asmita Gardens, complexul complexaților care și-au luat apartamente de sute de mii de euro, dar își lasă mașinile (de zeci de mii de euro) pe a doua bandă a străzii.

2 comentarii

  1. Treceam in cluj pe langa niste garaje din alea clasice unde mereu stau proprietarii. Si zic catre un prieten : Lasa ca in curand le rezolva si pe astea primaria (pana acum trendul a fost demolarea lor si construirea de parkinguri). M-a auzit unul din proprietari, se uita la mine ca si cum l-am jignit sau ceva

  2. Dupa un scandal pentru ca am parcat pe spatiul verde dar ”am luat locul altcuiva”, m-am mutat temporar din tara, din frustrarea ca locuiesc intr-un asemenea loc. Este subiect sensibil dar din pacate sunt incredibil de multi tembeli care si-au insusit locul de parcare ilegal si iti distrug masina daca o parchezi acolo. Am cunoscut nenumarati din astia cat am locuit in Bucuresti, ma surprinde faptul ca majoritatea dintre ei sunt nascuti in Buc si au mostenit locul de la parinti, odata cu prostia. Majoritatea vecinilor mei procedau asa, baietii erau nebuni si pregatiti oricand sa sara la scandal. Din pacate erau si unele vecine.
    #mandrucasuntroman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: