Românul și fascinația pentru flatulența feminină

Ieri am postat ceva pe Facebook despre o întâmplare de la un eveniment cocalo-pițiponcesc și aveam o întrebare pentru cei din online cu privire la o practică (cazul tinerei de pe care s-a mâncat sushi). Textul ăsta nu e despre eveniment, tradiția japoneză sau sushi, ci despre captivantul interes al românilor pentru flatulația femeilor.

M-am uitat la secțiunea mea de comentarii, dar și la sutele de mesaje primite de site-urile care au postat despre eveniment și dintr-o statistică ochiometrică am putut să văd următoarele:

  • 1 din 7 comentarii pune problema (într-o notă caterincoasă) dacă tânăra de pe masă (femeia-platou de sushi) trăgea un pârț;
  • Majoritatea caterincoșilor sunt bărbați (estimez un raport 75 – 25);
  • Majoritatea haioșilor au peste 40 de ani.

Cu anumite ocazii, la interviuri, am fost întrebat „la ce râd românii?”. Nu știu dacă am dat vreodată răspunsul ăsta dar românii râd la/de flatulența feminină. Mai bine zis, românul râde la bășină.

La această observație ajută și numărul mare de aprecieri (like-uri) primite de cei care au făcut astfel de glume.

Eu dacă mi-aș vedea prietenii sau părinții făcând astfel de glume, mai ales pe internet, mi-aș pune serioase probleme vizavi de bagajul genetic intelectual. Vorba aia, „ești sânge din sângele unuia care râde la femei care fac pârț”.

Am o teorie și vă invit să mă contraziceți: cred că umorul fin din sketch-urile comuniste (Amza Pellea, Toma Caragiu ș.a.m.d.) a fost posibil pentru că undeva – sus – s-a insistat ca la TV să nu fie umor de proastă factură. Imediat ce sistemul s-a schimbat și s-a dat conform cererii au explodat glumele ieftine, la prima mână, penibile. Dacă Toma Caragiu își trăia gloria în anii 90-2000, și voia să mănânce o pâine bună, nu-l oprea nimeni și nimic să facă cioace.

Un alt aspect important pe care aș vrea să-l mai subliniez, pornind de la postarea mea de Facebook, este analfabetismul funcțional al multora, incapacitatea de a sta pe subiect și „talentul” de a spune orice, dar nu ce sunt întrebați. Senzațional de mulți români nu înțeleg o cerință și nu știu să răspundă la ea.

Ori nu vor. Dar dacă e valabilă cea din urmă înseamnă că românul nu e prost, ci al dreacu.

Altfel spus, dacă o s-o mai iau vreodată de la 0 cu stand up-ul o să țin cont că mulți râd la bășini.

3 comentarii

  1. Salut! Eu cred că umorul de mai bunâ calitate din sketch-urile comuniste nu are legătura neapărat cu vreo sursă exterioară. Cred că e rezultatul faptului că actorii si scenariștii erau foarte puțini și aleși pe spânceană ( pe atunci o clasă la facultate avea maxim 5-6 studenți ), deci în ceea ce privește umorul puteai fi selectiv și nu exista o concurență care sa-ti i-a pâinea de la gură cu glume de autobază. Cât despre glumele despre flatulența feminiă, asta este cea mai veche glumă consemnată în istorie chiar de către sumerieni :”Something which has never occurred since time immemorial; a young woman did not fart in her husband’s lap”. Prin urmare, prin sângele tuturor indiferent de naționalitate sau bagaj intelectual curge sângele diluat al unui sumerian care cânta despre Gilgamesh si râdea la glume cu femei care se bășesc. Unele lucruri pur și simplu nu se schimbă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: