România și A Doua Modernitate

Am terminat cartea Beckșilor („Individualization”), am lăsat să treacă niște zile, am rumegat niște gânduri și am ajuns la următoarele idei bazate pe cele citite la ei (și nu numai), văzute la noi în România (și nu numai). De asemenea, am mai scris un text bazat pe cartea Beckșilor aici, pe o cu totul altă temă, cele de mai jos plecând de la un alt capitol din carte.

Cam așa.

O altă idee foarte interesantă în cartea de mai sus pune problema că omenirea traversează mai multe modernități. Două mai exact. Până acum. Prima Modernitate e aia începută cu industrializarea, dar așa cum subliniază Beck, nu toate țările s-au industrializat la fel, ori plecând de la același bagaj socio-cultural. Unele s-au modernizat natural, organic, altele forțate de împrejurări, ori prin mimetism (ceea ce comediantul Radu Isac numea într-un material despre evoluția socială a României ca fiind „fundul care vine din urma popoarelor mai avansate” – poate aveți vreodată șansa să vedeți materialul live ca să înțelegeți despre ce era și de ce era amuzant). 

Problema cu Prima Modernitate este că unele popoare n-au intrat în ea. Altele nu au bifat toate elementele ei. Sunt țări, în care putem include și România, care se scaldă prin Prima Modernitate. Sunt în dânsa și nu prea. Oricum, departe de momentul în care să spună „suntem una cu Modernitatea”, ori și mai entuziasmantul „am depășit Prima Modernitate”. 

Scăldarea de care vorbesc o întâlnim în toate palierele țării.

De la infrastructura deficitară până la hibele sociale care par ireparabile, valuri de nasoale (pe care mass-media le prezintă fetișist non-stop), constant România pare o țară care face un pas spre consolidarea Primei Modernități și doi pași înapoi. Poate e o percepție personală (și pesimistă), dar cred că putem avea un numitor comun: ne mișcăm greu prin Prima Modernitate.

A Doua Modernitate, despre care vorbesc Beckșii, este rezervată națiunilor care au depășit cu brio prima etapă și acum au alte preocupări. O s-o zic pe șleau: țările care au depășit etapa rahaților canini de pe trotuare își permit (și au) altfel de probleme. Probleme la care țările din Prima Modernitate (ori și mai înapoiate) se uită încruntate/mirate. 

Hai s-o zic și mai pe șleau: când țara reușește să echilibreze (cât mai mult posibil) păturile sociale își permite luxul unor discuții despre gen, orientări sexuale și alte subiecte tabu/murdare din Prima Modernitate (și mai jos). 

Beckșii mai fac o mențiune care mi se pare foarte bună și relevantă: țările care intră în A Doua Modernitate au renunțat la discursul naționalist/patriotard. Sunt țări care trăiesc într-o cu totul altă stare mentalo-emoțională vizavi de propriul trecut, sunt globalizați/globalistici (ca să vorbesc în termeni RomâniaTVistici). Asta nu înseamnă că și-au pierdut identitate, tradiții, cultura, ba din contră, dar o folosesc altfel, o promovează altfel și prin deschiderea față de alte popoare bifează mai mult din punct de vedere economic. Ca o metaforă, țările din A Doua Modernitate dau dovadă de CQ (Inteligență Culturală). 

Asupra acestui CQ de țară aș vrea să mă aplec puțin și să detaliez punctual pe România.

România este o țară tânără. Cine consideră că o țară de 100șiunpic de ani e trecută prin viață e probabil suferind de foarte multă autosuficiență și s-a lăsat sedus de discursul în care Vlad Țepeș și Mihai Viteazu erau români, țineau cu Steaua, respectiv Dinamo (cu toate că Mișu Viteazu părea genul CSU/FCU), și erau chitiți să întemeieze țara pe care s-o lase moștenire trigonului Zelea-Becali-Simion. România este o țară tânără. Se vede asta și prin faptul că în continuare cele trei regiuni importante nu sunt complet integrate într-un narativ unitar. Transilvania e nițel altu-felu față de Regățenia și un transilvănean mândru n-o să se ferească niciodată să arate diferențele („apăi, la noi nu se [nasoală pe axa București – Iași]”). Puteți să vedeți diferențele și din umor (nițel altu-felu stand up-ul la Cluj, față de București/Iași. Diferența e subtilă, dar e acolo).

Dacă vreodată o să se întâmple și unirea cu Republica Moldova o să vedem și mai clare diferențele. De altfel, cine-i pro-unire trebuie să citească neapărat (subliniez „trebuie” și „neapărat”) cartea Monicăi Heintz – „Stat slab, cetățenie incertă”. Orice discurs pro-unire fără cartea asta la purtător e precum o opinie despre sex din turnul virginității.

În Prima Modernitate statele tinere încă își caută povestea fondatoare. Cel mai probabil din nesiguranță. Încă se caută, construiesc povești despre sine. Un mod subtil prin care vezi evoluția unui stat e să te uiți la (o parte) din statuile expuse. În Prima Modernitate, construind identitatea națională, țările ridică busturi, statui evidente, fețe concrete. Vezi cercul de eroi naționali din Balș, județul Olt, grup statuar din fața primăriei. 15 statui cu eroii patriei. De altfel, România se cadorisește periodic cu Eminești, voievozi (Mihai Viteazu a.k.a. Amza Pellea a.k.a. Moș Crăciun) și alte figuri evidente. Statele care intră în A Doua Modernitate au depășit etapa asta, ridică statui cu alte teme (sociale), ori metafore ațâțătoare. Asta nu înseamnă că locuitorii din A Doua Modernitate nu-și știu trecutul (îl învață la școală), dar nu mai simt nevoia să-l vadă 1:1 pe liderul de acum 2-3-400 de ani. Motiv pentru care statele din A Doua Modernitate nici nu prea mai ridică catedrale. Au depășit etapa identității religioase.

De altfel, o țară care se vrea în A Doua Modernitate trebuie să aibă o relație de prietenie cu țările vecine. Nu poți intra în A Doua Modernitate având conflicte vechi cu vecinii. Cel puțin nu pe teme de acum 100-200-300 de ani. România, mai în glumă mai în serios, se înțelege foarte bine cu Marea Neagră (asta când nu ne omoară cei mai buni înotători ai patriei). Cu restul vecinilor suntem așa și pe dincolo, dar prietenie clar nu există. Țările vecine și prietene au CQ-ul mare. 

Să ne apropiem de concluzie.

Mai țineți minte când acum câțiva ani se scandaliza lumea că UE vrea o „Europă cu mai multe viteze”? UE nu o vrea, ea există. România e undeva prin Prima Modernitate. Aceste discrepanțe vor dicta și viitoarele măsuri politice, dintr-o parte sau alta a prieteniei UE-România. Să nu fiu înțeles greșit, Vestul nu-i în A Doua Modernitate (cel puțin nu toate țările din Vest), dar ei se îndreaptă mult mai repede spre această etapă, unele țări au băgat deja degetul în apă, au văzut cum e. După umila-mi părere cred că doar 2-3 țări din Europa au pășit bine în A Doua Modernitate. Care credeți? 

 Părerea subsemnatului? România o să tot stea prin Prima Modernitate și îmi dau seama de asta pentru că recentele „reforme” din Educație consolidează mediocritatea și nivelează ambiția academică (vezi scandalurile cu doctorate). Practic, țara chiar te vrea prost. Și când ești prost n-o să ieși neam din Prima Modernitate, ba chiar ești predispus să te izbești de podeaua ei. Iar societatea civilă este fabulos de indiferentă la acest aspect. De ce? Într-o opinie viitoare.

Altfel, măsurile anti-drog, poziționarea față de prostituție, discursurile anti-LGBTQ+, toate astea denotă un nivel de Primă Modernitate. România duce o luptă anti-drog demnă de anii 70-80 în SUA. Statele din A Doua Modernitate știu că metoda asta a fost și este un eșec. De altfel, alte dovezi de Primă Modernitate găsești în fetișul pentru mașina personală, dorința de pasarele/șosele prin orașe, dorința de parcări oriunde și cu orice cost șamd. A Doua Modernitate pedalează spre… A Treia Modernitate? Alte dovezi găsiți în modul în care ne raportăm la condamnați, integrarea/acceptarea etniilor… acel GQ de care vorbeam mai sus.

Zilele trecute pe Twitter o doamnă invita bula tolerantă cu imigranții africani să stea pe una din străzile din Paris unde aceștia trăiesc/vând nimicuri. Ce voia autoarea postării era să stârnească, să le arate toleranților că nu se poate o viață civilizată printre d-ăia. Subiectul ăsta e minunat acoperit de fotograful Mathieu Pernot într-o expoziție care acum e în Marsilia (la Mucem). Putem înțelege un fenomen prin ochii istoriei și a victimelor ei, ori putem vedea prezentul cinic și indiferent. Statele din A Doua Modernitate pun altfel problema imigranților (nu înseamnă că le și iese momentan).

Concluzia concluziilor? 

Beckșii și a lor „Individualization” este o lectură (aproape) obligatorie. O găsiți în engleză, spaniolă și cel mai probabil în germană.

România nu evoluează cu pașii imaginați de cei mai optimiști dintre noi. De asemenea, optimismul bulei care se izolează în Residence mă lasă fabulos de rece și nimic nu spune mai bine habar n-am de România reală ca „m-am mutat în Residence și cred că România o să…”. Plutim prin Prima Modernitate și asta ne mănâncă tot timpul, parafrazând din unul dintre cei mai reprezentativi oameni ai Primei Modernități.

Vă doresc ok oriunde vă găsiți ok-ul.