Dacă tot suntem obișnuiți cu răul cel mai mic vă invit să privim cu „optimism” spre ceea ce se întâmplă deja de ani de zile pe rețelele de socializare care așază oamenii în bule. Optimismul își trage seva din lecția pe care o învățăm. Să reflectăm puțin asupra efectului pe care îl au platformele preferate de socializare când ne limitează doar la medii în care ajungem să ne batem pe spate, ori să ne enervăm îndeajuns cât să facem trafic.
Cum se va transpune enclavizarea digitală în offline?
Acum ceva timp discutam cu un prieten despre cum își vede el viața-n România. Citez din memorie: „mă mut într-un cartier scump, sigur și cu tot ce-mi trebuie și trăiesc bine”. Sunt mulți care gândesc și procedează deja ca el. Zonă bună, centru comercial aproape, mașină la scară, școală bună în zonă. Încurcă drumul până la aeroport.
Zace mult adevăr în predicția asta.
Cum ar putea arăta viitorul?
În viitor oamenii se vor muta și fizic în funcție de bulele online. De câțiva ani au apărut mici grupuri de colegi de muncă și prieteni care hotărăsc să se mute în același cartier sau sat, să-și facă mici comunități. Și asta e o atitudine freelance pentru că-n cazul unor corporații putem să ne așteptăm la enclave de brand, întregi cartiere populate doar cu angajații unei singure firme. Dar până acolo mai avem ceva.
Între timp românul cu situație materială de la bună în sus (aici se încadrează și expectativa vieții mai bune, așa că unii se pregătesc de „viața bună” cu gândul, spiritul și ratele) se gândește la izolare. Are toate motivele.
Vrea să se izoleze de cocalăreală, de mitocănie, de gherțoială, de spitalele care ard, școlile unde copiii se bat între ei, ori sunt bătuți de profesori, vrea să se îndepărteze de imaginea sărăciei și efectele ei.
Pentru că statul e inapt și nu reușește să echilibreze discrepanțele economico-sociale nu se poate schimba nimic în dinamica de grup așa că singura soluție pentru cei răsăriți rămâne „îmbulinarea” (separarea fizică pe criterii de bulă).
Doar că aici e problema de care îmbulinații trebuie să țină cont: poți ridica garduri, poți pune pază, poți avea geamuri fumurii la mașină, (poate) și câteva drumuri speciale–private pentru a evita o parte a realității dure, dar nu poți să fugi cu totul de ce e dincolo de gard.
Inevitabil ceva din zona roșie o să te afecteze. Drumul de la bariera oazei până la următoarea destinație bună ar putea să-ți pună viața și apetența pentru frumos în primejdie.
Și asta e cazul optimist.
Să nu uităm că parvenitismul în România e la cote senzaționale. Așa că sunt șanse uriașe ca în bula privilegiată să-ți intre și coclendări care și-au câștigat statutul și locul cu bani. N-ai cum să te ferești de ei, n-ai cum să-i izolezi. Și-au cumpărat cinstit (cinstea lor e discutabilă) locul de lângă tine. Sunt corecți (în aparență), curăței, frumușei, dar au ceva care îi strică. Le pute sufletul a ceva de care te-ai izolat încă de la început.
Acestea fiind spuse, autoizolarea în bule fizice nu e o soluție bună și nu una pe termen lung. O auto-ghetoizare pozitivă nu ți-ar aduce satisfacție și liniște decât pe o perioadă foarte scurtă de timp. Apoi ți-ai da seama că te-ai înconjurat de prea mulți oameni ca tine, bula a fost ușor parazitată de factori externi îmbogățiți și că ce e dincolo de zidurile enclavei presează.
Pentru acest articol s-a nimerit să găsesc pe Reddit postarea pusă de ilustrul Andy Popescu. Mi se pare că vorbele lui înțelepte ilustrează cel mai bine ceva din ce am spus mai sus.
Un răspuns
Viitorul este al enclavizării (auto-ghetoizării cum îi spui tu) și vrând-nevrând ea va câștiga teren. Și nu numai în România. Se vor înmulți serviciile integrate, cu circuit închis (exact cum avea și elita comunistă). Iar banii vor fi o condiție necesară, nu și suficientă, pentru acces.
Fiind comunități mici, va exista presiune socială ridicată și coclenderul se va conforma sau va fi nevoit să plece/vândă (de-aia și comunitățile din cătunele izolate sunt exemple de civism). Sau adâncind paralela făcută de tine cu bulele online, ca să aderi la o astfel de comunitate ți se pun în față termeni și condiții. Nu le respecți, zborul…
Cât despre presiunea ”zonei roșii” ea este doar aparentă. Exemplul cel mai bun e nomenklatura comunistă – i-a durut în pix de cum trăia populația.
Desigur, există și dezavantaje, iar reducerea mobilității e unul dintre ele. Îți construiești singur o cușcă aurită. Dar între a fi ”liber” la mâna statului sau recluziv într-un paradis miniatural, cred că varianta a doua este oricând de preferat pentru mulți.