Ăștia de la PSD, în plină campanie electorală, au făcut un mare cep butoiului cu populism și au demarat proiectul „hai să majorăm pensiile cu 40%”. Cum? Din pix. De ce? „Pentru că se poate”. De ce se poate acum? Hai, gata cu întrebările proaste.
M-am tot gândit în ultima perioadă că-i foarte trist să vezi cum părinții sapă groapa copiilor.
Despre generația mea (cât și următoarea) se cam știe că pensia o să fie un miraj. E posibil nici să nu prindem pensia. Sunt mai mulți factori care vor duce la o altă generație îmbătrânită sărac, dar simt că un motiv principal e și faptul că astăzi bătrânii sunt dispuși să-și îngroape nepoții pentru 50-100 de lei primiți în drum spre urne.
Bun, e dreptul lor, nu-i poți judeca prea aspru (cred). Dar privind romantic spre context nu poți omite faptul că un protest al pensionarilor împotriva majorării electorale ar însemna (poate) cea mai mare dovadă de iubire a unei generații pentru alta. Poate egală ca putere și simțământ cu Revoluția din 89.
Să-ți iasă bătrânii țării și să urle „dați banii ăia la Educație sau Infrastructură” e de un curaj și un sacrificiu fantastic. Pentru unii pensionari chiar și 10-15 lei fac diferența. Să renunțe și la ăia ar însemna că merită menționați în cărțile de istorie.
Evident că lucrurile nu se vor întâmpla (ori nu cât să conteze).
Noi ca popor suntem crescuți să vorbim „numai de bine” despre morți și bătrâni, dar știm că destui cât să conteze sunt egoiști și consideră deja că au făcut sacrificiul suprem în 89. Pentru unii sacrificiul a fost să-și procure legitimații de revoluționari pentru că au bifat prezența cine știe prin ce context „martiric”. Să le mai ceri azi să renunțe la „ce e al lor” (măruntul electoral) e o jignire supremă.
Gata cu asta. Orice continuare a acestui subiect se poate transforma într-o jignire pentru o generație care mai degrabă ar vedea că tineretul e prost și nerecunoscător.
În altă ordine de idei, spuneam zilele trecute că-mi e greu să votez cu cineva care prin asociere poate ridica imaginea cuiva pe care îl consider nociv. Colaborarea USR-PNL o înțeleg, din punct de vedere politic, dar eu nu sunt politician. Așa că nu pot trece peste (recentele) lucruri:
- PNL îl ține în brațe pe primarul care a făcut sex cu două minore traficate.
- Un alt primar PNL își umilește copila ca o metodă educativă.
- Orban și glumele lui. Două proaste.
- Dar de departe, cel mai „tare”:
Cum e PNL-ul „răul cel mai mic” (raportat la PSD) nu pot să înțeleg. Și faceți următorul exercițiu de imaginație: ați accepta ca plodul vostru să câștige o dispută cu un golan apelând la unul de același calibru?
Înseamnă că ne-am înțeles.
4 răspunsuri
A zis cineva..urmasii Bratienilor? 🙂
Din pacate, comparatia ta nu este deloc buna din cauza faptului ca aici este vorba de matematica si nu de cine bate pe cine.
Pe scurt, prin faptul ca nu votezi, de fapt dai votul majoritatii.
Calculul este asa:
Daca sunt 100 de votanti, voteaza 100%, dintre care 48 PSD, 30 PNL si 22 USRPLUS, atunci PSD nu are majoritare (48%), iar celelalte 2 au majoritate daca se aliaza (52%).
Daca sunt 100 de votanti, dar doar 88 voteaza, adica 88% prezenta, dintre care 44 PSD, 26 PNL si 18 USRPLUS, PSD are majoritate (50%).
De-asta este nevoie ca oamenii sa isi exercite dreptul de a vota!
E de rahat toata politica. Despre psd nu are rost sa mai vorbim iar pnl ul are mai multe gafe decât cele menționate de tine. Eu ca tanar interesat de viitorul meu habar nu am in cine sa mai cred ca poate schimba ceva in tara asta. Scuze pentru limbaj da mi bag pula n ei
Votezi raul cel mai mic. Nu poti sa stai sa astepti sa vina politicianul perfect calare pe un cal alb ca asta nu o sa se intample prea curand. Pana atunci, votezi ceva astfel incat sa nu iasa raul cel mai mare.