L-am citit pe Roger Scruton („Conservatism”) după ce l-am descoperit pe rafturi la Antic ExLibris și aveam chef să-mi dau cu o perspectivă cu care în mod normal nu sunt de acord. Că nu-s conservator, nu mă dau în vânt după liantul tradiției și nu văd de ce o societate trebuie să rămână ancorată într-un fel doar pentru că „așa se face”/ „așa zice Biblia”/ „așa e din moși-strămoși” și prezintă o (iluzorie) stabilitate.
De altfel, dacă ești în bula mea sunt foarte mari șanse să nu-ți placă gânditorii de tipul lui Scruton. Motiv numai bun să-ți recomand să-l citești. De unde știi ce nu-ți place dacă n-ai încercat? E cu atât mai important să-i citești pe cei care nu-ți plac (ori despre care ai o idee că nu-ți plac). Unde mai pui că Scruton este esențial pentru modul în care definim conservatorismul.
În cartea lui de doar 140 de pagini te plimbă puțin prin istoria gândirii conservatoare, dar și elementele esențiale. Explică ușor de înțeles ce este un conservator, de ce este așa și care sunt inamicii lui.
Nu mi-am schimbat valorile, dar citind modul în care el definește gândirea conservatoare (cred) că mi-am dat seama unde greșesc progresiștii (pe lângă „progresul de dragul progresului” cum ar spune Scruton).
Întrebare: ai da 25 de lei pe o felie de pizza?
Mi-a zis femeia că pe unde lucrează ea s-a deschis o nouă hipstereală unde felia de pizza (doar una) este 25 de lei. Pur și simplu, o felie de pizza. Cu trei ingrediente pe ea (sos de tomate, arfe și rășini). 25 lei. La un calcul simplu, 6 felii (câte sunt într-o pizza normală) x 25 lei = 150 lei. 150 lei o pizza.
Ai da banii ăștia? Ai banii ăștia?
Eu cu femeia ne permitem pentru că trăim pe picior mare din blog și ce mai câștigă pisica familiei, dar alții au?
„Bine, dar ce legătură are felia de pizza cu Scruton și conservatorii?”. Are pentru că mie-mi place să văd legături acolo unde ingredientele (parcă) nu se combină.
Vezi tu, felia aia de pizza de 25 de lei poate să fie și o cafea mică, dar la 20 de lei. O amandină de 60 de lei. Cireșe la 100 lei/kilogramul. Astea sunt manifestări financiare de prea mult-prea plin-prea exagerat de dragul exagerării. Exceptând cazurile (minore) când prețul ridicat e justificat de vreo ultra-calitate (că pizza aia de 25 lei e gătită cu ingrediente aduse din curtea unei bunicuțe virgine din Italia care-și cultivă legumele în coșul vulcanului Etna), cele mai multe opulențe vin pe axa „căutare de statut” – „ofertă pentru statut”.
Da, sunt conștient că la opulență se înghesuie și indivizi cu viziuni socio-politice indiferente, dar știm cu toții progresiști care se înghesuie la cafea, pizza, accesoriu de statut la preț de pensia pe un an a unui bătrân oarecare din Zalău.
„Bine, dar ce legătură…”
Acum câțiva ani beam o cafea pe o terasă din Madrid și chelnerul s-a prins că-s român. Ne-am conversat și am aflat că locuia de 7 ani în Spania. Își mutase toată familia acolo. Plecase din sărăcia românească (așa cum definea el urbanul mic din care plecase) către stabilitatea și confortul străin. El chelner, soția tot așa, copilul la școală în primele clase. „Ce nu-ți place aici?” La început nu era prea confortabil cu politicile pro-LGBTQ+ („îi vezi peste tot, le vorbește copiilor la școală de asta”), dar a descoperit repede (și confortabil) că te deranjează mult mai puțin ce amor fac alți adulți când ai spitale bune în oraș, școli bune, străzi siguri șamd. Practic, s-a vindecat de valori conservatoare prin infuzie de viață bună. Salariul îi ajungea să trăiască bine, nu-l mai durea de grijile lui și viețile altora.
„Păi și pizza?”
Așa cum o să-l descoperi și tu pe Scruton (și apoi pe o parte din conservatorii definiți de el) o să găsești că există o opulență-hedonistă vulgară (ca preț) pe care nu o înțelege/acceptă mai nimeni, iar la „felia de pizza la 25 lei” se înghesuie și indivizi care ar vrea progresism, dar și nițel stângims, „dar hai să salvăm și planeta”, „hai să tolerăm pe toată lumea”, „hai să fie liniște și pace”. Și astea împreună dau rețeta ipocriziei de clasă.
Ce încerc să spun (și sper că-mi iese) e că sunt tentat să cred că pătura conservatoare săracă (care se uită ca la un spectacol de circ de prost gust, în ciuda lor, când văd opulență) n-o să devină niciodată progresistă în adevăratul sens atâta timp cât ei află/știu/văd progresiști halind 8 cm de aluat la prețul coșului lor săptămânal.
N-ai cum. Nu poate să-ți chiorăie mațele de foame/oftică, să cauți vinovați pentru condiția ta, și să vină progresistul să-ți ceară „mentalitate de 2023, gen”, molfăind 25 lei/felia. Economico-emoțional nu vei înțelege și accepta mesajul. Nu poți avea încredere în judecata cuiva care dă 25 lei/felia.
Textul de mai sus nu te privește dacă ești un cinic și te ștergi la gură de opulență nejustificată argumentând că „aia e, unde ajungem dacă ne blocăm în sărăcia fiecăruia?”, dar dacă pe axa birou-pat te-ai dat vreodată cu fundul de pământ de grija vreunul context la modă (poluare, sărăcie sau alte dureri planetare), pretinzând în același timp ca alții să se ridice la nivelul mindset-ului tău modern și tolerant, află că socoteala din portofelul tău nu se potrivește cu aia din portofelul celor care ar putea vota contrar valorilor tale.
Poate că (și aici) a fost o tensiune neexploatată între trotinetiști și pesediști (a.k.a. „proștii needucați”). Poate că trotinetiștii simbolizează consumerismul absurd, consumul de dragul statutului. Adevărul e… pe axa Aurel Vlaicu – Pipera (Mecca trotinetiștilor conform stereotipului) e mult consum de dragul statutului.
Știu că există conservatori cu bani și pofte opulente, dar masele pe care ei le dirijează în păstrarea unor status quo-uri socio-culturale n-au aspirații de pizza la 25 lei și nu văd cu ochi buni new-oamenii care din înaltul lor financiar propun noi filozofii de viață.
Poate sună complicat, dezlânat… dar când mă uit la bula mea (publicitari, creativi, office mentality), înțeleg o parte din poziția lui Scruton și ascult fricile celorlalți, îmi dau seama că:
It’s the economy, stupid!
P.S. – gentrificarea de la Piața Obor (București) va confirma o altă parte a celor spuse mai sus. Practic, hipsterii cu valori moderne ridică artificial stilul de viață dintr-un mediu cu un mindset „bătrânicios”. Să vedem ce iese acolo.
