Păi dacă eram eu primar la 5…

Zilele trecute am postat ceva pe Facebook despre lipsa de parcuri din Sectorul 5, București. Pentru cine nu știe, mie-mi mai cășună ocazional pe Sectorul 5. Că am locuit în dânsul vreo 20șiceva de ani și te doare să vezi că petecul ăla de capitală se târșâie spre viitor (de altfel, o să vă spun mai jos și cel mai modern lucru pe care l-am văzut realizat în tot sectorul în ultimii ani – element care, ciudat, depășește și alte sectoare în materie de inovație). Cu toate că acum stau sub bagheta lui Robert-„Iubesc Copacii Dar Ce Bine Ar Da Niște Blocuri În IOR”-Negoiță, tot ajung ocazional în 5. Primul sector nu se uită, nu?

Și mă enervez mereu până la destinație.

Dar nerv cu nerv… crește creativitatea. Și ajungem la concluzii precum:

1. Nu-i combinație împărțeala sectoarelor

Hai să vedeți o hartă cu Sectorul 5.

Cam câte credeți voi că au în comun cei din Odăi cu ăia din Cotroceni? Credeți că nevoile urbaniste ale celor de pe lângă Târgul Pucheni sunt similare cu cei de pe lângă Orășelul Copiilor? Oare copiii care cresc în buza Centrului Vechi mănâncă același gelato ca ăia din Ferentari?

Problema pe care o tot sesizez cu împărțeala orașelor în felii de pizza, acolo unde este o inegalitate socială mare între zone, este că unii s-au plictisit de pizza, în timp ce alții doar visează la ea. E valabil și pentru celelalte sectoare din București, cunoscând destui care stau într-o zonă bună, se duc cu titiul până oriunde au treabă, ori trotineta electrică în apropiere pentru că e cool și sigur, complet alienați de ăilalții din sector care stau (de cele mai mult ori) pe la periferie. Practic, felia de pizza nu ajută pe nimeni. E nevoie de niște schimburi de experiență între ăia care stau în Cartierul Armenesc și cei de pe Șoseaua Dobroești. Piața Romană și Chitila. S-a înțeles.

Bine, a se avea în vedere că dezvoltarea residence-urilor în Ilfov a produs un efect de sandviș asupra amărăștenilor. Inițial aceștia erau la margine. Apoi s-au trezit înconjurați: în față Centru (scump), în spate Residence cu gard și pază (scump). Acum, se pot întâmpla două lucru:

a) Ăia din Residence-uri marginale își dau seama că și-au luat țeapă, stau prea departe de miezul divertismentului (Bucureștiul e sat d-ăla unde centrele comerciale se fac în oraș, să încurce pe toată lumea), au devenit taximetriști pentru copii și le mai și pute tranzitul prin zona săracilor. Nu-i combinație să stai la semafor printre ăia care merg în același loc cu tine, doar că ei îți vor pune cafeaua în cană. Așa că se mută înapoi în cartierele clasice, cât mai central. Nu-i infrastructură de crescut copil, dar cafeneaua a făcut loc de joacă pentru cei mici. Deci merge;

b) Încet, dar sigur, se hipsterizează/gentrifică acele cartiere sărace – de la mijloc (azi un specialty coffee, mâine altul) și ăia care nu se ridică la nivelul „cappuccino cu decaf, lapte de migdale și sprinkle de roșcovă” se vor muta dincolo de inelul Ilfov (după Residence), viața pentru ei fiind și mai grea dacă au job în București. Practic, o să plece de tot că nimeni nu-i nebun să stea 4 ore în trafic pentru un job prost plătit în servicii, trăind din tensiunea bacșișului. Altfel, am mai spus cu altă ocazie – dacă aș avea bani și răbdare aș cumpăra 10-15 apartament în Ferentari-ul ăla „nasol” de azi. În 50-60 de ani acolo o să-ți stea creativii, în chicinete mici, decorate Ikea și cu vibe cool;

D-aia zic, Sectorul 5 încă nu s-a dezvoltat așa hardcore spre Ilfov (cu excepția Bragadiru), dar incomparabil mai light față de ce e dincolo de Sectorul 1 sau 2.

Revenind la împărțirea pe felii de pizza.

Nu-i combinație. Că pe ăla care stă în Cotroceni și se bucură la „Bazar pe Cotroceni” îl doare-n Jordanii de colecție de „bazarul” de pe Strada Răcăciunii. Și când ai diferențe așa mari, în aceeași fișă a postului, e greu să faci ceva. Trebuie să-i zic lui ăla de pe Strada Frederic Joliot-Curie că n-am cum să-i fac infrastructură de pedalat ca-n Amsterdam până-n Centru și înapoi pentru că ăia de pe Strada Găgești n-au nici măcar un trotuar pe care să-ți poți plimba copilul în căruț.

D-aia mă uit suspicios la ăștia care se holbează nervoși în fluturașul de salariu al primarilor… bă, cam puțini bani să enervezi atâția oameni. Dar despre asta mai târziu.

Bun. Ne-am înțeles că împărțeala pe pizza nu-i bună când ai dezvoltare haotică și inegalitate?

Perfect. Mergem mai departe.

2. Să vezi idee nebună…

Să luăm un exemplu de stradă/zonă din Sectorul 5. Strada Mărgeanului.

Planul lui Ceaușescu era să fie blocuri peste tot. Unde au rămas casele alea înghesuite la stânga străzii Mărgeanului e pentru că Ceușescu a murit de răceala poporului. Dar a apucat să le facă pe alea din dreapta.

Toată zona asta n-are un parc. Unul. Ce vedeți voi verde prin stânga imaginii e altceva, nu-i parc. Ține de terenurile Armatei, își fac ei acolo căși, probabil cândva un Băiat Deștept o să toarne niște residence-uri. Nici pomeneală de parc. Așa că toată zona asta din poza de mai sus e un haos de beton, neprietenos cu părinții, copiii, bătrânii. Vă încurajez să faceți o plimbare cu un căruț dintr-un capăt în celălalt.

Uite un spate de bloc:

Nu vă lăsați păcăliți de verde. El nu există. Sunt o mână de copaci în niște curți minuscule de bloc. Iar mașinile puține din imagine sunt ale celor care s-au dat loviți în ziua aia și n-au plecat la muncă, fix când Google le lua cartierele-n poză. În bucățica aia de spate de bloc se parchează haotic, înghesuit, tablă lângă tablă.

Uitați ce idee mi-a venit mie. Evident, pe banii contribuabililor:

Săgețile înseamnă o singură bandă de mers (oricum e una acum pentru că e totul înghesuit), cu sens unic (deja sunt sensuri unice pe străzile alea). Dar șusta e că acolo unde e verde nu mai e loc de parcare ci… parc! Ejti nebon! Da fratemeleu, parc. Adică metri ăia pătrați din spatele blocurilor devin spațiu verde, copaci, iarbă, bănci, alei. Lași o singură bandă de mers pentru mașini (unde sunt săgețile) pentru urgențe (Salvare, Poliție, Pompieri, aprovizionarea magazinelor de la stradă – ca să nu mai faci aprovizionarea prin față și să blochezi principala). Altfel, nimic. Parc.

Inițial m-am gândit că-i combinație să faci o parcare subterană sub spațiul verde, dar eu n-aș arunca atâția bani pe asta. Sunt banii mei (mă joc City Tycoon pe banii primăriei, ha!) așa că fac ce vreau cu ei în imaginația mea. Și nu cheltui bani să sap pentru 20-30 de locuri de parcare de pe urma cărora o să amortizez investiția în 987237 de ani.

Revedeți prima imagine de mai sus, aia cu strada Mărgeanului. Pe sistemul gândit de mine s-ar face cel puțin 8 mini-parcuri în mai puțin de un kilometru. Și vorbesc doar de blocurile de la stradă. După ce lumea prinde șusta și se bucură de aer, liniște, răcoare pe caniculă și-și văd copiii cum se joacă în siguranță afară or să vrea mai mulți. Și se pot face cvartale de blocuri-parc pe un fel de model Barcelona.

Din nou, analfabetul îndrăgostit de tablă o să facă spume, dar în cel mult două luni de vară caniculară o să simtă diferența și o să-i placă.

3. Păi și mașinile?

Măi, de ce să mint. Nu mă cramponez atât de mult de grija lor, dar am gândit și niște soluții. Nu-s pentru toți, dar mna.

Înapoi la hartă:

Pentru cine nu știe, strada Mărgeanului are o bandă pe sens. La ore de vârf e blocată pentru că se stă la semaforul din 13 Septembrie (vârful hărții). Eu mă gândeam că ar putea funcționa următoarele:

• Mărgeanului devine cu sens unic spre 13 Septembrie. Dar o bandă e pentru autobuze + biciclete;
• Strada Antiaeriană (aia din stânga) e cu sens unic (în jos). Aia e mai lată, ai 4 benzi la dispoziție (una pentru STB + biciclete), dar cred că-ți ajung 3 benzi pentru ăia care merg spre cartierele din zonă;
• Cine are nevoie să ajungă pe Mărgeanului o ia pe Antiaeriană și apoi o cotește la stânga pe una dintre multele străduțe cu sens unic care te scot în Mărgeanului.

Bine, dar nu e așa ușor.

Pentru că nu vrem să-i umplem pe ăia cu străduțele mici de mașini și trafic. Corect. Motiv pentru care limita de viteză la ei pe stradă e 30 km/oră, o singură bandă, radar de sunet (deci fără zgomot) și cu îndeajuns de multe cocoașe care să te forțeze să mergi încet.

Mai niște sensuri giratorii în punctele nodale și aia e.

4. Păi și parcările?

Bă, și aici e nasol. Că soluția nu e chiar pe placul fiecăruia.

Având atâta spațiu verde în spatele blocurilor e clar că niște sute de mașini trebuie să plece. Unde? Nu știu, că nu le-am pus eu acolo, dar hai să fiu băiat de comitet. Undeva în zonă trebuie să mai fie o bucată de teren unde se poate face o parcare mare. Dacă îți lași mașina la o stație de autobuz de casă nu-i moarte de om. Mergi pe jos, faci colesterolul frumos. Astfel încât pe Mărgeanului să mai fie locuri de parcare doar pentru persoanele cu handicap (hai să vezi mafia certificatelor de handicap cum o să bubuie) și cei care vor să plătească de n-ori mai mult decât ăia care-și lasă mașina în parcarea mare de care vorbeam.

Dar avem beneficii pentru cei care parchează în Marea Parcare: e ieftin + reducere la abonamentele STB/metrou. Cine știe, poate și niște gratuități. Și un iaurt la ofertă. Găsim și niște pixuri dacă e nevoie.

Și dacă tot suntem aici, mai tăiem și din casele alea de pariuri care stau umăr lângă umăr pe Mărgeanului. Și puțină încurajare pentru HoReCa, să poți sta la un cico pe trotuarele largi, golite de mașini, și aerisite. Dar program până la cel târziu ora 23 pentru HoReCa, pentru că oamenii locuiesc deasupra teraselor și să doarmă liniștiți, nu facem paranghelie că mâine e zi de muncă.

5. Care e Revoluția aia?

Zilele trecute treceam pe strada Bârcă din Sectorul 5. Asta e, parafrazând din Nuțu Cămătaru, „cea mai stradă proastă” din toată zona. O nenorocire urmanistică pe care într-o perioadă se parca pe trei rândur. 3, cum zicea Adi Despot.

Intru zilele trecute pe Bârcă și… pac! Trecere de pietoni, mare, ridicată. Supraînălțată cum se zice:

Au făcut și cei de la B365 știre despre acest apogeu al civilizației.

Ce înseamnă trecere de pietoni supraînălțată? Că nu mai chinui pietonul să coboare la nivelul mașinii, ci mașina încetinește și urcă la nivelul trecerii. Asta e o metodă OZN care s-a demonstrat că ajută la reducerea accidentelor. Cică mai urmează și altele. Să pună peste tot.

5. Concluzie

Acum, pentru că tot n-a întrebat nimeni, cu toată plăcerea mea de a trasa săgeți pe hartă și de a forța oamenii să stea cu natura-n nas, eu n-aș vrea niciodată să fiu primar. Salariu prea mic.

Conform unor știri, salariu de primar de sector e de vreo 2.500 euro. Pe lună. Puțin. Foarte puțin. De 2.500 trebuie să înveți tot sectorul, toate nevoile lui, să te plimbi, să-l verifici, să stai la curent cu tot ce îi trebuie. Apoi, trebuie să suporți râca opoziției, să stai cu frică să nu te caute pi colo-pi colo, să nu-i spună alegătorului influențabil că ești genul care te scarpini în nas, ori că-ți place să gătești gol lângă tigaia cu ulei încins. 2.500 de euro să te cerți cu ăia care nu înțeleg beneficiul unui parc? 2.500 euro să te înjure că n-au apă pentru că nu li s-au schimbat țevile de la Mircea cel Bătrân? 2.500 euro ca să citești despre urbanism, ecologie, calitatea vieții, să înveți, să cauți cele mai bune sfaturi, să dezbați? Puțin. Foarte puțin. De banii ăștia fac două insta-story în care le spun copiilor că e mișto să fumeze electronic. Și nu mă mișc de pe canapea, nu mă cert cu nimeni.

D-aia zic. 2.500 euro/lună nu-s bani de reparat un sector. Nu mai spun de stresul de a-mi freca coatele cu aparatul bugetar plin de mătuși, unchi și ce a mai rezistat în atâția ani de nimic.

Nu mai insistați. Nu primesc candidatură. Nu primesc. Nu!