Am să vă relatez o scurtă povestioară din parc. Ce urmează să citiți s-a întâmplat acum vreo 3-4 săptămâni, într-unul din primele weekenduri călduroase din 2021.
Eram în parcul IOR și ne uitam mai mulți la țestoasele care leneveau pe marginea lacului.
Stăteau cu gâtul întins și se bucurau de soare vreo 4-5, aliniate pe o bucată de beton. Se mai apropiau copii de ele, speriați, încercând să-și facă puțin curaj cât să le atingă carapacea. Norocul lor că aveau părinți pe aproape care să îi încurajeze. „Hai, tati! Nu-ți face nimic. Pune mâna!”, ori și mai clasicul „ce dreacu crezi că-ț face?! Pune mâna pe ea!”.
Din mulțimea de curioși a răsărit o ființă umană al cărui sex nu vreau să-l menționez pentru că altfel am ajunge să discutăm despre cu totul altceva, să ne acuzăm de tot felul. Așa că mai bine ascund identitatea sexuală a ființei umane care a jucat un rol principal în cele ce urmează.
Omul, de o înălțime medie, greutate medie, vârstă medie și cu un păr vopsit de un roșu aprins (așa cum mai au unii bărbați, dar și unele femei) s-a apropiat cu încredere de una dintre țestoase. Inițial am crezut c-o să mângâie carapacea animalului, dar ființa umană a ridicat micuța reptilă de jos, ca în secunda următoare să o bage în apă. „Uite, înoată!”, a spus aceasta. Sau acesta. Nu vei afla niciodată.
Ne-am uitat la micuța țestoasă care se îndepărta de mal, probabil surprinsă de prostia omului (sau oamei, toate variantele sunt posibile). Probabil că animalul își spunea „fantastic, stăteam și-mi vedeam de ale mele și a venit creatura asta cretină (sau cretin!) și a vrut să mă deranjeze ca să vadă dacă pot să înot!”
M-am gândit că aș putea proceda și eu aidoma.
Să mă duc la ființa roșcată/roșcat și s-o/să-l împing în apă ca mai apoi să mă mir. „Uite, înoată!”. Sau „Uite, se îneacă!”. Ambele variante sunt posibile.
Dar n-am făcut nimic. Doar m-am uitat la cât de proști sunt unii oameni. Sau proaste. Nu contează, important e că e om. Sau oamă.
